Înainte de a pune în ordine ideile și informațiile adunate de la interviu, mi-am oferit puțin timp de a îmi pune eu însămi gândurile în ordine. Un om care te inspiră cu adevărat, te inspiră pentru mai mult de câteva ore.

Diana Ionescu, pianistă și director artistic al Festivalului Internațional de muzică de cameră și arte Vibrate! Festival, mi-a acordat, într-o dimineață în care orașul de la poalele Tâmpei era la fel de frumos ca în orice altă zi de vară, un timp pentru descoperirea sinelui și a artei, în complexitatea sa. Venisem pregătită cu o listă de întrebări, structurate chiar așa încât să pot afla cât mai multe. N-a fost nevoie însă să urmez modelul tradițional. Conversația avea un aer plăcut, de familiaritate, rezonând permanent  cu sufletul meu de adolescent iubitor de tot ceea ce înseamnă artă.

 Credit: Nadia Comanici

Natural, prima întrebare adresată a fost cea legată de pasiunea pentru muzică, de unde a pornit și cum s-a înălțat așa încât să prindă aripi. Mi-a spus că fratele bunicii sale, Marin Constantin, a fost muzicianul, dirijorul și directorul Corului Național de Cameră Madrigal.”Crescând într-un asemenea mediu, alături de muzica madrigalului, nu a fost greu să ridic ștacheta la un nivel foarte înalt. Fiind copil unic, părinții mei mi-au oferit ocazia să încerc orice, de la sport până la artă.” Primul instrument pe care a intenționat să își pună amprenta a fost vioara – ”o catastrofă absolută”– așa cum povestește. Pianul a încheiat șirul căutărilor și a întregit ideea că viitoarea pianistă era foarte talentată. Prima profesoară de pian a fost Sanda Bobescu, despre care a povestit făcând o analogia a unei rame de tablou : ”Primii profesori îți deschid o nouă lume. Dacă ai o ramă de tablou care te atrage, ești nerăbdător să pictezi, însă dacă fundalul nu îți stârnește interesul, deja startul nu e tocmai potrivit, până să aflii că există și alte tablouri. În cazul meu a fost un tablou extraordinar de fericit.”

Credit: Nadia Comanici

Auzind de foarte multe ori tipicele observații ale celor care nu știu că pasiunea nu răpește copilăria, Diana Ionescu recunoaște că studiul nu a fost un chin, ci mai degrabă o parte semnificativ de frumoasă a copilăriei. Datorită profesoarei sale, pe care o descrie ca fiind un om deosebit de charismatic, deschis, muzical, studiul nu a fost niciodată partea care a umbrit fericirea copilului Diana Ionescu. ”Așteptam orele de pian, o iubeam la nebunie. A fost un mare sprijin, având în vedere faptul că nu a fost posibil să am întotdeauna fizic părinții lângă mine.” Povestește despre Sanda Bobescu.

După absolvirea Conservatorului din București, a părăsit meleagurile natale și a început să studieze la  ”Guildhall School of Music and Drama” în Londra. Întrebând-o în ce măsură influențează o experiență internațională un tânăr, mi-a răspuns cu un singur cuvânt: ”ENORM. Este esențial, mai ales în lumea de astăzi. Depinde, desigur și de domeniu, însă orice artist care a schimbat puțin mediul de acasă și călătorește, se îmbogățește sufletește, iar cu cât este mai bogat sufletește, cu atât este mai creativ. Călătoria îți oferă complet altă perspectivă, văzând foarte multe tipuri de oameni, de credințe, de idei, devii mult mai deschis, mult mai tolerant. Înțelegerea și cunoașterea nu înseamnă pierderea identității. Pus într-un alt context, înconjurat de alte lucruri, devii mult mai conștient de ceea ce ești tu.

Legat de Londra, am iubit și iubesc foarte mult  faptul că acest oraș îmbrățișează foarte multe culturi. Poți găsi la doar o stație de autobuz distanță o comunitate de ruși sau de arabi care trăiesc după propriile cutume, desigur încadrate în contextul Londrei. Văzând o asemnea diversitate, ajungi să înțelegi că și ei sunt oameni ca tine, au dorințe, sentimente, nevoi asemnea fiecăruia dintre noi.”

Cum s-a născut însă ideea unui festival?

Credit: Nadia Comanici

”În momentul în care îți dorești să realizezi ceva legat de muzică există multe posibilități. Poți realiza un concurs, un festival, ateliere și așa mai departe.

