Pictură, emoţie şi QR code, acestea sunt cuvintele cheie în jurul cărora se organizează expoziţia Code# Decoded care va fi deschisă între 11 şi 31 mai la DanaArtGallery, Calea Victoriei 40-42. Prin picturile sale, Antoaneta Zoltan propune o simbioză între vizual şi auditiv, imaginea creând poezia, iar poezia dând naştere semnului vizual. Fragmente din poeme semnate de: Wallace Stevens, Nichita Stănescu, Eugenio Montale,Dan Laurenţiu, Fernando Pessoa, Rainer Maria Rilke, Vladimir Holan, Octavio Paz, Boris Pasternak, Marin Sorescu, Gelu Naum sau William Shakespeare devin accesibile prin intermediul imaginilor create de artistă şi o aplicaţie de decodare a codurilor QR, indispensabilă oricărui vizitator.
De fapt, expoziţia este în fapt o lectură ad litteram a unui tip de vizual codat. Antoaneta Zoltan transformă poemul în imagine lăsând privitorul să descopere mesajul, să perceapă emoţia. Estetic acesta reacţionează simultan la doi stimuli: vizual şi auditiv, într-un proces continuu de codare -decodare.
Astfel, amatorii de frumos sunt invitaţi să decodeze imagini şi emoţii cu ajutorul tehnologiei începând cu vernisajul expoziţiei care va avea loc pe 11 mai, începând cu ora 18 :30.