Poveste pentru totdeauna
Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă-n viață (cred că) vin atunci când te aștepți mai puțin. Ele „vin” tocmai atunci în viața fiecăruia pentru a surprinde, pentru a captiva și a schimba. Definitiv.
Așa s-a întâmplat și atunci când am început să-l cunosc mai bine pe Alex. Dintr-o dată, m-am confruntat cu o avalanșă de trăiri, neștiind de care să ascult mai întâi.
Prima era uimire. Uimirea că (mai) există un om cu un suflet atât de frumos. Uimirea că mi-a fost dat să întâlnesc sufletul-oglindă, care răspunde la ce vreau, simt și am nevoie și asta doar „dintr-o privire”.
După uimire, a venit nesiguranța și teama, nu știam cum să reacționez când toate se întâmplau atât de repede și nu voiam să rănesc. Nu doream nici să iau lucrurile ușor sau să mi se pară că țin la cineva și apoi să fie spus acel dureros „credeam că” sau acel „mi s-a părut”.
Apoi am înțeles lucrurile, am prins curaj și încredere. Și a început o călătorie prin viață, unde încet-încet „eu” a devenit „împreună”. Pentru că trebuie să recunosc că una din cele mai frumoase lucruri învățate în toată această călătorie, Alex, a fost că „împreună și noi este și trebuie să fie mai important decât eu sau tu”. La aceasta se adaugă cunoașterea profundă a ce înseamnă dragoste – afecțiune, armonie, înțelegere, apreciere, provocare, respect, dor…și lista ar putea continua. Pentru că așa am învățat că dragostea nu înseamnă orgoliu de tipul „nu vreau să fiu eu primul/ prima care sună, care invită la întâlnire sau primul/ prima care spune te iubesc și mi-e dor”.
Și în timp ne-am cunoscut mai bine, am văzut lumea și lumea ne-a văzut pe noi. Am fost cât se poate de prezenți unul pentru celălalt. Am descoperit și experimentat, ne-am distrat și simțit bine împreuna, am călătorit impreună, am învățat lucruri împreună. Ne-am maturizat. Am ajuns să știm ce simte celălalt doar dintr-o privire sau din inflexiunea vocii.
Și poate că nu știm încă totul unul despre celălalt. Știm aproape tot. Dar aici e și frumusețea lucrurilor – avem o viață împreună de acum încolo, avem timp să povestim și să descoperim în fiecare zi ceva nou despre celălalt.
Pentru că fiecare zi care trece, care se adună în buchet, accentuează sentimenele, nu le diminuează, cum s-ar putea crede, așa cum susțin revistele și filmele tendențioase.
Dragoste, pasiune și provocare – asta înseamnă să vrei totul cu acea persoană, să te gândești numai la ea, să vrei să ai doar acel om și pe nimeni altcineva. Atunci când persoana dragă chiar înseamnă totul, nu te gândești niciodată la altcineva (în plan sentimental/ erotic), nici măcar din curiozitate. Iar timpul și distanța sunt doar niște coordonate. Dar pot fi și un veritabil test. Dacă ele transformă sau anulează, atunci conexiunea dintre cei doi era fragilă. Noi…alegem să anulăm coordonatele. Am ales să răspundem provocărilor în felul nostru.
În final, pot spune ceea ce mă apropie de Alex. Atunci când întâlnești o persoană pentru care chiar ești totul, ai totul. Iar el este tot ce înseamnă tandrețe, dragoste, provocare și pasiune, înțelegere și voie bună, sprijin și devotament. …Împreună construim viitorul.
Material scris de Laura Lucia Mihalca