Despre prezent și viitor
În jurul nostru, elementul schimbării reprezintă o constantă. Fie că vorbim despre contextul social, economic sau politic, despre evoluțiile tehnologice sau însăși perspectiva noastră asupra viitorului, toate acestea sunt (sau ar trebui să fie) supuse unor mutații, ca parte a efortului continuu de a atinge culmi din ce în ce mai înalte. Punctual vorbind, domeniul juridic nu face excepție. Este un lucru foarte bun, întrucât, pentru a-și păstra eficiența, legislația nu poate rămâne blocată într-o mentalitate învechită.
De regulă, schimbarea ne duce cu gândul către o transformare în bine…de regulă; totuși, ce se întâmplă în momentul în care lucrurile se modifică potrivit unei mentalități, să zicem, în contradicție cu perioada în care ne regăsim, cu noțiunea de continuă evoluție pe care am menționat-o la început? Întâmplarea face ca în ultimul timp să ne confruntăm exact cu acest gen de situație.
Sunt convins că aproape toți am auzit, într-o măsură mai mică sau mai mare, despre modificările ce se vor a fi făcute în domeniul justiției; mai exact, legile ce se referă la răspunderea magistraților și la modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. Astfel de modificări ne privesc și ne afectează pe toți, independent de domeniul de activitate. Pentru acest articol am selectat câteva exemple din proiectul de modificare a legilor, nu pentru că nu s-ar fi vorbit deja despre acest fapt, ci pentru că nu strică să reiterăm anumite lucruri.
Una dintre propunerile de modificare o întâlnim în cadrul articolului 83 din Codul de procedură penală, ce reglementează drepturile inculpatului. Față de reglementarea actuală, după litera b) din articolul curent, ar urma să se introducă alte două, respectiv bˡ) și b²). Ne vom concentra atenția doar asupra literei bˡ), întrucât cred că este de mare impact: “bˡ )dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri, memorii și obiecțiuni;”
Dacă luăm drept exemplu infracțiunea de viol sau pe cea de agresiune sexuală, reglementate în Codul penal, cred că ne vom da seama de ce impactul este unul mare. Această modificare ar presupune ca victima și agresorul să se afle în același spațiu. Este evident că astfel de infracțiuni lasă urme foarte adânci în psihicul victimei; prin urmare ne putem oare aștepta ca victima să furnizeze în mod coerent informații, când în fața ei se află persoana care i-a pricinuit o astfel de suferință? Este adevărat, un proces nu reprezintă o răzbunare, legea talionului este un concept perimat, însă cum rămâne cu victima?
O altă propunere de modificare este legată de articolul 273 din Codul penal, ce se referă la infracțiunea de mărturie mincinoasă. Conform alineatului 1 din actuala reglementare “Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”. Potrivit proiectului, articolului ar urma să i se adauge un alineat nou, alineatul 4, cu următorul conținut:
“Nu constituie infracțiune refuzul de a face declarații prin care persoana se auto-incriminează, refuzul de declara în sensul solicitat de organele judiciare, modificarea declarației care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului și nici simpla divergență de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos și de rea-credință, al acestora.”
În observațiile făcute pe marginea acestei modificări, observații ce se regăsesc în cuprinsul pachetului de propuneri, se menționează și scopul acestui nou alineat. Voi insera o parte din explicație:
“Prin modificarea acestui articol se intenționează introducerea unei clauze de impunitate pentru martorul care refuză să facă declarații incriminatoare mincinoase, să declare în sensul celor sugerate sau dorite de organul de cercetare penală, să declare în sensul auto-incriminării sale sau care, după ce s-au exercitat presiuni asupra sa în faza de urmărire penală, își schimbă declarația în faza de judecată, declarând în sensul realității săvârșirii faptelor.”
Privind ambele texte, s-ar putea deduce că ne confruntăm cu o prezumție de rea-credință din partea organelor de cercetare, care sunt dispuse să apeleze la orice mijloace doar pentru a avea un vinovat; destul de atipic, având în vedere că suntem obișnuiți să auzim de supremația prezumției de nevinovăție.
