În seara de 22 martie, în Auditorium Maximum din Cluj-Napoca, am avut plăcerea de a lua parte la concertul liric „Familia”. Propriile pasiuni precum şi programul concertului (de care am aflat pe Facebook) m-au împins cu o mare curiozitate la a dori să fac parte din publicul unei seri muzicale ca la carte. „Operă, operetă, vocal simfonic, muzică de film, balet, cantonete”, deci invitaţi de seamă, configuraţii artistice deosebite şi o experienţă integrată. Cu o aşa descriere de concert,  e imposibil să nu încerci să îţi faci timp să ajungi.

Totuşi, lucrurile au stat puţin diferit. Concertul a debutat printr-un scurt monolog al tenorului Darius Coltan prin care publicul a fost anunţat că, surpriză, orchestra şi baletul nu vor mai lua parte la concert din unele motive strict obiective. Pe lângă „conflictul de resurse umane”, însuşi pianul a trebuit să fie înlocuit (în timp util, ce-i drept) cu unul electric. Nu a fost deloc stres, nu ne-am panicat (deci fără şoc şi fără groază) pentru că asta nu demonstrează şi nici nu demontează nimic 🙂 Am venit să ne bucurăm de muzică în orice formă o primim, nu? The show must go on!

Ei bine, pot să spun că Darius Coltan, Sergiu Coltan (tenori), Oana Trâmbiţaş (soprană), Radu Dunca (violonist) şi Ibolya Nagy (pianistă) au fost suficienţi pentru a transmite un mesaj artistic frumos, pentru a demonstra că arta se poate înfăptui indiferent de anumite conjuncturi neprevăzute.

Pe lângă prestaţia artistică, Darius Coltan (o întindere vocală superbă şi un timbru minunat cu care am luat pentru prima oară contact) a avut nobila sarcină de a media şi modera seara. Acesta a reuşit să creeze congruenţă între momentele artistice dar şi o conexiune intimă între artişti şi public. Cu şarm şi umor, maestrul a demonstrat că din orice situaţie neprevăzută putem scoate la lumină frumosul.

M-am bucurat mult să aud interpretări calde ale unor bucăţi muzicale clasice precum „O mio babbino caro”, „La donna e mobile” sau „Libiamo ne’ lieti calici”. După părerea mea, e de apreciat că cei 5 artişti au urcat pe scenă şi au oferit cât de bine au putut un spectacol memorabil şi că de dragul iubitorilor de muzică au tratat cu respect şi simpatie publicul, indiferent de neajunsurile intervenite. Bravo!

Pe lângă satisfacţia muzicală, cred că ziua s-a terminat cu nişte lecţii notabile. Am învăţat că trebuie mereu să dăm tot ce e mai nobil şi mai bun din noi, să luptăm pentru a ne face auziţi şi să ne respectăm cu sfinţenie unii pe alţii.

A fost frumos. Mai vreau şi altădată.

Adrian Cheţan