Dragul meu Lex,
“Singurătatea şi sălbăticiunea lui te înfiorau”, Alexandre Dumas
Pentru unii Lex e un simplu cuvânt, un nume purtat de atâţia, fără rezonanţă… Dar pentru mine e al doilea cuvânt ca importanţă după dragoste. Lex e numele guvernator asupra sufletului meu, e numele din spatele omului care decide pentru mine înainte să îmi zică ceva şi înainte să îi spun eu, el este tot ce mi-am dorit vreodată şi de când a apărut în sufletul meu, viaţa a fost şi mai frumoasă. Anii de când îl cunosc pe el au fost cei mai minunaţi ani din viaţa mea… Nu exagerez deloc când spun toate aceste cuvinte, le spun cu sufletul şi de puţine ori cu mintea, cu toate că realizez cât de mult mi-ai influenţat viaţa. Tu eşti riscul pe care îl aşteptam de mult să se întâmple, tu mi-ai dat aripile să zbor departe de casă şi iau totul de la 0 cu tine alături. Nu regret o secundă. Singurul lucru pe care îl regret Lex, este că nu ţi-am spus că te iubesc din prima zi în care ne-am văzut. Am crezut că nu eşti destul de matur pentru asta şi că vei fugi rămânând în mine doar o fantasmă a ceva ce ai fost vreodată, câtă nedreptate am avut. Îmi pare rău dragul meu iubit.
Se spune că sufletul pereche ţi-l găseşti înainte să împlineşti 20 de ani şi eu am avut norocul să te întâlnesc la jumătatea lui 20. Este aşa de ciudat dacă stai să te gândeşti Lex, cum oamenii care nu se cunosc o viaţă, atunci când se întâlnesc, ce mult încep să semene, să preia tabieturi unul de la celălalt. În mine jumătate din tot ce fac eşti tu, ţine de tine, de mintea şi sufletul tău şi de toate cuvintele pe care le-ai rostit vreodată. Te iubesc mai mult ca însuşi viaţă şi amândoi ştim ce îndrăgostită sunt de ea, îmbătată de-a dreptul. Înintimitatea sufletelor noastre există sentimente care exprimă gânduri, trăiri, emoţii, cuvinte… dar dacă acestea nu sunt de ajuns sau nu le auzi/ simţi/ vezi atunci când trebuie, doresc să îţi reamintesc că te iubesc şi te voi iubi mereu, pentru că tu eşti sufletul meu pereche, iar atunci când nu voi mai fi – nu te speria, pentru că şi atunci când corpul meu va fi stone cold, sufletul ieşindu-mi din el încet, va merge în Univers să caute sufletul tău ca nici măcar atunci dragul meu, să nu fi singur.
Diana Blidariu