Mai mult, dacă refuzul de a da declarații prin care persoana se auto-incriminează nu ar mai constitui infracțiune, atunci ne putem întreba ce eficiență au aceste dispoziții în cazul în care chiar persoana audiată a luat parte la o infracțiune, sub una dintre formele de participație penală (cum ar fi coautoratul, instigarea sau complicitatea)?
Lista de modificări este mare, acestea sunt doar două exemple asupra cărora mi-am abătut atenția, într-o încercare de a înțelege mai bine evenimentele. Se vorbește mult despre modificările propuse și asta este bine, arată implicare. Există și reacții. Este suficient să aprindem televizorul sau să citim ziarele. Unele dintre ele chiar produc fiori. Cum să nu simți tensiunea, când magistrații au ieșit să își exprime nemulțumirea? Au ieșit și nu au scandat, au făcut ceva mult mai mișcător: au tăcut. Știți, uneori, tăcerea răsună mai puternic decât un strigăt.
Am menționat existența reacțiilor, așa că se cuvine să inserăm unele dintre pozițiile exprimate de diferitele entități ce și-au manifestat nemulțumirea față de situația prezentă.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (garantul independenței justiției) a formulat o scrisoare deschisă, adresată Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, publicată în data de 18.12.2017. Conținutul integral al scrisorii poate fi găsit pe site-ul CSM, însă un pasaj foarte important, ce subliniază caracterul delicat al evenimentelor, ar fi următorul: “Atunci când, la propuneri de modificare ale unor legi ce vizează activitatea sistemului judiciar şi a justiţiei în general, se preconizează astfel de reacţii, chiar din interiorul sistemului, acest aspect trebuie să dea de gândit întregii societăţi şi, mai ales, iniţiatorului legislativ.”[1]
Nici opoziția nu a rămas pasivă. Președintele PNL, Ludovic Orban, a comunicat în data de 8.01.2018 felul în care se va acționa împotriva modificărilor: “Am luat decizia să solicităm prin grupurile parlamentare Curţii Constituţionale să uzeze de posibilitatea pe care o are şi care a mai fost folosită în 2012 şi anume aceea de a solicita un punct de vedere faţă de sesizările de neconstituţionalitate formulate de PNL şi de ÎCCJ, să solicite un punct de vedere Comisiei de la Veneţia.”[2]
Societatea civilă și-a prezentat și ea viziunea referitor la contextul actual printr-o scrisoare deschisă adresată premierului. Semnatarii scrisorii, mai exact 43 de organizații civice, precizează: “Considerăm că interesul pentru viitorul României, valorile democratice şi statul de drept, libertatea şi bunăstarea concetăţenilor noştri trebuie să primeze, iar dialogul este singura soluţie pentru prezervarea şi consolidarea democraţiei.”[3] “Să nu uităm că viitorul nostru este comun, iar ce ne afectează pe noi, afectează pe toată lumea. Copiii noştri audreptul să trăiască într-o ţară demnă, în libertate şi bunăstare, iar generaţia noastră are o datorie morală faţă de toţi cei care şi-au dat viaţa pentru noi acum 28 de ani ”[4], mai spun semnatarii.
Vorbeam la începutul articolului despre conceptul de schimbare și întrebam ce se întâmplă atunci când aceasta ar părea să opereze împotriva beneficiarilor ei. Într-o astfel de situație, schimbarea riscă să ia fața regresului. Suntem în secolul XXI, iar informația se află la o apăsare de buton. Este în avantajul nostru să folosim această unealtă, să descoperim și să analizăm; pentru ca mai apoi, ajutându-ne de asta, să pășim mai ferm înainte.
[1] https://www.csm1909.ro/PageDetails.aspx?PageId=299&FolderId=4965
[4] Ibidem
Definirea unor noțiuni:
.Dreptul penal ca ramură de drept reprezintă o totalitate de norme juridice, care stabilesc ce fapte constituie infracțiuni, condițiile răspunderii penale, pedepsele și alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanțele judecătorești în cazul persoanelor care au săvârșit infracțiuni în scopul apărării celor mai importante valori sociale.[1]
Dreptul procesual penal – prezintă totalitatea normelor juridice care reglementează desfășurarea procesului penal.[2]
Articol de: Mihai Șuiu
Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/curve-decision-forest-fork-6754/
Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009)
Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010)