Venind din ce în ce mai des la Brașov și văzând peisajul excepțional, oamenii foarte deschiși, locuri cu un potențial acustic deosebit,  m-am întrebat de ce ar fi Brașovul considerat mai prejos decât orice alt mare oraș care găzduiește un festival de acest tip.

Împreună cu Vlad Maistorovici și Mădălin Iacob am elaborat ideea festivalului, convinși că aerul Brașovului și locurile deosebite ar putea da startul unui eveniment inedit. Având foarte mulți prieteni la Londra care au răspuns cu entuziasm ideei, a  mai fost doar un pas până la realizarea primei ediții.

De asemenea , ceea ce m-a determinat să mă implic în crearea acestui festival  a fost iubirea de oameni,  interesul  față de ceea ce se întâmplă cu ei,  interesul față de înțelegerea pe care o pot manifesta față de aceștia. Desigur, dacă pot ajuta mă bucur, iar dacă pot să influențez pozitiv viața lor, cu atât mai bine.

Oameni tineri, mediu dinamic, muzică de cea mai bună calitate, toate sub vegherea orașului Brașov. Ceea ce a reprezentat un element de noutate la cea de-a doua ediție a fost organizarea diferitelor ateliere, prin intermediul cărora oamenii de toate vârstele puteau lua cu ei o bucățică de artă.”

Povestindu-mi despre ideea festivalului, am întrebat, curioasă, despre cum percep oamenii de astăzi muzica clasică, ”muzica grea”. Iată răspunsul Dianei Ionescu: Nimic nu e greu în momentul în care ți se dau niște informații, ți se explică despre ce este vorba și ți se facilitează accesul către acel ceva. Nu poți rezolva cele mai grele probleme de matematică, dacă nu ai cunoștințele elementare ale adunării.

Mi se pare nedrept să îngropi ceva fără ca măcar să îi dai o șansă, și toate acestea doar pentru că nu poți înțelege. De ce să nu pui totul într-un alt context, să îmbraci altfel întreaga idee astfel încât să te apropii, să relaționezi, să empatizezi. Muzica și arta, acum 1000-2000 de ani în urmă, ca și în momentul de față, vizează aceleași stări emoționale ale omului care simte nevoia să se exprime prin frumos. Sigur, între timp lucrurile au evoluat, însă ceea ce este cert este că oamenii de ieri și de  astăzi au câte ceva în comun: iubesc, se îndrăgostesc, suferă, le plac sau nu anumite lucruri și mai ales au nevoie de artă.

Muzica clasică, referindu-ne exclusiv, este pur și simplu un alt limbaj. Așa cum poți transpune un cuvânt în mai multe limbi, așa poți transforma arta în mai multe feluri de exprimare.

Din acest motiv am vrut să aducem în cadrul festivalului tineri, să dăm viață lucrurilor interactive. Componenta filantropică și cea educațională s-au contopit pentru a crea un motiv de integrare- muzica clasică este într-adevăr pentru fiecare dintre noi. În afara graniței țării noastre, în Anglia, muzica cunoaște un alt nivel; spre exemplu, bolnavilor terminali li se recomandă ascultarea muzicii clasice pentru că prin acest mod se diminuează efectele secundare ale chimioterapiei. Muzica clasică este o terapie. Sigur, în cadrul festivalului nu am mers într-atât de departe, însă influențele pozitive au fost prezente, nu numai prin muzica în sine, dar și prin discuția psihiatrului Greg Radu despre influențele muzicii și alte asemenea ateliere.

Atmosfera deosebită a festivalului este datorată și lipsei de competiție: ”Ceva ce am vrut să evităm a fost competiția. Nimeni nu este în competiție cu nimeni. Nu este în competiție decât cu el însuși, nu este presat de nimic ca să dea tot ceea ce este mai bun, este strict o alegere personală, ține de plăcere și dorință.

Văzând însă dedicarea artiștilor, dorința lor de a da tot ceea ce este mai bun, te determină și pe tine să fii la înălțime, te încarcă în așa fel încât să găsești resurse nebănuite de energie.”

Parcursul festivalului?

