Teatrul de pe Lipscani vă invită pe 29 octombrie 2014, începând cu ora 19:00, la Sala Mare, la spectacolul „Lecţia”, de Eugène Ionesco, în regia lui Horaţiu Mălăele. Reprezentaţia are loc în cadrul celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.
Teatrul de pe Lipscani are onoarea de a fi gazdă a unuia dintre cele mai importante festivaluri teatrale din România: Festivalul Naţional de Teatru, ajuns la cea de-a 24-a ediţie. Directorul şi selecţionerul unic al evenimentului, criticul de teatru Marina Constantinescu, se află la cel de-al doilea mandat al său şi promite numeroase surprize şi noutăţi începând din acest an. Printre acestea se numără şi instituirea unei secţiune a festivalului, intitulată MAEŞTRI. Spectacolul „Lecţia”, în regia şi avându-l ca protagonist pe Horaţiu Mălăele, se încadrează în rubrica amintită. Alături de marele actor, pe scena Sălii Mari a Teatrului de pe Lipscani, le veţi putea urmări pe Aylin Cadîr, Victoria Dicu şi Andreea Tănase/Diana Stancu.
„Lecţia” este unul dintre cele mai interesante şi complexe spectacole bucureştene. Viziunea regizorală a lui Horaţiu Mălăele reuşeşte să îndulcească tragismul absurd al textului ionescian, adăugându-i puternice tuşe şi accente comice, fără a îngroşa nimic. A rezultat, astfel, un spectacol încântător şi dramatic, în acelaşi timp, o oglindă a societăţii universale contemporane, prin care publicul poate privi spre propria lipsă de limbaj şi comunicare, ce duce, adeseori, la adevărate tragedii.
Aşadar, miercuri, 29 octombrie 2014, începând cu ora 19:00, Teatrul de pe Lipscani vă aşteaptă să intraţi în universul ionescian văzut prin ochii lui Horaţiu Mălăele, la spectacolul „Lecţia”, în cadrul celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.
Biletele se pot procura de la casa de bilete a Teatrului de pe Lipscani (str. Lipscani nr. 53), de luni până duminică, în intervalul orar 12:00-22:00, şi online, de pe www.bilete.ro.
Preţul biletelor este de 70 RON (Categoria I), 60 RON (Categoria a II-a) şi 30 RON (Categoria a III-a, balcon).
Accesul în sală, după începerea spectacolului, este strict interzis.