Minoritate și diversitate culturală în zona Iași-Pașcani

Camelia Violeta Sava

Dintre toate minoritățile care au locuit de-a lungul timpului în zona Iași-Pașcani, evreii au fost cei care și-au pus cel mai mult amprenta asupra dezvoltării economice și a diversității culturale a zonei, alături de populația autohtonă. Primele atestări documentare ale prezenței evreilor în spațiul european datează din vremea Daciei romane, iar în spațiul carpato-danubiano-pontic aceștia au fost menționați în documentele vremii încă din perioada evului mediu. În țările române, aceștia au venit dinspre Polonia, Germania și Ungaria, dar și din imperiul otoman, fiind primiți de către români cu toleranță, dar și cu ostilitate în același timp. Toleranța se putea vedea în libertatea de mișcare și în libertatea de a face comerț  și alte activități economice, în libertatea de practicare a propriei religii, de construire de sinagogi și de școli,  iar ostilitatea era dată de marginalizare și de atitudinea ostilă a populației autohtone care a mers până la acte de violență de-a lungul timpului, culminând cu fenomenul cunoscut în istorie sub numele de pogrom. Este posibil ca ostilitatea pe care populația din România a arătat-o față de minoritatea evreiască să-și aibă rădăcinile în acea vină colectivă arhetipală, conform căreia poporul evreu se face vinovat de răstignirea lui Iisus. Evreii s-au așezat atât în Moldova feudală, cât și în Transilvania, iar mult mai târziu și în Țara Românească. În Moldova, comunitatea evreiască s-a așezat în orașele și târgurile vechi din această parte de țară în baza unor acte de danie sau de așezare statornică, care le-au fost date în baza dreptului seniorial al domnitorilor Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Eremia Movilă, Vasile Lupu, iar lista ar putea continua. [1] Primele comunități sunt cele de la Rădăuți, Suceava, Iași, Târgu Frumos și Pașcani, fiind amintiți prima dată la 1416. [2]

Comunitatea evreiască a avut un rol fundamental în organizarea și dezvoltarea vechilor orașe și târguri. Pe la începutul secolului al XVIII-lea apar primele case de tip vagon, denumite astfel deoarece prima cameră era situată la stradă și transformată în magazin/prăvălie, iar celelalte camere erau legate una lângă cealaltă, ca vagoanele unui tren. La începutul secolului al XIX-lea apar acele drumuri pietruite și cu borduri înalte, făcute din lespezi de piatră cioplită. [3] În perioada interbelică, evreii s-au afirmat în mai multe domenii, precum învățământ, cultură, presă, bănci, industrie, comerț.

În județul Iași, la fel ca în toate zonele din țară și din Europa locuite cândva de evrei, au rămas ca mărturie dovezi ale contribuției acestei minorități la dezvoltarea patrimoniului cultural, însemnând clădiri, cimitire, sinagogi și nu numai.  În anii 1920 în Iași era stabilită cea mai mare comunitate evreiască din regiune, astfel că aproape jumătate din populația orașului erau evrei – 43 000, în acea perioadă existând aici un număr de 112 sinagogi. Astăzi mai sunt în jur de 360 de evrei în Iași și 2 sinagogi.  Evreii se stabiliseră în trei cartiere ale Iașului: Târgu Cucu, Păcurari și Podu Roș. Sinagoga Mare – cea mai veche sinagogă construită în România, care datează din anul 1670-1671, se află în Târgu Cucu. Pentru că la acea vreme lăcașele de cult mozaic nu aveau voie sa fie mai înalte decât Catedrala Mitropolitană, evreii voind totuși ca lăcașul lor de cult să aibă o înălțime mai mare decât era permis, s-au gândit să zidească sinagoga în pământ, astfel că pardoseala se află la un metru sub nivelul străzii. În incinta Sinagogii Mari a fost deschis un muzeu dedicat comunității evreiești în 1986, însă atunci când sinagoga a fost restaurată, muzeul a fost mutat în clădirea cunoscută sub numele de „Casa de la cinci drumuri”, aflată în apropiere. Colecția muzeală cuprinde obiecte de cult religios mozaic, reviste, fotografii vechi și cărți ale unor autori din Iași de origine evreiască și este deschis spre vizitare doar la cerere. [4]

Fiecare breaslă avea sinagoga sa, astfel existând atunci Sinagoga Cismarilor, Sinagoga Merarilor, Sinagoga Croitorilor, Sinagoga Măcelarilor etc.  Dintre acestea s-au mai păstrat astăzi doar două edificii: Sinagoga Merarilor din strada Elena Doamna, inaugurată în anul 1869 și fiind inițial o casă impunătoare cu etaj din cartierul Târgu Cucu și Sinagoga Cismarilor, care astăzi este o secție a Spitalului de Psihiatrie-Neurochirurgie. Secția poartă numele cunoscutului medic evreu Leon Ghelerter, cel care a înființat în anul 1937, în vecinătatea Sinagogii Cismarilor, un spital de pediatrie și o clinică.

