Miracolele sunt peste tot în jurul nostru, sunt îmbrăcate în frumos şi lumină, doar ne aşteaptă să le invităm în viaţa noastră. Ele există cu sau fără noi, cu sau fără conştiinţa noastră, iar când le simţim prezenţa cu adevărat, ne fac să oprim timpul în loc şi să ne bucurăm la nesfârşit de acele momente. Cel mai frumos exemplu de miracole este cel al renaşterilor: fiecare fir de iarbă care se trezeşte dezmeticit după un somn lung şi rece de iarnă înverzeşte şi mai plin de forţă, fiecare mugur care se dezvoltă în ritmul său pentru a celebra viaţa, fiecare culoare care înfloreşte înmiit, îmbrăcând într-o haină curcubeică întreg universul.
De ce vorbesc despre miracole şi despre natură? Pentru că este primăvara şi pentru că natura ne transmite cea mai puternică şi vizibilă informaţie legată de dezvoltare şi armonie: din simplitate şi iubire se naşte viaţa, din vulnerabilitate apare forţa, din răbdare şi perseverenţă apare creşterea. Natura nu gândeşte, ea simte, trasnmite, vibrează, organizează, distruge şi reconstruieşte.
Ea comunică în permanenţă cu noi, iar noi îi înţelegem limbajul când suntem în jurul ei. Natura nu pleacă nicăieri, ea este acolo pentru noi, are braţele întinse către cer şi picioarele bine împământate, doar că noi distrugem treptat habitatul, instalând anarhia. Peste 13 milioane de hectare de pădure sunt defrişate anual în întreaga lume, iar în prezent suprafeţele împădurite mai acoperă doar 30% din suprafaţa de uscat a Terrei.
La capitolul defrişări, nici România nu stă bine: ea pierde trei hectare de pădure pe oră, numărul cazurilor ilegale de arbori, înregistrate în 2015, ajungând la aproape 100 de raportări pe zi. Potrivit unui raport Greenpeace România, judeţele aflate în topul tăierilor ilegale de arbori sunt Argeş, urmat de Vrancea, Bacău, Suceava şi Mureş. Nu mai este necesar să amintim efectele arhicunoscute ale defrişărilor, cert este că se impune implicarea noastră, a tuturor celor care vor să aibă o viaţă plină de verde, lumină şi aer curat. Natura merită tot respectul nostru şi este atât de darnică în comparaţie cu felul în care noi o tratăm! Ea ne oferă lumină, iar noi îi furăm copacii, ea ne oferă protecţie, în schimb noi îi dezechilibrăm ecosistemul.
Iniţiativele de promovare a diverselor campanii de ecologizare şi plantare atrag, din fericire, din ce în ce mai mult, interesul oamenilor. Semnalele de alarmă ne-au făcut să ne mobilizăm şi să conştientizăm că fiecare sămânţă plantată va deveni peste zeci de ani, adăpost pentru mii de vieţi. Anul acesta, Asociaţia Turistică Oxigen a continuat proiectul Plantează-ţi Oxigenul, în al 5-lea an. Timp de trei zile consecutiv, au participat aproximativ 75 de voluntari şi s-au plantat 6000 de puieţi de stejari şi fagi.
Mă declar unul dintre acei fericiți participanți ai “ceremoniei” de renaștere, reîmpădurire al unui spațiu sacral care și-a păstrat frumusețea, chiar și în lipsa copacilor. Umezeala, frigul și ceața nu au oprit 60 de voluntari iubitori de natură din scopul nostru de a planta puieți de fag în zona Gurguiata, Comarnic.
Prima impresie legată de acest loc a fost misticism, poate ceața care se lăsa ușor peste tot ținutul a contribuit la această senzație, poate că plantele plăpânde de primăvară care înfloreau multicolor în ținutul proaspăt dezghețat, poate vântul șuierând printre ramurile brazilor creau un tărâm de poveste.
Acele câteva ore în care am simțit cum timpul zboară pe lângă noi, ne-a făcut să ne bucurăm de tot: să ne minunăm de orice moment, de orice glumă împărtășită cu colegii echipei de plantat, de orice zâmbet care se transforma ușor în râs cu gura până la urechi, de mâinile noastre înghețate pe tulpinile firave ale copăceilor, de masa frugală servită în mijlocul poieniței, lângă focul mult așteptat care ne încălzea corpurile și sufletele. Către final, atenția noastră a fost îndreptată către două personaje principale care păreau că vor să ne ducă mai departe, în ținutul misterelor naturii: doi cai frumoși, blânzi, puternici, care ne țineau companie și ne invitau să venim mai des acolo, acasă.
După o seară petrecută cu voie bună, muzică folk și mâncare pe cinste, primite pe principiul “după muncă, și răsplată”, dis-de-dimineață nu am fost luați prin surprindere când am văzut că totul era inundat într-o lumină albă, de zăpadă. Fusesem avertizați cu o zi înainte de această probabilitate, iar atunci nu ne mai rămânea decât să ne bucurăm de fulgii moi, catifelați care îmbrăcau alene ramurile copacilor și se topeau rapid când ne atingeau mâinile și fața. Zăpada ne făcea să ne amintim că la munte, natura își crează propriile reguli, iar limita dintre ordine și haos, moarte și renaștere este una foarte subțire.
Iubesc natura, ador călătoriile la munte și mă bucur de ea în orice anotimp: când înflorește a bucurie multicoloră, înmiresmând vâzduhul, când emană câldură și ne invită ispititoare în ținuturile sale pline de vegetație în timpul verii, când își pictează pădurile de foioase într-o paletă diversificată de nuanțe și când totul pare a fi redus la tăcere și frig în timpul iernii. Pledez pentru protecția mediului înconjurător pentru că îmi doresc să avem o lume mai frumoasă, plină de oxigen și verde, o lume care să ne primească pe toți oriunde, oricând, la ea acasă. Este momentul să devenim actori principli pe scena ei și să iesim din ignoranță și pasivitate!
Surse Foto: Elena-Gabriela Nișcoveanu
Articol scris de Elena Nișcoveanu, redactor și blogger Art Out, pasionată de dezvoltarea personală, oameni şi călătorii, de exprimarea în mod autentic a trăilor sub formă de culoare, cuvinte şi impresii.