Credit: Nadia Comanici

”La prima ediție pot spune că am fost asemenea unor bebeluși. Nici eu, nici colegii mei cu care am organizat festivalul, nu am fost persoane care s-au ocaupat exclusiv de asta, care aveau experiență în organizarea unui festival. Însă, alături de oamenii potriviți- Dan Oprea,președintele Depoului de Artă Urbană Brașov, Alina Moldovan, Ioana Danu, Mihai Stan, Adina Chrivasa, Laura Iosub, Olga Avramov, și de partenerii potriviți,Primăria Municipiului Brașov, Depoul de Artă Urbană, Universitatea Transilvania Brașov, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, festivalul acesta a fost posibil. Știam ce ne doream noi, cum ne-am fi simțit bine, ce ne-ar fi plăcut să fie, în viziunea noastră, ca artiști. Latura organizatorică am asimilat-o pe parcurs, ”din mers”. La prima ediție, fiecare a făcut tot ceea ce a fost nevoie pentru buna desfășurare a festivalului, iar anul acesta echipa s-a mărit considerabil.”

3 lei din prețul biletului s-au îndreptat către un act de binefacere

 Credit: Nadia Comanici

În Anglia conceptul de a ajuta este mult mai dezvoltat. Există charity shop-uri de unde poți achiziționa obiecte la mâna a doua, iar banii care se strâng în urma acestor vânzări sunt direcționați către oamenii care chiar au nevoie. Sunt foarte mulți oameni bogați care preferă să cumpere o carte de la aceste magazine, să o citească, iar apoi să o returneze pentru a putea fi citită și de alții. Acest schimb ajută, și tocmai de aceea ne-am gândit că până și acei 3 lei din prețul biletului merită direcționat către cineva în nevoie.

E important să ajutăm, și orice gest conteaza. Tocmai de aceea am încercat să implicăm copiii cu autism, pe cei nevăzători în activități artistice în cadrul festivalului. E un început pentru că nu este îndeajuns să ne aducem aminte de cei în nevoie doar în pragul unor sărbători, continuitatea este importantă și vrem să ducem ideea aceasta mai departe.

Publicul, vizibil diferit în orice context

”Discrepanțele publicului depind foarte mult de ceea ce li s-a oferit. Publicul vine cu anumite așteptări și depinde foarte mult de mesajul pe care i-l transmiți. Publicul e un parametru necunoscut, chiar și atunci când ai toate statisticile la îndemână.”

Nu în ultimul rând, despre artiști

 Credit: Nadia Comanici

Marea Britanie, România, Olanda, Ucraina, Italia, Germania, Elveția, Spania, Canada.

Diversitatea artiștilor a făcut ca atmosfera festivalului să fie mult mai caldă, o apropiere pe care publicul era capabil să o simtă, o colaborare de excepție a cărui rezultat nu poate fi considerat decât unul de o înaltă calitate.

Pianiști,violonceliști, violoniști, altiști, organiști, artiști plastici, clarinetiști…Astfel am putea descrie Vibrate! Festival. Un asamblu de oameni deosebit de talentați, internaționali care au interpretat cu vizibilă plăcere creații precum Debussy- Rapsodia I, Mozart- Sonata în FA major, Brahms- Cvintet cu clarinet și lista poate continua.

Muzica și arta sunt simbolurile dorinței omului de a se exprima, sunt instrumentul prin care complexitatea actului artistic poate fi vizibil. Dialogul purtat cu pianista Diana Ionescu în dimineața de 1 iulie, a fixat pentru mine o legătură între om și artă. Mai mult decât oricând mi-am dorit să fiu artist, măcar pentru eternitatea unei clipe, mi-am dorit să las sunetele să-mi fie ghid. M-am lăsat inspirată de cea care a acceptat cu o deschidere extraordinară să stea de vorbă cu voluntara care a respirat muzica în cadrul concertelor Vibrate! Festival. Am fost fascinată de bucuria cu care vorbește despre muzică și artă, despre dorința de a ajuta , de contribuția pe care se străduiește să o aducă la evoluția percepției artei, la accentuarea puterii terapeutice a muzicii si artei.

Să fii prezent, să faci ceea ce îți place, să înțelegi că muzica și arta sunt mult mai mult decât niște parametrii impuși.- acestea sunt sfaturile primite de la Diana Ionescu .Le-am ghidat către subconștientul meu, le-am preluat și aștept să le împărtășesc la rându-mi.

Vibrate! Festival  nu se oprește aici, continuă și intenționează să vindece orice suflet prin muzică, frumos și calitate.

http://www.vibratefestival.ro/

 

Credit: Nadia Comanici

Articol scris de Adriana Popovici