Internet & Mobile World 2014

IMWorld 2014 este un eveniment-conferinţă întins pe 2 zile în cadrul căruia au luat parte aproximativ 100 de speakeri locali şi internaţionali şi 100 de expozanţi, din domenii precum business software şi digital marketing.

Mi-a plăcut faptul că am învăţat o multitudine de lucruri pe care le-am aplicat apoi în proiectele mele şi informaţia, deşi densă, a fost prezentată într-un mediu plăcut şi interactiv, astfel încât cele două zile au însemnat un adevărat program de învăţare.

Voi face mai jos o sinteză a lucrurilor discutate şi a temelor atinse:

În prima zi, Warren Knight ne-a vorbit despre leadership-ul digital şi cei 7 paşi necesari în obţinerea succesului pe scena creşterii unei afaceri. Dintre aceştia, cei mai importanţi au fost:

  • „Ascultă-ţi vocea în online”- este foarte importantă întrucât noi oamenii suntem unici;
  • „Învaţă să iubeşti cuvântul”- importanţa copywriting-ului;
  • Necesitatea prezenţei a cel puţin 4 cuvinte-cheie pe blog, în medie;
  • „Găseşte publicul ţintă şi învaţă să îl asculţi”;
  • Importanta folosirii programelor Feedly, Hootsuite, Google+ şi Tribber (comunitate de influencers);
  • Aplicarea planului de social media în 6 paşi (plănuieşte 90 zile/ afacere, fă research minim o oră/ săptămână, citeşte şi răspunde întrebărilor publicului între 9 şi 13, uită-te la retweet-uri şi cuvinte-cheie relevante, urmăreşte persoane relevante, analizează dată).

În următoarea prezentare, „ The human sensor- Data in the age of wearables”,  Guido Woska ne-a vorbit despre tehnologie şi dreptul nostru la intimitate. După prezentarea unor cifre ( în 2014 există 10×1012 milioane sau 1 bilion de telefoane inteligente, preconizându-se ca în 2050 să fie 100 bilioane de telefoane inteligente pentru doar 9 bil. de oameni), Woska ne-a rugat să ne punem întrebarea „Cât de mult împărtăşesc eu lumii”? şi ne-a făcut clară evoluţia internetului- de la conexiunea dial-in, la internetul mereu-pornit, la internetul mereu-acolo sau device-urile mobile.

Woska ne-a făcut o scurtă prezentarea a gadgeturilor wearable şi am aflat astfel că ele au apărut sub forma ceasurilor încă din 1916 şi că în ziua de azi acestea au tendinţa să ne înveţe şi să ofere experienţe.

Cât priveşte conectivitatea şi dată( informaţia), ne-a spus că totul generează informaţie şi o colectează, începând cu primul nostru sărut, prima experienţă de orice fel, până la şcoală, muncă, sport, fapt ce nu este deloc reconfortant. El a pus accentul pe necesitatea combinării tehnologiei şi a culturii într-o societate în care domneşte transparenta informaţiei şi primează omul, cu sentimentele şi intuiţia să.

Un alt speaker care mi-a plăcut a fost Edward Weatherall, care a făcut o prezentare frumoasă despre psihologie şi informaţie, programe de analiză a personalităţii folosite în vânzări şi utilizarea corectă a acestora.

În cea de-a doua zi, mi-a atras atenţia un panel interesant „Efficient digital customer interaction” cu Daniel Daia, Dorin Boerescu, Ionuţ Bodea şi Mihai Mărginean, sub moderarea Ioanei Anescu, în cadrul căruia s-a discutat despre instrumentele şi canalele necesare pentru implementarea de succes a campaniilor de marketing pe piaţa românească.

Rebecca Carson ne-a vorbit în „ Building and managing a brand în social media”  despre isteria care s-a format în jurul „big data”, despre valoarea imensă a canalelor din social media referitoare atât la targetare, cât şi la promovare.

Ed Butcher a făcut o scurtă prezentare a companiei în care activează şi a sistemului de customer service pe care îl aplica, însă ideea de bază a constat în necesitatea unei targetari eficiente, a cunoaşterii personalităţilor clienţilor şi a abordării lor în concordanţă cu aceasta.

Micha Schwing a vorbit despre visual storytelling, despre importanţa poveştii în viaţa noastră, despre faptul că suntem fiinţe vizuale ( aproape 50% din creierul nostru este ocupat cu procesele vizuale) şi că, pentru că un vizual să fie de succes, acesta trebuie să fie autentic, semnificativ şi să conţină elementul participativ, să-i implice pe oameni, să îi facă părtaşi la poveste.

În câteva cuvine, Internet & Mobile World 2014 a fost pentru mine : social media, networking, workshop-uri şi o mai bună înţelegere  a pieţei româneşti şi internaţionale, pe partea de comunicare targetată.

10299947_697555753668580_3471746860459903029_n10665762_694048797352609_1482229677270645471_n  10441078_697555917001897_9152700150940775265_n10639552_694543417303147_4576628582033566773_n

Sursa: Internet & Mobile World 2014

Lasă un răspuns