Dacă nu ai auzit de Şatra B.E.N.Z. până acum, ori te minţi singur, ori nu ai deschis youtube-ul în viaţa ta. Dacă faci parte din categoria asta, lasă-mă să-ţi spun că Şatra e formată din 5 băieţi mişto, pe numele lor de scenă: Lu-K Beats, Killa Fonic, Keed, Super Ed şi Nosfe, care sunt reprezentanţii trapului românesc.
După nebunia de anul trecut când au lansat primul lor album: OSOD I, sâmbătă au lansat cel de al doilea album, OSOD II, la Arenele Romane. Ca să-ţi traduc – OSOD înseamnă O Dragoste, O Şatră.
De warm-up s-a ocupat cineva pe numele său FLVCKO. Ce-i drept, nu a fost rău, dar nimeni nu mai avea răbdare după 3 ore de stat în picioare în căldura din cort.
Şi când au intrat pe scenă pe melodia Şatra se întoarce, zici că au luat Arenele foc. Nu cred că am mai văzut în viaţa mea fani atât de dedicaţi. Toţi ştiam versurile de la toate melodiile, toţi aveam tricouri de la Şatra, toţi dansam. Mai dădeai din când în când de un Killa Fonic wanna be, dar te obişnuiai până la urmă, chiar dacă era clar că nu poţi să-l copiezi.
Şi cum Şatra e familie, nu puteau să lipsească invitaţii. Nane, Shift, Domnul Udo, Kobe, Golani şi Adda, care a colaborat cu ei pentru piesa Înger Îngeraşul meu (îţi las şi link în caz că vrei să asculţi: https://www.youtube.com/watch?v=TbUqHRRzTB4) .
Mi-a plăcut atât de mult încât nu am filmat nimic. Primul concert la care nu am filmat nimic pentru că am fost prea procupată să trăiesc momentele şi să nu privesc totul printr-un ecran de telefon. Mi-a plăcut atât de mult încât mă durea gâtul dacă încercam să spun ceva, pentru că am cântat de la început până la final.
Un moment neaşteptat a fost când pe ecranul din spatele celor de la Şatra a apărut mesajul RIP ZAHA HADID, luna aceasta împlinindu-se un an de când celebra arhitectă a murit.
Şatra are destui hateri, dar are şi mai mulţi fani, iar dacă te aşteptai ca recenzia să fie una negativă, multă dragoste de la şatraboanta de mine pentru tine, căci nu ne atingi cu veninul.
18 martie 2017 – Şatra a scris istorie la Arenele Romane. 18 martie 2017 – Şatra a umplut Arenele Romane de fani.
Material scris de Diana Giura, cu multă dragoste pentru Şatra şi pentru ceilalţi fani