Despre protest și despre referendum

Protestul de ieri și ce va urma după ziua de mâine

– despre societatea civilă activată și despre referendum – 

Credite foto: Irina Barla
Credite foto: Irina Barla

Ce înseamnă politica în România contemporană? Categoric a pune în joc toate armele pentru a atinge scopul suprem, care se pare că este ELIBERAREA – eliberarea majorității membrilor clasei politice de toate problemele cu justiția și de doamna-supremă DNA. Pentru a se asigura că dosarele penale se vor face uitate o dată cu istoria, politicienii români au încercat să mascheze adoptarea Ordonanței de Urgență, prin mijloace superficiale.

Printre cele mai recente se numără PERFORMANȚELE următoare: reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea impozitului pe construcții speciale și a supraaccizei la carburanți, ieftinirea energiei electrice cu 2%, creșterea pensiilor cu 5,2%. Mai mult, această poveste frumoasă nu se încheie aici, având în vedere că de la 1 februarie, studenții vor beneficia de transport feroviar intern gratuit, iar salariul minim brut pe economie va fi majorat cu 200 de lei.

Să nu ne lăsăm conduși de aparențe! Românii trebuie să susțină valorile și principiile democratice și să respingă orice încercare de transformare în banal a faptelor de înaltă corupție.

Credite foto - Tedy Ursuleanu

Credite foto – Tedy Ursuleanu

Cu foarte puțin timp în urmă, Președintele Iohannis a anunțat că a început demersurile pentru declanșarea unui referendum pe tema amnisției și grațierii. Acest subiect împarte țara, de o săptămână, în două sau mai multe tabere: cei care se opun proiectelor Guvernului și cei care încearcă fie să mușamalizeze, fie să găsească oricâte motive, argumente și resorturi cum că acea OUG trebuie dată și aplicată, cât mai repede cu putință, pentru că ar reprezenta una din prioritățile asumate ale Guvernului și în special unul din proiectele asumate de către Ministerul Justiției.

Miercuri, în ședința de Guvern, se va dezbate acest proiect și riscă să fie adoptat. Societatea civilă se dinamizează. Duminică, pe 29 ianuarie, în urma unei zile simbolice de 24 ianuarie, românii se vor mobiliza, anunțându-se noi proteste în toată țara. Presa e extrem de atentă și “pe fază“. Și tu, eu, noi, ce facem?

 

 

Pe parcursul acestei săptămâni acest subiect s-a impus tot mai mult în agenda publică. Mulți încă nu au acordat atenția cuvenită, iar mulți alții susțin că nu e treaba lor. Și că domeniul lor de activitate și competență, jobul și multe altele nu au legătura cu asta. Și că ei au făcut deja ce au putut să facă, (mergând la vot, cei care au făcut și asta!). Adevărul e mult mai profund. Acesta nu e un protest ca oricare. Și niciun demers instituțional ca oricare altul de până acum. Și toate astea nu au legătură cu structura noastră profesională, pentru că indiferent de ea, de vârstă sau alte considerente, trebuie să ne implicăm, doar așa putem schimba ceva. Și nu e slogan și nici leitmotiv, e dovedită: nu reacționează decât la impulsurile străzii, sub presiunea ei. Și nu își retrag proiectele rușinoase, care pun în pericol statul și democrația, decât în aceeași situație.

 S-a dorit ca această ordonanță să treacă pe repede înainte, din motive lesne de înțeles, în favoarea celor vizați. Este vorba de cei cu dosare grele, cu daune cu multe-multe zerouri în coadă, care au prejudiciat statul român de-a lungul anilor sau chiar zecilor de ani. Nu cred că are sens să reluăm aici lista tuturor „nominalizațlor”, s-a publicat și preluat mult în sfera online. Îi cunoaștem cu toții. Iar ei știu mai bine ca oricine care sunt riscurile, daca OUG nu trece, dar știu și ce obțin dacă reușesc să o treacă.

Scurtă retrospectivă în imagini

Miercuri seara, 18 ianuarie 2017în ger, s-au adunat atât în București, cât și în țară, mii de oameni care au vrut să-și exprime nemulțumirea și dezaprobarea față de aceste proiecte ale Guvernului. Cum s-a întâmplat asta? Printr-un protest pașnic și un marș simoblic. Au fost câteva mii bune, dar se pare că nu suficiente pentru a convinge echipa proiectului să renunțe.

Duminică seara, 22 ianuarie 2017românii s-au adunat în spațiul public, mai mulți decât am fi crezut, mai mulți decât puteau crede reprezentanții anumitor partide și anumitor televiziuni/ trusturi de presă. Numai în capitală, circa 30.000 de persoane au participat la protestul masiv împotriva OUG, conform estimărilor ziariștilor.[i]

 E important de menționat că protestul a fost pașnic, fără incidente. Atmosfera a fost una frumoasă, cu oameni de toate vârstele, dar în special tineri. Au fost la protest și mulți părinți cu copii (de diferite vârste!), dar și bicicliști sau persoane aflate în scaunul cu rotile.

