You are currently viewing NexT la 10 ani: scurtmetraje inovatoare din toate colțurile lumii

NexT la 10 ani: scurtmetraje inovatoare din toate colțurile lumii

Ajuns la cea de-a 10-a sa ediție, Festivalul Internațional de Film NexT aduce și anul acesta în fața publicului românesc cele mai noi și mai inovatoare scurtmetraje din toate colțurile lumii, alese din peste 2.000 de filme înscrise. Proiecțiile de film vor fi completate de seminarii conduse de nume cunoscute din lumea cinematografiei, concursuri și o serie de evenimente speciale care vor fi anunțate în curând.

Ediția aniversară de anul acesta se va desfășura între 7 şi 11 aprilie 2016 la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvira Popescu și într-o serie de spații neconvenționale, amenajate special pentru a găzdui proiecții de film. Această soluție s-a dovedit a fi mai necesară ca niciodată anul acesta, dată fiind situația dificilă în care se află întreaga industrie cinematografică în urma închiderii unora dintre cele mai frecventate cinematografe din centrul orașului din pricina expertizării cu grad de risc seismic ridicat a clădirilor în care se aflau.

De la filme narative clasice la experimente inovatoare formal sau filme asumat politice, selecția realizată anul acesta de criticul de film Irina Trocan și cei doi noi selecționeri Massimiliano Nardulli și Oana Ghera reunește stiluri și influențe cinematografice diverse, propunându-și să ofere publicului român o privire cât mai cuprinzătoare asupra producției de scurtmetraj la nivel internațional.

Înfiinţat în 2006 în memoria a doi cineaşti talentaţi – regizorul Cristian Nemescu şi sound designerul și compozitorul Andrei ToncuFestivalul Internațional de Film NexT își păstrează misiunea – aceea de a scoate în faţă voci originale și curajoase, ce își vor impune în viitor semnătura în cinemaul contemporan.

Din acest motiv,  cele două secțiuni competiționale, națională și internațională, rămân și anul acesta în centrul festivalului, alături de o serie de programe speciale care își propun să deschidă o discuție despre formele de expresie ale mediului cinematografic și noile posibilități de inovare în cinema, precum Avant-Garde, un program dedicat experimentelor formale îndrăznețe, sau Out in Space, un program dedicat genului science-fiction.

„Am încercat în cei 10 ani de NexT să păstrăm viu spiritul liber, inventivitatea şi solidaritatea în comunitatea cinematografică, aşa cum le-am învăţat de la Cristi Nemescu şi de la Andrei (Otto) Toncu. Sper din tot sufletul că am reuşit şi că vom putea să continuăm să plantăm aceste valori atât în tinerii cineaşti cu care ne întâlnim la NexT, cât şi – sau poate mai ales – în publicul NexT”, ne spune Ada Solomon, directorul Festivalului Internaţional de Film NexT.

Programul ediției cu numărul zece este completat de programele paralele care aduc în premieră pe ecranele din România scurtmetrajele nominalizate la premiile Academiei Europene de Film, în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes sau la premiile Oscar și o serie de alte surprize care urmează să fie anunțate în perioada imediat următoare.

***

Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Uniunii Cineaștilor din România și al Programului Europa Creativă – Sub-Programul MEDIA al Uniunii Europene. 

Parteneri: HBO, ShortsTV,French Revolution,CineLabs,Mobila Dalin,Noumax, J’ai Bistro, Villa Kult, Ambasada Franței în România,  Institutul francez din București, Ambasada Suediei în România, Ambasada Regatului Norvegiei în România, Ambasada Republicii Finlanda în România, Ambasada Regatului Danemarcei în România,  Ambasada Spaniei în România
Parteneri media: Digi Tv, Digi Film, Digi Fm, Zile si Nopti, Cinemagia, CinemaRX, Aarc, CineFan, Film Reporter,  Ziarul Metropolis, Liternet, Observatorul Cultural, Modernism, Sub25, The Institute, B365, urban.ro, Vice, Infestival, Cooperativa Urbana, Orasulm.eu, Teen Art Out, Bestmusic, Metalhead.

 

 

 

Lasă un răspuns