Galeria SENSO (Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București)găzduiește expoziţia de pictură şi grafică a artistei ANCA BOERIU, Lector Universitar Doctor la Departamentul Grafică al Facultăţii de Arte Plastice din cadrul UNArte Bucureşti.
Cuvântul de deschidere al expoziţiei intitulată “Atelier de Vise” a fost susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.
Artista Anca Boeriu marturiseşte că expoziţia sa de la Galeria Senso este “o expozitie foarte personală, plină de trăiri emoţionante. Îmi doresc ca iubitorii de artă care vin să vadă expoziţia, să intre în atelierul meu de vise şi să visăm împreună. Cred că orice artist, chiar dacă nu îşi dă seama, tot timpul spune ceva din interiorul său”.
Doctor în Arte Vizuale din 2008, Anca Boeriu a absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, promoţia 1982, clasa prof. Eugen Popa, este membru UAP din 1993 şi membru al biroului secţiei Grafică (anii 1996-1998 şi din anul 2002).
“Biografia artistică a Ancăi Boeriu stă sub semnul incitant al unei surprize aşteptate. Formată ca graficiană, ea a ales, de-a lungul timpului, calea mai dificilă a gravurii, devenind (re)cunoscută pentru strădaniile de a o revigora în peisajul contemporan. Privită din această perspectivă, toată activitatea ei artistică pare a fi un parcurs previzibil de acumulări şi performanţe, fericit dublat de neobosită activitate pedagogicăcu studenţii de la Universitatea Natională de Arte din Bucureşti” – Conf.Univ.Dr. Ruxandra Demetrescu, Rector, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti)
“<<Atelierul de gânduri>> al Ancăi Boeriu (titlul expoziției personale deschise la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia în lunile noiembrie – decembrie 2015) a fost supus în câteva luni metamorfozei necesare spre a deveni un Atelier de vise. Sfâșietoare, epuizante – manifestarea expozițională amintită s-a organizat în siajul evenimentelor tragice de la clubul Colectiv – sublimate, concentrate, consumate, gândurile artistei s-au convertit treptat în vise, dar nu și în iluzii. Pentru (de)săvârșirea acestui proces a fost necesar Saltul în gol, pe care graficiana l-a și imaginat într-un amurg cenușiu. Căderea și-a schimbat însă traiectoria și a devenit, la sfârșitul unui proces complex, incert și epuizant, plutire sau chiar zbor; etapele acestei întreprinderi fără finalitate garantată antrenează personaje în acțiuni de înălțare (Încercare de zbor I, II și III), în care oameni de ambele sexe, în grupuri de doi sau trei indivizi, se lasă purtați de curentul ascensional fără zbatere sau aducând doar minime contribuții la concretizarea efortului general; consumate în registru oniric, fazele transformărilor stochează în memorie frica, neîncrederea și tensiunea care le-au însoțit – Amintire despre zbor (…)” – Dr. Doina Păuleanu.
Această expoziție urmează altor evenimente cultural-artistice importante găzduite de la începutul acestui an de Galeria SENSO: expoziţia de pictură „Pictograme” (Dan Constantinescu), expoziţia de Picto impulsuri „SHAKESPEARE AD INFINITUM” a artistei Oana Maria Cajal eveniment ce a facut parte din programul oficial al Simpozionului Internaţional „Shakespeare în România, Shakespeare în lume – Shakespeare in Romania, Shakespeare in the World” şi expoziţia de ceramică „Formă Imaculată” (Nicolae Moldovan).
Expoziţia “Atelier de Vise” a Ancăi Boeriu poate fi vizitată în perioada 16 iunie – 8 iulie 2016, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta și duminica între orele 12.00 -18.00.
Program Galeria de Artă SENSO: Luni – vineri, orele 11.00 – 18.00, sâmbătă și duminică, orele 12.00 – 18.00.