Un alt obiectiv de reper care a aparținut comunității evreiești ieșene este clădirea fostului Spital Israelit, înființat în 1827, devenit ulterior Maternitatea Israelită și cunoscută astăzi ca Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”. De-a lungul timpului, la Iași au existat două cimitire evreiești: Cimitirul Vechi din Ciurchi și Cimitirul Nou din cartierul Păcurari. Cimitirul Vechi din Ciurchi – primul cimitir al comunității evreiești din România – a fost desființat în 1943 la ordinul mareșalului Ion Antonescu, pe locul său fiind amenajat Parcul Ciurchi, unde astăzi doar o placă memorială mai amintește de vechiul cimitir. În Cimitirul Nou din Păcurari poate fi văzut un monument de forma unor vagoane de tren, în amintirea evreilor  care și-au pierdut viața în „trenurile morții”.

Strada Cuza–Vodă din Iași ne amintește și astăzi de comunitatea evreiască de altădată, prin clădirile a căror arhitectură o admirăm, precum Palatul Braunstain, aflat în prezent în plin proces de restaurare și care a aparținut antreprenorului evreu Adolf Braunstain. Impozanta clădire cu cupolă a fost întâi hotel de lux, sediu de bancă, apoi acolo au fost sediile unor magazine. Pe această stradă evreii, pricepuți comercianți și-au deschis diverse magazine, croitorii, anticariate, de care mai amintesc astăzi doar vitrinele largi ale clădirilor ce poartă amprenta stilului art nouveau din acea vreme.

Pentru a pune și mai mult în valoare contribuția deosebită a comunității evreiești la dezvoltarea nu doar economică, ci și culturală a Iașului, trebuie menționate câteva dintre personalitățile de origine evreiască născute la Iași:

• Benjamin Fondane (sau Benjamin Fundoianu), pe numele adevărat Benjamin Wexler – poet critic, eseist; și-a pierdut viața în lagărul de la Birkenau în 1944, prin gazare;
• Cătălin Mihuleac – scriitor contemporan, din ale cărui volume menționăm: America de dincolo de pogrom, Ultima țigară a lui Fondane, Istorii de Holocaust ș.a.;
• Ștefan Cazimir – critic și istoric literar, doctor în filologie și membru al Uniunii Scriitorilor din România;
• Edgar Reichmann – scriitor, critic literar și publicist, actualmente stabilit în Franța;
• Iancu Fischer – lingvist, specialist în filologie clasică;
• Moise Held – autor de proză scurtă în limba idiș;
• Ștefan Iureș – poet, dramaturg și autor de literatură pentru copii;
• Iosif Sava – muzicolog și realizator al unor emisiuni de radio și de televiziune de specialitate.

O altă mare personalitate, care nu este născută la Iași, dar de al cărei nume se leagă viața culturală a Iașului este Abraham (Avraham) Goldfaden – regizor, dramaturg și traducător ucrainean, cel care a pus bazele primului teatru profesionist în limba idiș din lume la 19 august 1876, așezând astfel pe harta lumii nu doar Iașul, ci și România. Teatrul s-a numit inițial „Pomul verde”, după numele grădinii de vară unde era amplasat, după 1949 s-a numit Teatrul Evreiesc din Iași, pentru ca din 1956 să poarte numele lui Abraham Goldfaden. Cu timpul, trupa de teatru a lui Goldfaden s-a mutat la București, iar clădirea teatrului din Iași a fost demolată în urma desființării Teatrului Evreiesc. Astăzi, în parcul din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, pe locul unde a funcționat primul teatru evreiesc din lume se află un obelisc în memoria lui Abraham Goldfaden; și chiar lângă clădirea Teatrului Național este amplasat bustul celui care a contribuit enorm la dezvoltarea culturii ieșene și la ceea ce azi numim azi Capitala Culturală a României.

Un alt aspect pe care țin să-l menționez este ceea ce reușesc să facă voluntarii Asociației Iași.Travel prin proiectul INTERFACE-IS. Prin acest proiect finanțat de Granturile SEE (contribuția Norvegiei, Islandei și a Lichtensteinului), echipa de voluntari din care fac parte ghizi de turism, cadre didactice și absolvenți ai Facultății de Geografie din Iași promovează frumusețea acestui „dulce târg al Ieșilor” încărcat de istorie, prin intermediul a 7 trasee turistice tematice, printre care și Traseul Evreiesc. [5] În toamna anului trecut, când am avut șansa de a reprezenta Asociația Art Out la Summitul Tinerilor alături de colega mea, am participat la turul pietonal ghidat, pe Traseul Evreiesc și mi-am dat seama câtă pasiune pun acei voluntari în ceea ce fac. Cu siguranță aș mai repeta experința, doar mai sunt încă 6 trasee de descoperit, nu-i așa? Recomand aceste tururi ghidate oricărui turist care vizitează Iașul și vrea să afle lucruri cu totul speciale despre orașul de care s-au îndrăgostit multe personalități ale culturii române, dar și străini.

