Cum a fost la Noaptea Devoratorilor de Teatru

Luna octombrie a oferit oamenilor un superb eveniment cultural, ce îmbină în același timp teatrul, tradiția, fotografia și gastronomia. „Noaptea devoratorilor de teatru”, adresat tuturor iubitorilor de cultură, a fost un eveniment cu intrarea liberă, astfel că, oamenii s-au strâns cu mic cu mare sa vadă un spectacol, în adevăratul sens al cuvântului deoarece au avut parte atât de piese de teatru remarcabile, precum „Cinci ore cu Mario”, „XXE-uri”, „Paradoxul iubirii”, „Amalia respiră adânc”, de un concert NIGHTLOSERS, dar și de o prezentare de carte „Opere cumplite” (Volumul 2), ce aparține actorului și scriitorului, Florin Piersic Jr.. Bucatele românești, special pregătite pentru persoanele doritoare să-și aducă aminte de mâncarea tradițională, au fost apreciate de cei prezenți la eveniment.

Actori, precum Florina Gleznea, Dana Marineci, Maia Morgenstern, Marian Ralea, Ioana Marchidan, Cristi Iacob si Florin Piersic Jr. le-au oferit oamenilor prezenți la Muzeul Țăranului Român, o seară a „devoratorilor de teatru” de neuitat. Oamenilor le-au fost prezentate povești transpuse prin replici, povești ce i-au făcut să râdă, să mediteze la trecut, la viața comunistă, la ceea ce sunt în raport cu ce îi înconjoară. Au aflat povestea lui Carmen, o tânăra a cărei viață a fost dominată de deciziile celor din jur și de responsabilități, povestea unei femei care încearcă să evadeze dintr-o lume egoistă, resemnarea fiind pentru ea singura soluție. Au descifrat tainele celui mai complex și complicat domeniu uman, respectiv iubirea, au văzut o imagine transpusă printr-un monolog emoționant, a perioadei comuniste când „respirația” era un țel greu de atins.
Cei prezenți în zilele de 17-18 octombrie au putut atât admira expoziții de fotografie și desen pline de povesti și sentimente, ce aparțin artiștilor de la ANAV, precum Dan Ioan Milu și Mirela Trăistaru, cât și să asculte piesele trupei NIGHTLOSERS, o trupă ce îmbină perfect blues-ul american cu folkul autentic transilvănean.
12047324_894467540637015_1685175173_n
12170430_894467553970347_1803781874_n
12167867_894467550637014_1784602138_n
La acest eveniment, micii „devoratori de teatru” s-au putut delecta cu un spectacol-lectură, oferit de marele actor și prietenul scriitorului cărții „Opere cumplite”, Cristi Iacob, acesta citind anumite pasaje ce au stârnit râsul celor din sală. Spectatorii curioși au avut șansa sa îi pună actorului Florin Piersic Jr., diverse întrebări, una dintre ele fiind legată de stilul vestimentar al acestuia.
12167980_894467500637019_1768061288_n
Atmosfera a fost una destinsă, ca și cum cei prezenți se cunosc de multi ani și au o cină în familie, unde se spun amintiri, povești, glume. Pentru cei care au rezistat până la sfârșitul evenimentului, organizatorii au avut grijă să-i răsplătească cu zeamă de varză și ciorbă de potroace.
Ma bucur că am avut șansa să particip la un astfel de eveniment cultural, oferindu-le admirația și respectul meu celor care au organizat o astfel de întâlnire culturală, și îndemnându-i să-l repete și în anii următori, cu sfatul sa găzduiască evenimentul într-o sală mai mare,evitându-se astfel statul la coadă și permițându-le tuturor sa participe la întregul eveniment.

Papurica Ionela

Lasă un răspuns