Cinci lucrari de arta de iarna celebre

Până în zorii Renașterii, scenele de iarnă erau, cel puțin la nivel tehnic, mai pretențioase decât cele de vară și se găseau destul de rar în portofoliul artei vestice. Fiind una dintre cele șase lucrări reprezentând anotimpurile (deși numai cinci au supraviețuit până în zilele noastre), capodopera lui Bruegel marchează o trecere majoră de la reprezentarea simbolică a anotimpurilor (în tradiția desuetă a Europei) la cea exclusiv laică. În pictură e prezentată o zi de iarnă calmă; orășenii patinează și se joacă, dar vânătoarea nu a mers bine. Câinii de vânătoare par extenuați, iar vânătorii au ca pradă o singură vulpe.

Fiind una dintre imaginile aparținând ciclului One Hundred Views of Edo, seria populară de tablouri ukiyo-e ( „picturi ale lumii în mișcare”), această pictură înfățișează un pod de piatră din orașul pe care azi îl numim Tokio. Capturat într-un unghi oblic, podul devine un pitic sub cerul care îl ninge, iar trecătorii, adăpostiți de pălării de bambus, se contopesc cu decorul. Scenele de iarnă ale lui Hiroshige sunt, poate, cele mai sensibile din toată opera lui; sub zăpadă, până și orașele mari par a se transforma în monumente de statornicie.

După nesfârșite refuzuri ale Salonului de la Paris, Rousseau a devenit una dintre cele mai importante figure ale Școlii de la Barbizon, un grup de pictori francezi de la mijlocul secolului al XIX-lea care au înfățișat pădurea de la Fontainebleau în picturile lor. Acest tablou compact, neterminat până la moartea lui Rousseau, se ocupă mai puțin de reprezentarea exactă a stejarilor dezgoliți din pădure și mai mult de locul nostru în natură și emoțiile pe care aceasta ni le impune.

Monet a fost un maestru al tablourilor de iarnă, creând mai mult de o sută de astfel de opere, iar atunci când Edouard Manet a văzut aceste picturi ale impresionistului, a abandonat orice efort de a picta unele proprii. Aceasta este cea mai mare pictură de iarnă a lui Monet, înfățișând o singură mierlă pe un gard în Etretat, deși cel mai captivant detaliu al picturii îl reprezintă umbrele din zăpadă, realizate nu în negru, ci într-un albastru insolit, neconvențional.

Această alegorie a lunilor reci din an tipizează stilul Rococo al secolului al XVIII-lea: în loc să înfățișeze natura sau lucrul agricol, Boucher ne oferă un cuplu care cochetează în timp ce alunecă, împreună, pe o sanie aurită. Vestimentația personajului feminin nu este complet adecvată vremii, în ciuda existenței blănii. Tabloul a fost creat pentru Madame de Pompadour, amanta lui Louis al XV-lea, iar forma sa neregulată sugerează faptul că a fost, probabil, agățat deasupra unei uși în una dintre multele ei locuințe.

Maria Stan