Arta nu muşcă, nu doare, nu vrea să facă rău sub nici o formă…

Dar asta se întâmplă des şi oameni puri ajung să sufere de pe urma unui har pe care de cele mai multe ori nu şi l-au dorit. Un talent şi o capacitate de a simţi lumea diferit, frumos, intens, poate mult prea intens, faţă de restul muritorilor… dar în acelaşi timp poate fi un blestem. Să ai puterea de a crea este ceva formidabil. Să poţi influenţa vieţi prin ceea ce tu naşti, din propria imaginaţie, şi să le deschizi ochii spre frumos este o recompensă mult prea măreaţă. Nu multă lume poate înţelege, nu mulţi rezonează cu ceea ce faci ca și om al artelor (indiferent de nişa în care te afli: muzică, pictură, literatură, design, arhitectură, urbanism, teatru, film, circ sau dans). Oamenii te vor privi cu simpatie, cu empatie, cu ochi blânzi, calzi sau reci şi chiar cu ură. Te vor invidia sau te vor aplauda pentru ce poţi face, dar, la final, când cortina va cădea, îşi vor aduce aminte de tine şi vor înțelege poate fragmente din tine şi vor începe să te iubească. Pentru tine, când se va întâmpla acest fenomen, va fi deja târziu şi o distanţă mare între universul tău şi restul lumii.

Cu o asemenea putere vine și o mare responsabilitate asemeni unui erou: a face ceva frumos presupune a te dărui din inimă, a muri pentru creaţia ta, iar tu vei renaşte când ea va fi gata, vei zâmbi când ea va mulţumi oameni şi le va pune pe buze un surâs de fericire. Acela este momentul în care simți că ceva miraculos s-a întâmplat. Nimic nu se compară cu faptul că tu ai avut abilitatea de a schimba cursul ideilor unui individ. De nepreţuit! Acești mici, modeşti oameni sunt la fel ca tine sau ca şi mine, se ascund bine în societate, se pot camufla cu un stil desăvârşit. Se pot metamormofoza pe orice plan vocațional şi nu îşi schimbă comportamentul sau gândirea până când scopul nu este acelaşi: de a face oamenii fericiţi și împliniţi. Este practic  o dorinţă devenită realitate: tu doreşti ceva, iar omul bun îţi oferă. Arta îmbracă omul cu o mantie de erou şi îi deschide mintea și sufletul cald spre ceea ce este frumos, dar desigur cu un preţ: acela de a fi refuzat de societate, neînţeles şi adesea criticat, alergat precum un animal sălbatic şi chiar chinuit de propriile gânduri, proprii demoni. Cu toate acestea omul frumos continuă să lupte și să facă ceea ce lui îi aduce linişte.

Aceasta este şi povestea lui Tudor, un om extraordinar şi un artist complex, un om desăvârşit care, la vârsta onorabilă de 54 de ani, te încântă cu un spirit tânăr şi o aura de copil mereu prezentă, care este dornic să îţi spună ce culori a mai amestecat  în ultimul său album sau ce nuanţe a mai făcut și uite că recent a descoperit cuţitul în pictură. În continuare, l-am cunoscut treptat pe Tudor printr-o serie de întrebări: ”

Alexandru Cristea: Cum ati inceput sa cochetati cu arta si in special cu pictura?

Tudi Art: Frânturi de imagini foarte vechi, din copilărie, revin deseori să-mi amintească de faptul că mi-a plăcut dintotdeauna să desenez, să colorez. Probabil, fărâma de talent am primit-o nativ, grație Divinității. De-a lungul anilor, preocupările către școală, muzică, literatură, cinematografie m-au îndepărtat treptat de desen și pictură. Abia târziu, la maturitate, m-am reîntors catre arta și timp de 18 ani am făcut grafică pe calculator, înprogramespecializate, pentru print. Înurmă cu 2 ani am făcut o schimbareradicalăși am revenit la vecheașimarea mea pasiune – pictura.

Alexandru Cristea: Ce pictori consacrati va inspira si care este stilul apropiat sufletului dvs?

Tudi Art: Școala rusească m-a impresionat dintotdeauna. Clasicii Shishkin și Aiwazovski mi-au deschis orizontul.

Alexandru Cristea: Ce stil ati adoptat in lucrarile dvs.?

Tudi Art: Cred că mă situez undeva la granița dintre realism și modernism. Prefer culori în ulei, iar maniera de lucru în cuțit îmi oferă posibilitatea să mă exprim liber.

Alexandru Cristea: Unde va gasiti inspiratia?

Tudi Art: Fiind introvertit, prin urmare un bun observator, sunt extrem de atent la tot ceea ce mă înconjoară, percep cu ușurință detaliile. Apoi, în timp, reușesc să asociez diverse cadre, porțiuni de imagini din ce am văzut aievea, din lecturi, din filme, las imaginația liberă și de aici pot ieși lucrări interesante, cred. Evident, trăirile emoționale au o mare influență asupra lucrărilor. Sunt destul de impetuos în modul de exprimare. Folosesc deseori culori puternice, indiferent de tema abordată. Probabil, faptul că ascult muzică rock (metale grele) și Beethoven, îmi influențează stilul. Forță, pasiune, intensitate, trăire, viață – asta simt când lucrez, asta vreau să transmit prin lucrările mele.

Alexandru Cristea : Ce tematica ati abordat si veti aborda in continuare in lucrarile dvs.?

Tudi Art: Un subiect foarte drag, asupra căruia voi mai zăbovi încă mult timp, este ”femeia” – o lume fabuloasă, fascinantă, extrem de interesantă, cu mult mister. O lume plină de frământări, zbucium, trăire, pasiune, gând, simțire, sensibilitate, eleganță, rafinament.

În final, tot ce va rămâne de la un artist vor fi creaţiile proprii care vor dăinui peste timp, vor vorbi despre noi şi vor fi mărturii ale unor procese de gândire sau jocuri de creativitate, vor ţine cont de momentele importante pentru ei care, fie că vrem sau nu, indiferent de natura lor, ne transformă și ne fac să evoluăm. În bine sau în rău? Asta rămâne de văzut, însă esenţa nu se schimbă. Ea rămâne pură şi nealterată.

Articol scris de Alexandru Cristea