“Traseul monoton pare mai scurt dacă îl parcurgi în pas vioi, şi toate în jur devin interesante, dacă în loc de unul singur, sunteţi doi”. ( Autor necunoscut )

Răducănescu Ana Maria are 23 de ani şi în prezent urmează cursurile Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), specializarea audit financiar-contabil (master). Am stat de vorbă cu ea şi am aflat ce crede ea despre unele aspecte.

Andreea: De ce ai ales “drumul” acesta în viaţă şi cum l-ai descoperit?

Ana Maria: „Drumul” spre economie l-am descoperit de la o vârstă „fragedă”: am urmat liceul economic, iar patru ani mai târziu am ales să aprofundez cunoştinţele în economie, specializându-mă pe partea de contabilitate.

An: Care sunt valorile tale interioare pe care le apreciezi cu privire la TINE?

A.M: Valorile pe care le apreciez la mine sunt modestia, analitismul şi determinarea.

An: Care sunt valorile pe care le apreciezi la relaţiile interumane? (prieteni, familie, colegi )

A.M.: Apreciez sinceritatea (când vorbim despre prieteni/familie), iar la colegi apreciez profesionalismul.

An: Care sunt valorile pe care le apreciezi într-o comunicare şi de ce?

A.M.: Atunci când am o conversaţie (plecând de la ipoteza că discut cu o persoană străină) apreciez foarte mult persoanele care au cunoştinţe generale „sănătoase”.Îmi plac oamenii care pot discuta despre orice şi se pot întodeauna plia discuţiei pe care o poartă cu interlocutorul.

An: Spune-mi ce înseamnă pentru tine o prietenie sau relaţia de colegialitate?

A.M: Prietenia. O să încerc o definiţie proprie: apropiere sufletească între oameni. Nu trebuie luat în calcul  faptul că provin din medii diferite sau au personalităţi diferite, cu pasiuni, vise, aspiraţii proprii. Este necesar să ne intersectăm  în acelaşi punct.

An: Reflectă pentru câteva secunde sau ia-ţi timp cât doreşti pentru următorul lucru: care sunt expresiile pe care le foloseşti cel mai mult în limbajul verbal? Care crezi că sunt gesturile care te caracterizează în momentele-limită? Dar în cele liniştite?

A.M: Expresii… hmmmm… recunosc, nu am sesizat expresii dominante la mine. Foarte mult încerc să pun accentul pe prezent, aşa că… probabil am anumite „ticuri” în privinţa asta. Când vine vorba despre profesie, este clar că există expresii de „bază” pe care le folosesc în genul: debitarea/creditarea contului X duce la Y concluzie. În situaţia limită, gestul care mă descrie cel mai bine este: „deficienţa de atenţie”, adică nu mă pot focusa pe nimic altceva decât pe găsirea soluţiei/rezolvarea respectivei „activităţi” în timp util. În momentele liniştite: ZEN-ul… glumesc, nu ştiu, atunci debordez de imaginaţie, creativitate, idei.

An: Spune-mi, te rog, despre pasiunile tale. De ce le-ai alege?

A.M: Îmi place să citesc (cel mai frumos lucru: afară plouă, iar tu stai în casă cu o cană de ceai/cafea şi te laşi pătrunsă de acţiunea unei cărţi), dansul, plimbările în parc. Pe lista de pasiuni de cultivat: tenisul de câmp, echitaţia. De ce aceste pasiuni? Prin citit poţi „vizita” mai multe „lumi”; poţi trăi poveşti de viaţă, de dragoste; poţi trăi experienţe. Dansul – aduce oamenii mai aproape; încurajează socializarea.

An: Îmi poţi enumera genul de muzică de care îţi place sau artişti pe care îi admiri?

A.M: Îmi plac câteva trupe autohtone: Voltaj, Vunk. Cât despre genul de muzică pe care îl ascult în general este cea de actualitate.

An: Să lăsăm trecutul acolo unde este. Care sunt dorinţele tale în momentul prezent? Dar cele de viitor?

A.M: În prezent îmi doresc doar să fac faţă cu brio activităţilor în care sunt antrenată: serviciu, facultate, activităţi extra. În viitor d.p.d.v profesional îmi doresc să mă perfecţionez continuu în ceea ce priveşte profesia mea, iar pe plan personal – să devin un om mai bun.

An: Întrebare de curiozitate: care este părerea ta cu privire la prietenia dintre noi?

A.M: Prietenia dintre noi: îndeplineşte toate condiţiile expuse anterior în „definiţia prieteniei” dată de mine. O pot asemana cu starea de „îndrăgostire”, deşi suntem firi diferite, totuşi s-a întâmplat. Principalele atu-uri sunt sinceritatea şi faptul că ţinem întodeauna cont una de dorinţele celeilalte. Nici una dintre noi nu are vreo „obligaţie” în acest sens şi nici nu resimţim că am avea asta.

An: Sarcasm sau “verde-n faţă”?

A.M.: Aleg verde în faţă.

An: Provocare: imaginează-ţi că o să acorzi în viaţă o adoua şansă indiferent dacă este vorba despre întâmplări sau oameni. Care este primul pas pe care îl faci? Dar ultimul? Cum te simţi în momentele respective?

A.M: A doua şansă… depinde foarte mult de contextul de care vorbim. Cred că, în primul rând, trebuie să fii conştient de ce ai ales să acorzi a doua şansă, de acolo şi primul pas (iertarea, acceptarea, etc.), iar cât despre ultimul pas, nu ştiu dacă există un ultim pas. Până la urmă alegi această cale şi fiecare pas pe care îl faci este pentru a sprijinii alegerea respectivă. Pentru că nu beneficiez de o situaţie concretă, este foarte greu să stabileşti acţiuni concrete. Când acorzi a doua şansă, simţi împăcare (pare un clişeu), însă, cred că acesta este principalul sentiment.

Articol scris de Andreea-Luigia Borcilă, studentă în Anul II, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timişoara.