 Alberto Groșescu, fotograf, atrage atenția asupra numărului impresionat de copii, care cel mai probabil vor avea drept de vot abia în 2029 și care poate-și vor aminti de protestul de aseară. [ii]

Un slogan care chiar ne-a plăcut a fost: „am examene de dat, dar de hoți nu am uitat. #coruptiaucide”. Ce a fost interesant, a fost să observăm cât de spontan și creativ se creau sloganuri sau se preluau motive din viața publică. De exemplu, la venirea Președintelui Iohannis, protestatarii au spus: “Vedem elefanţii şi sunt tare periculoşi”.[1]

Această mișcare spontană și-a găsit ecoul și în multe alte orașe ale țării, dar și în diaspora.

La Cluj Napoca au fost peste 5000 de participanți. Aici, mulțimea s-a remarcat cu pancarte și mesaje de reținut, printre care și „Fără amnistie, Clujul n-are amnezie”.

La Timișoara au fost peste 3000 de persoane. O atmosferă faină și aici, unde a fost citită și o petiție pentru consolidarea statului de drept, care a fost semnată de aproximativ 1.500 de oameni.

La Iași au fost aproximativ 2.000 de participanți. 

Brașovul a adunat peste 1500 de persoane. Despre motivația lor ne-a povestit Radu Hossu, inițiatorul protestului: 

“Oamenii sunt nemulțumiți de OUG care ar grația sau amnistia oameni publici care au sau vor avea probleme cu legea. Ne dorim legi juste, care să fie aplicate în aceeași măsură pentru toți, nu ne dorim legi care sunt făcute cu dedicatie unor oameni care sunt dovedit penali, iar acum abuzează de puterea lor politică. Cred că prioritățile României sunt educația, sănătatea și infrastructura, în niciun caz penitenciarele. Iar dacă vor să rezolve problema penitenciarelor, atunci să investească în construcția altora.“

 

 

Și la Galați s-a protestat.

Și la Satu Mare au început să se mobilizeze oamenii. 

Credite foto - Grecu Dionisie
Credite foto – Grecu Dionisie

E de apreciat că alte zeci și chiar sute de persoane au protestat la Constanța, Buzău, Ploiești, Arad, Oradea, Baia Mare, Târgu-Mureș, Alba Iulia, Piatra Neamț, Suceava sau Bacău.

Salutăm totodată și manifestațiile organizate în diaspora, în țări precum Norvegia, Suedia, Franța, Anglia, Belgia etc. 

Credite foto - Remus Puspan, Copenhaga.
Credite foto – Remus Puspan, Copenhaga.

E bine să nu uităm că există o anumită categorie a populației țării care lasă nevoile lor stricte și militează pentru principii democratice. De foarte mult timp nu s-au mai văzut atâtea zeci de mii e oameni care să nu fie aduși, să nu ceară măriri de salarii sau pensii sau alte avantaje pentru ei, care să manifeste civilizat, pentru valori democratice.[2]

 

Urmărim ce se întâmplă. Activ sau pasiv, ce rol îți asumi?

Jurnaliștii care respectă o anumită deontologie a profesiei și care se respectă și pe sine au încercat să prezinte subiectul cât de echidistant posibil.

Liviu Avram a prezentat ce se poate întâmpla dacă OUG va intra în vigoare fie și pentru un minut.[3]

Călin Hera a arătat pierderile înregistrate de partidele politice care se grăbesc neinspirat de mult să dea OUG. [4]

 Fiecare mare eveniment este ocazia sau testul prin care putem observa profesionalismul și corectitudinea instituțiilor și trusturilor de presă. Știm cu toții că una din misiunile declarate ale jurnalismului este aceea de a informa corect, de a transmite informații reale și credibile. Fac oare acest lucru toate televiziunile? Vă lăsăm să răspundeți la această intrebare.[5]

Un lucru e sigur, am văzut zeci de mii de oameni care pe 22 ianuarie 2017 au ales să protesteze pașnic, calm și civilizat. Dar evenimentele nu au fost prezentate unitar. Iar CNA ar trebui să se sesizeze în acest sens. Și pentru a vă convinge, sunt date clar sintetizate de Iulian Comănescu, unde vedem că marja numărului de protestatari e atât de mare, între câteva mii și treizeci de mii (valabil pentru București), ca de la CNA până la posturile cu pricina, care nu doar că dezinformează sau nu informează corect și complet, dar creează false scenarii și isterii sociale.[6]        

Reacțiile presei internaționale nu au întârziat să apară. La doar două ore de la începerea protestului, The Associated Press publică materialul „Thousands march against prison pardons in Romania”, preluat rapid de The Guardian [7], dar și de New York Times [8] și Whashinton Post [9].

