Între data de 15 iunie şi 5 iulie, în sala de expoziţie de la Diverta (str. 21 Decembrie 1989, Cluj-Napoca), a avut loc o uimitoare expoziţie personală – retrospectivă aş putea zice- a artistului plastic, sau aşa cum se defineşte el, pictorul Ionică Todea. Cunoscându-l personal pe artist, îmi era dificil să mă hotărăsc între, a prezenta prima dată pe dumnealui, sau a prezenta la inceput operele. Deoarece personalitatea lui se reflectă în fiecare operă (fără să fi găsit vreo excepţie până acum), iar stilul în care au fost create picturile- şi curentul din care fac parte – îl reprezintă într-un mod de necontestant pe el. Totuşi, în timp ce enumeram aceste caractere, am decis că merită să prezint acest maestru, prin ochii mei, din experienţa mea, pentru a înţelege valoarea lui, şi ale operelor lui, cum am perceput şi percep eu.

Sursă: https://scontent.fsbz1-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/19399600_1627908740582034_1135540398874030352_n.jpg?oh=030d4c25e03197f9701aca4b37e7556e&oe=5A0896D8, accesat la data de 01 07 2017.

Prima mea întâlnire cu maestrul a avut loc în 2014, când eram în primul an de facultate. Eram un tânăr în formare, nu prea aveam o idee clară nici măcar despre ce este arta, iar la critică nici atât nu mă pricepeam. Eram doar un fidel vizitator al galeriilor clujene şi mai ales al unei galerii de pe str. Alecsandrii. Însă într-o zi de vineri din primăvara acelui an, la Galeria Arte m-am întâlnit cu „maestrul Ionică” (aşa cum mi-afost prezentat de domnul Gigi), care a venit să se inspire din lucrările expuse aici. Am observat de la prima întâlnire aspectul lui de adevărat maestru, cum erau artiştii europeni de după revoluţia din 1848, şi cum erau artişii români în perioada ante- şi inter-belică (epocă, care de altfel în aceea perioadă mă pasiona şi deci nu este de mirare, că am dorit să-l cunosc cât mai bine). În plus talentul lui didactic m-a făcut să doresc a învăţa cât mai multe de la el, considerându-l asemenea lui Socrate, fiindcă mereu folosea metoda lui, mă chestiona, ghidându-mă să aflu singur răspunsul, iar când voia să explice ceva, sugera printr-o poveste sau printr-o pildă.

Într-un mod ironic, după prima întâlnire m-a invitat să vizitez expoziţia lui, ce a avut loc în aceeaşi sală de expoziţie din librăria Diverta. Aici am făcut cunoştinţă pentru prima dată cu lucrările sale, ce reflectau stilul său modernist, pe care în prezent l-aş definii un (post-)impresionism personalizat. Folosind culori vii (ce par să prindă viaţă şi să iasă din tablou) şi prezentând scene ce te răpesc şi te conduc într-o lume pierdută, pe care artistul în drumeţiile lui le (re-)descoperea. Stilul lui fiind atât de unic şi de memorabil, după vreo săptamână, când l-am ajutat la panotarea unei expoziţii de grup la care participa şi el, deja i-am recunoscut stilul maestrului în operele expuse de el. Iar de atunci, deşi au trecut aproape trei ani şi am făcut cunoştinţă cu numeroase opere, pentru mine stilul lui  rămâne inconfundabil.

Pentru a îmi argumenta afirmaţiile doresc să prezint câteva opere, dintre care prima redă un peisaj de vară târzie, cu un personaj feminin. Opera este asemenea celor create în perioada interbelică fiindcă se inspiră din natură şi mai ales din viaţa rurală, evitând scenele urbane. În acelaşi timp stilul post-impresionist se manifestă în tuşele mari şi în dorinţa de a pune accent pe trăire prin evidenţierea vieţii ce se ascunde în culoare şi în realitatea de neatins. Scena este un peisaj idilic, pe care artistul l-a pictat pornind de la realitate, în prim plan se înfăţişează un câmp, care în colţul drept prezintă flori de câmp tăiate de marginea picturii. Acest câmp din prim plan este împărţit în două de o uliţă, pe care se plimbă o femeie ce este întoarsă cu spatele. Dacă ar fi să analizăm în detaliu această femeie, prin vestimentaţia sa oferă un paradox interesant, având o fustă roşie, o cămaşă albă, iar capul ei fiind acoperit de un batic negru, artistul reuşind astfel să sugereze cele trei vârste ale femeii. Dincolo de uliţă este continuat acelaşi câmp galben, cu câţiva copaci dincolo de care, peisajul se continuă într-un câmp verde, până când dispare în orizont. Sugerând astfel că totul se continuă în bine, trasmiţând ca şi în general prin operele lui speranţă şi doar gânduri pozitive.

Într-o altă operă este redat un peisaj rural cu biserica în prim plan, lângă care sunt prezentate şi câteva case şi căpiţe de fân. Scena este privită de pe un deal, iar clădirile sunt puse intr-o poziţie centrală, sugerând astfel importanţa bisericii, a credinţei, în societate. De data aceasta se poate observa o scenă de toamnă, iar liniştea operei este atât de pătrunzătoare încât privitorul se poate transpune în acest peisaj. Deşi aici este vorba de reprezentarea peisajului şi nu de redarea acestuia, privitorul este invitat a completa scena cu trăirile sale. Într-un alt tablou este reprezentat un peisaj de iarnă, care infăţişează un sat rustic, tradiţional. De asemenea, scena este reprezentată de pe un punct mai înalt, în prim plan fiind prezentat un câmp acoperit de zăpadă, pe care este un personaj, de data aceasta masculin, indreaptându-se spre casa redată în planul central. Casa este una specific de munte, cu grajd şi în spate cu căpiţe de fân. Iar înspre partea dreaptă a tabloului sunt redati copaci ce se pierd în orizont. Gama cromatică se mişcă între alb şi albastru, excepţie prezentând doar casele, copacii, şi căpiţele de fân.  Scena sugerează copilul care se intoarce acasă, omul care se intoarce acasă, astfel din nou reuşeşte să redea cele două vârste ale omului, care aduc fericire.

Aceaşi stil realist-(post)-impresionist este valabil şi în cazul naturilor statice, ce prezintă în general vaza cu flori într-un mod similar celor realizare de Cezane. Însă şi inspiraţia din operele lui Cezane se limitează doar la preluarea tonurilor de culori şi pensulaţiei. În ceea ce priveşte perspectiva păstrează un aspect tradiţional.

Din prezentarea artistului, a pictorului Ionică Todea, şi din prezentarea operelor, a picturilor, realizate de maestru, rezultă un caracter aparte. Caracterul său, atât din punct de vedere al personalităţii, cât din punct de vedere artistic, este unul specific diferit de cel al artistului post-modernist din zilele noastre. Este un semn din trecut, un modern din trecutul nostru, din trecutul Europei, un inovator din alte vremuri, care a rămas printre noi să ne prezinte, chiar să ilustreze, o epocă ce apune într-un mod tot mai accentuat. Mă simt câştigat că l-am cunoscut, mă simt astfel fiindcă datorită lui am învăţat ce este arta modernă, am îndrăgit o epocă care este tot mai greu de înţeles datorită diferenţelor dintre generaţii şi datorită lipsei acelei generaţii care a trăit acea epocă. De aceea doresc ca prin această prezentare, să aduc şi în viaţa cititorului un gând proaspăt despre artele moderne, impresionistă şi post-impresionistă.

            VARGA István Attila, istoric şi teoretician al artelor vizuale.