Centrul Ceh este gazda unei noi galerii de artă contemporană, Future Museum. Spaţiul de expunere se află la parterul institutului şi a pornit din iniţiativa lui František Zachoval, directorul Centrului Ceh.
„Am inițiat Future Museum pentru că am observat că în România lipsește sprijinul pentru expoziții de mărime medie care să susțină artiștii cu costurile de producție și instalare. Există sau expoziții mari, cum sunt cele de la Muzeul Național de Artă Contemporană din București sau expozițiile din sectorul privat care nu-și permit susținerea stabilă a scenei artistice”, declară František Zachoval.
Expoziţia care a inaugurat acest nou centru artistic poartă titlul “Când o carte devine un mesaj” şi aparţine artistei Tatiana Fiodorova.
Tatiana Fiodorova – artist, curator și profesor din Republica Moldova – lucrează cu teme politice și sociale contemporane, de multe ori evaluate prin relația contextuală cu istoria Uniunii Sovietice. Anumite zone ale practicii sale sunt contextualizate prin intermediul lucrărilor tatălui ei decedat, artistul Vasilii Lefter, care a lăsat o mare arhivă de caiete, schițe, desene, jurnale, manuale, postere și fotografii documentare.
Sub forma unei retrospective, Tatiana Fiodorova va prezenta cărțile ei de artist, un mijloc de expresie predominant al ei. Expoziția include „În căutarea corpului social al artistului sovietic”, „Pașaport sovietic”, „Fabrica Steaua Roșie” și publicațiile unice ale lui Vasilii Lefter. Două cărți noi, „Basarabia și locuitorii ei” și „Harta hârtiei igienice din București” au fost realizate special pentru această expoziție.
Future Museum este o platformă deschisă, ale cărei proiecte sunt selectate prin open-call adresat artiștilor din România și Republica Moldova. Etosul galeriei este credința în concepte neexplorate, intenții necunoscute, fenomene noi, scheme nedescoperite și teorii fără precedent.