BBC news atrage atenția asupra faptului că prin mult discutata OUG se încearcă să se elibereze și grațieze condamnați pentru corupție. [10]

Despre zecile de mii de oameni prezenți la protest au scris și El Politico, Euronews, Agenția France Presse, Agenția Associated Press, Agenția de presă Reuters, Agenția Belgiană BELGA și Agenția Bloomberg. [11]

Luni, 23 ianuarie 2017Președintele Iohannis anunță că va demara demersurile pentru organizarea unui referendum pe tema OUG.[12]

 

… Tu te vei prezenta la referendum? Și cum vei vota? Și până atunci, ce rol alegi, pasiv sau activ?

 

Articol realizat de Laura Lucia Mihalca și Dragoș Gheorghe Argint

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest material.

Opiniile exprimate în acest material aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat punctul de vedere al redacției sau al Asociației Art Out.

 

[i] Victor Cozmei – „Protest masiv anti-amnistie și grațiere în Bucuresti. Circa 30.000 de persoane au parcurs traseul Piața Universității – Guvern – PSD – ALDE. Protestul a fost pașnic, dar RTV și Antena 3 vorbesc despre „lovitura de stat”, 22 ianuarie 2017, Hotnews. Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21549403-live-text-nou-protest-impotriva-amnistiei-gratierii-duminica-capitala.htm?nomobile=

[ii] Alberto Groșescu – “„Nu eliberați hoții care ne fură viitorul”. Am fotografiat oamenii și am găsit „ingredientul secret” al protestului de duminică din București“, 23 ianuarie 2017, Adevărul:

https://republica.ro/znu-eliberati-hotii-care-ne-fura-viitorul-am-fotografiat-oamenii-si-am-gasit-zingredientul-secret-al-protestului

[1] “Marș împotriva amnistiei și grațierii. Zeci de mii de protestatari în toată țara”, Digi 24, 22 ianuarie 2017. Sursa:http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/live-blog-impotriva-amnistiei-si-gratierii-sute-de-oameni-au-iesit-in-strada-654422

[2] Ciprian Mihali conturează foarte fin problema idealurilor și a spațiului public, a motivelor care îi fac pe unii să se implice sau nu: http://ciprianmihali.blogspot.ro/2017/01/idealurile.html

[3] Liviu Avram – “Un minut pentru Guvernul Grindeanu”, 23 ianuarie 2017, Adevărul:

http://adevarul.ro/news/politica/un-minut-guvernul-grindeanu-1_5885e2db5ab6550cb8b71160/index.html

[4] Călin Hera: https://calinhera.blogspot.ro/2017/01/liviu-dragnea-studiu-de-caz-ce-avut-si.html

[5] Cristian Pantazi – “Despre miting și manipularea grosolană de la televiziunile penalilor: nu vrem căderea guvernului și lovitură de stat, ci o justiție egală pentru toți“, Hotnews, 22 ianuarie 2017: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21550140-despre-miting-manipularea-grosolana-televiziunile-penalilor-nu-vrem-caderea-guvernului-lovitura-stat-justitie-egala-pentru-toti.htm

[6] Iulian Comanescu – “Cum se poziționează media în funcție de cifrele participanților la protest”, 23 ianuarie 2017: http://www.comanescu.ro/cum-se-pozitioneaza-media-in-functie-de-cifrele-participantilor-la-protest.html

[7] Vezi:https://www.theguardian.com/world/2017/jan/22/thousands-march-against-prison-pardons-in-romania?CMP=share_btn_fb

[8] Vezi: http://www.nytimes.com/aponline/2017/01/22/world/europe/ap-eu-romania-prisoner-pardon-protest.html?_r=0

[9] Vezi:https://www.washingtonpost.com/world/europe/10000-protest-romania-government-plans-to-pardon-prisoners/2017/01/22/e2e36602-e0c6-11e6-a419-eefe8eff0835_story.html?utm_term=.72b726a5a966

[10] BBC News – “Romanians march against prisoner release plan”, 23 ianuarie 2017:

http://www.bbc.com/news/world-europe-38714439

[11] Vezi detalii aici: http://adevarul.ro/news/eveniment/presa-internationala-scrie-despre-protestele-romania-1_588520bd5ab6550cb8b2eed6/index.html

[12] Despre riscul ca OUG să fie declarată neconstituțională a scris Liviu Avram pentru Adevărul:

http://adevarul.ro/news/politica/un-minut-guvernul-grindeanu-1_5885e2db5ab6550cb8b71160/index.html

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns