You are currently viewing Luna aprilie la Art Yourself

Luna aprilie la Art Yourself

 

Luna aprilie la Art Yourself continua seria filmelor selectate pornind de la conceptul expozitiilor curente, pe tema Sublime / Beyond imagination.

Plăcere. Frică. Uimire. Senzațiile create atunci când limitele imaginației sunt depășite.

Primul grup de filme se axează în jurul necunoscutului întunecos și al modului în care acesta provoacă o suită de sentimente, de la copleșire la plăcere. În deschidere, scurtmetrajul LIGHT IS CALLING de Bill Morrison (artist american renumit ale cărui filme au fost la Sundance, Tate Modern și MoMA, New York) sugerează poezia descompunerii, în timp ce X al lui Max Hattler (tânăr artist audiovizual german, absolvent al Royal College of Art) bombardează cu sunete și culori tocmai pentru a crea un efect dezorientant ce fascinează. Iar ENTER THE VOID, regizat de Gaspar Noé (tatăl curentului New Extreme Cinema), culminează elementele celor două scurtmetraje, abordând tema morții folosindu-se de culorile nocturne nebunești ale Tokyo-ului.

A doua grupă pune sublimul tradițional față în față cu cel cinic contemporan. THE PASSION OF JOAN OF ARC, regizat de canonicul Carl Theodor Dreyer (film danez votat de critici unul dintre cele mai bune ale tuturor timpurilor), tratează sublimul trascendenței religioase prin povestea Ioanei d’Arc, al cărei fond influențează și forma filmului. Dacă în capodopera lui Dreyer frica, durerea și plăcerea provin din ascetismul religios, în FAT GIRL (A MA SOEUR), regizat de ‘fata rea’ a Franței, Catherine Breillat, aceste senzații pot proveni doar din experiențele carnale ale unei fete ce întâmpină necunoscutul trupesc.

Sublimul pentru personajele filmelor din ultima săptămână înseamnă realizarea că copleșitorul poate fi chiar el copleșit. În WINGS OF DESIRE al lui Wim Wenders (cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes) un înger ce veghează asupra Berlinului își dorește să parcurgă drumul necunoscut în jos, spre a deveni un simplu om. Iar în documentarul MAN ON WIRE (câștigător la Sundance, al unui premiu BAFTA și Oscar) regizat de James Marsh, Philippe Petit aspiră să urce spre nori, unde să traverseze, pe sârmă, copleșitoarea distanța dintre cele două turnuri World Trade Center, o expediție de-a dreptul sublimă pentru spectator.

Concept cinema și selecție filme:

Raluca Petre & Chiara Puntil

MA Film Studies, King’s College London

 

Pentru informatii suplimenatre: 021. 222 98 77 / www.artyourselfgallery.ro

 

Lasă un răspuns