Despre Parcul IOR, se pot spune multe lucruri, pe lângă faptul că este al doilea ca mărime din București, întinzându-se pe aproximativ 82 de hectare, istoria parcului este una specială.

Acum ceva timp, am avut o discuție cu un prieten recent stabilit în capitală, întrebându-l în ce zonă locuiește, mi-a dat reper, Parcul IOR, în acel moment, mi-a apărut în minte frumusețea pe care o găsești în acel loc, creatăparcă de o forță divină.

Istoria acestui loc este plină de surprize, nu ai spune, că ceea ce acum ne bucură privirea, ne schimbă starea de spirit în doar câteva ore și mai ales ne oferă priveliști minunate s-a născut pe teritoriul unei fabrici de cărămidă.

Mereu m-am întrebat de unde vine acel aer romantic, rupt din basme al locului, nu mi-am dat seama că de fapt, este “aer de Paris”. Planul de amenajare al parcului a fost întocmit, după ce în anul 1964, conducerea Raionului “Tudor Vladimirescu” (denumirea de atunci a sectorului 3), s-a întors dintr-o vizită la Paris. În capitala Franței, românii au găsit inspirația pentru a dezvolta un proiect ce avea să schimbe total imaginea “Micului Paris”.

Anul în care lucrările au început a fost 1965, atunci când, solidaritatea și voluntariatul au mers mână în mână, este adevărat, că nimic nu putea da naștere unui loc mai frumos, decât dorința oamenilor de a ajuta, de a face parte dintr-un întreg ce avea menirea schimbării unei zone mai puțin atractivă a capitalei. Astfel, primii copaci au fost plantați de elevii și profesorii școlilor din zonă împreună cu muncitorii întreprinderilor “Flacăra Roșie”, “23 August”, “IOR” și “Crinul”. Aceste lucrări se desfășurau în mare parte sâmbăta, atunci când oamenii sacrificau orele libere pentru a planta, curăța,transforma un loc fără sclipire într-un adevărat simbol al orașului.

Dezvoltarea parcului a continuat, acesta cuprinzând două parcuri-Alexandru Ioan Cuza și Titan (denumit și Parcul Artelor), despărțite de podul Liviu Rebreanu. Intrarea în parc a fost marcată într-un mod inedit, în anul 1969 , prin “aterizarea” unui avion, Ilyushin II– 14, donat de Aeroportul Băneasa. Acesta, a devenit, pe lângă punct de atracție, cofetărie, un loc unde turiștii, trecătorii puteau savura prăjituri alese. În urma unui incendiu, aeronava a fost avariată devenind nefuncțională, în prezent, în apropierea acelui loc se află statuia lui Alexandru Ioan Cuza.

Parcul, în prezent deține 5 insule pe Lacul Titan, pregătite să te ducă cu gândul la un vis, acestea fiind amenajate special, pentru ca iubitorii de animale să-și poată plimba-n voie patrupedul-Insula Cățeilor, o insulă pentru pescarii ce se pot relaxa pe Insula Pescarilor, dar și o insulă ce gâzduiește lebede, rațe sălbatice, broaște țestoase-Insula Rațelor.

Pe langâ aceste insule, intrarea Parcului Titan este marcată de cea mai înaltă statuie metalică din România realizată de artiștiiMisha Diaconu și Bogdan Zaharia, și anume “Calul Titanilor”. De asemenea, Parcul Titan găzduiește singura sculptură cinetică din București, Globul Pământesc.

În încheiere, pot spune că un loc fără istorie nu-mi inspiră nimic, în schimb, un asemenea loc care a luat naștere din mâinile oamenilor, din dorința acestora de a ajuta, de a da viață unor ruine constituie o sursă pură de inspirație, relaxare și emoție.

Un loc, unde mâna omului a făcut minuni!

Material scris de Adela Țintoș