Unde: Teatrul Nottara
Regia: Alessandra Giuntini
Distribuția:
Znaiduh – Vlad Gălăţianu
Pukiţa – Daniela Minoiu
Gaunino – Alexandru Mike Gheorghiu
Bulba – Corina Dragomir
Oistwind – Sebastian Ghiţă
Costumele: MihaelaPopescu
Traducerea: Bogdan Budeş
Decorul: ŞtefanCaragiu,AlessandraGiuntini
Asistenţa de regie: Bogdan Budeş
Burlaci și burlăcițe este o piesă despre frustrările și temerile pe care le experimentează indivizii atunci când vine vorba de a a face marele pas. Îi avem în rolurile principale pe Znaiduh, interpretat de Vlad Gălățianu și pe logodnica acestuia Pukița interpretată de Daniela Minoiu. Aceștia par a se iubi foarte mult dacă ar fi săjudecăm după cum începe piesa; Pukița gemând de fericirea cauzată deZnaiduh. Însă ni se expune repede că Znaiduh nu atinge același nivel de fericire precum Pukița vocea lui interioară spunând doar cât de tare ar vrea să doarmă.
Pukița este femeia îndrăgostită până peste cap de Znaiduh și care, din dragoste, abia așteaptă să se mărite. Znaiduh este bărbatul căruia în general îi place să fie într-o relație și spune da tuturor pregătirilor de nuntă dar dă înapoi repede când realizează că ziua de care se temea a venit. Astfel se desparte de Pukița. Aceasta nu pierde timpul aruncându-se în brațele lui Gaunino, interpretat de Alexandru Mike Gheorghiu, un cuceritor romantic.
Znaiduh încearcă să o recucerească pe Pukița după ce într-un moment de rătăcire încearcă o relație cu Bulba, jucată de Corina Dragomir, care este expunerea stereotipurilor fetei bătrâne. Acesta chiar spune că în maxim doi ani trebuie să își găsească bărbat înainte ca „lava urâțeniei să iasă la suprafață”. Trebuie menționat că Bulba îl are pe Oistwind, jucat de Sebastian Ghiță, care pare să fie rezerva acesteia atunci când vine vorba de căsătorie.Ei bine asta continuă pentru o bună parte din piesă, Znaiduh încearcă să o recucerească pe Pukița, aceasta îl refuză, se întoarce la Bulba dar se sperie de obiceiurile sexuale ciudate ale acesteia. Bulba voia să îi introducă degetul în dosul lui Znaiduh„până când o să îiplacă”. Aflăm că Gaunino este la fel ca Znaiduh numai puțin mai viclean. Și el se teme de căsătorie însă ocolește mai bine subiectul cu Pukița.
La final Pukița și Gaunino se căsătoresc, Bulba se căsătorește cu Oistwind iar Znaiduh cel nehotărât ajunge singur.
Cu toate că actorii au interpretat exemplar stereotipurile expunându-le până la nivelul ridicolului pentru a le accentua toate aceste expuneri pe aceeași scenă dădeau impresia unui haos. Haosul ar fi putut sugera angoasa personajelor, însă era dificil de umărit și de înțeles dacă acel haos are vreun înțeles sau pur și simplu interpretările nu se armonizau.
Puncte tari ale piesei ar fi momentele comice, care nu sunt prea multe, și anume lupta dintre Gaunino și Znaiduh precum și momentul în care Bulba îi expune lui Znaiduh cum arată o noapte perfectă pentru ea, o noapte cu multe mângâieri, mult sex și ceva degete vârâte prin alte părți.
Puncte slabe sunt mult mai multe decât cele tari. Znaiduh părea să iubească somnul și uitarea mai mult decât orice, somn ce îi lipsea cu Pukița. Însă nu e clar dacă acest element e important deoarece acesta ajunge să tânjească după hărmălaia logodnicei lui. Întreg firul poveștii este previzibil însă în același timp obositor de urmărit.
Dacă piesa prin frământările lui Znaiduh voia să spună „Rău cu rău dar mai rău fără rău” a reușit într-o oarecare măsură. Dacă voia și să expună temerile și frustrările unor burlaci respectiv burlăcițe legate de căsătorie le-a expus. Însă cele menționate au fost expuse într-o formă greu de urmărit, fadă cu momente ocazionale de umor.
Recenzie realizată de Stanciu Remus Daniel și Vlad Roată