E așa de grea așteptarea asta, zici oceanul e în flăcări acum și nu pot să-l trec, ar însemna să pun în pericol sute de vieți ca să te văd. Dar știi ce, mamă? Meriți să-ți dau viețile lor, s-o iei și pe a mea, să știu că-mi ești veșnică iubire. Să știi că pentru tine a venit primăvara asta, restul a fost a altor mame, dar asta, e a ta. Fiecare mamă are câte o primăvară, iar eu am ales-o acum pentru că am crescut. O să-ți explic imediat, mamă.

În copilărie te iubeam pentru că tu aveai grijă de mine, venea din instict să îți mulțumesc, prin iubire, pentru grija ta. Când mă întrebai de ce te iubesc ziceam: ,,te iubesc pentru că tu ai grijă de mine mereu”. Când adolescența m-a găsit bezmetică, cu capul în toți norii, te iubeam ,,pentru că  nu mă lași să fac toate prostiile ce-mi vin în cap și pentru că mă lași să le fac…”. Eram fluxul și refluxul, veneam și plecam, mă trezeam doar să te văd, mamă, dar tu ai știut cum să respecți starea mea de ebrietate prostească, dar în același timp, să mă și echilibrezi. Acum, când pot să îmi port de grijă, când știu cu ce și când se mănâcă mănâncă binele și răul , te iubesc fără ,,pentru că”. Iubirea fără ,,pentru că” am învățat-o de la tine, tu m-ai învățat cum să adaug un strop de iubire fără să aștept ceva în schimb. Am învățat să-mi iubesc aproapele fără să aștept ceva în schimb și să-mi ating obiectivele fără ca lumea să se oprească și să mă aplaude. Tu mi-ai tipărit în cap să fac ceea ce-mi place și să mă mulțumesc cu zâmbete.

Iar când te văd, simt că pot trece oceanul acela de flăcări, că pot să sacrific toate viețile-scuzați-mă, oameni buni, dar e primăvara mamei mele! Trebuie să mă înțelegeți că pentru ea…

Doamne, mamă, cât de iubesc! Vin repede la tine, în brațele preferate.

Cu dragoste multă,

Roxi a ta.

Pădurean Roxana-Lavinia- care merge după moto-ul,, Fără mamă nu există viață”