Strada Mare din Pașcani în anii ’30, unde erau spațiile comerciale ale negustorilor evrei

În Pașcani, primii evrei se stabilesc la începutul secolului al XIX-lea, fiind atrași de faptul că această zonă este așezată la întretăierea marilor drumuri comerciale europene și balcanice; în plus, Pașcaniul devenise un important nod feroviar o dată cu construirea căii ferate Lamberg – București. Datorită lor, avem primele forme de parcuri realizate în stil austriac, modă pe care evreii din Pașcani au preluat-o de la orașele transilvănene cu care făceau comerț intens, iar cea mai veche formă de parc orășenesc la înc. de sec. XIX, aflată vis-à-vis de Palatul Cantacuzino, i-o datorăm „arhitectului peisagist” Leon Șterc. [6] Stabilirea minorității evreiești aici a însemnat organizarea vieții comunității, ceea ce se traduce prin construirea unei mikveh (sau mikva) – baie rituală, a unui cimitir situat pe Șoseaua Neamțului, a unei sinagogi , a unei tipografii, precum și a unui abator situat în zona de vale a orașului. Tot evreii au fost cei care au pus bazele unei școli primare private (heder). La Pașcani a funcționat și o școală primară mixtă israelito-română, unde elevii deprindeau tainele limbii ebraice sub îndrumarea profesorilor Margulis și Nadelman, precum și ale religiei mozaice. Un punct de reper pentru întreaga comunitate din oraș era casa rabinului Iacob Friedman, al cărei acoperiș se putea deschide, devenind astfel o sukka (cort sau salon). Aici aveau loc cercuri literare de limbă idiș la care participau intelectualii vremii, precum Moishe Lax, B. Nedelman, frații Morgesten, Camil Hoffman ș.a. [7]

Evreii au fost foarte buni doctori și farmaciști, pe la sf. sec. al XIX-lea și înc. XX construindu-se primele farmacii private, precum cea a familiei Frederic Ștorchberg (1872) ; sau farmacia Salvador (1898) care i-a avut ca doctor și ca farmacist pe Naftul Schor și Eva Kettner. Farmacia a funcționat până în anul 1941 când a fost incendiată, iar evreii care lucrau aici au fost urcați în acele vagoane ale morții care mergeau la Birkenau, de unde nici nu s-au mai întors. [8]

În 1912 evreii pun bazele primei biblioteci particulare la Pașcani, care se numea „Împăratul David” și care aparținea fraților Așperman. Biblioteca a funcționat pâna în 1948 când a fost naționalizată de Partidul Comunist. Odată cu proclamarea Statului Național-Legionar evreii din oraș au simțit consecințele unor legi absurde, prin faptul că le-au fost confiscate aparatele de radio; tot atunci au fost desființate și tipografia fraților Haimovici, moara lui Moscovici sau hambarul lui Herscu Fasolaru.

În prezent nu sunt suficiente date care să mai ateste existența vreunei familii de evrei în Pașcani, iar din patrimoniul cultural local a mai rămas doar cimitirul evreiesc, abandonat, precum și clădirea care a fost până de curând sediul Bibliotecii Municipale „Leonard Gavriliu”, care este foarte veche și se pare că ar fi aparținut unei familii înstărite de evrei.

Și pentru că mai sunt multe lucruri de aflat despre impactul comunității evreiești asupra spațiului cultural din această parte de țară, ar fi mai mult decât necesară înființarea unui muzeu care să promoveze patrimoniul cultural evreiesc. Ceea ce și urmează a se realiza în viitorul apropiat, pentru că se dorește deschiderea Muzeului Pogromului de la Iași, precum și a Muzeului Teatrului Evreiesc, ambele subordonate Muzeului Național al Literaturii Române Iași; astfel că Iașul dovedește încă o dată că își merită cu prisosință supranumele de „Capitala culturală a Moldovei”.

Mențiune: fotografiile sunt din arhiva personală.

[1] Revista Magazin Istoric, august 2001, autor Victor Olteanu, articolul „Minoritatea evreiască din Moldova în secolele XV și XIX. Documente interne”, p. 14.

[2] Idem, p. 16.

[3] Ibidem.

[4] http://iasi.travel/ro/stories/centrul-comunitar-evreiesc/

[5] http://iasi.travel/ro/despre-proiect/

[6] Paul Nechifor, Pașcani și împrejurimile. Studii monografice, vol. 1, Editura Junimea, Iași, 1999, p. 19.

[7] https://issuu.com/emanuelpope/docs/revista_menora_februarie_2017

[8] Paul Nechifor, op. cit., p. 21.