În cadrul programului curatorial al Mădălinei Dan, artist asociat al CNDB în 2016, Centrul Naţional al Dansului îi aduce la Bucureşti pe unii dintre cei mai importanţi coregrafi europeni, în „Sezonul berlinez SODA” 1 – 11 septembrie 2016.
București, 16 august 2016 – Centrul Naţional al Dansului București (CNDB) găzduiește între 1 şi 11 septembrie spectacolele, atelierele şi prezentările a patru absolvenţi ai programului de master SODA (Solo/Dance/Authorship) din cadrul instituţiei HZT – Inter-University Centre for Dance Berlin.
Sub titlul „Sezonul berlinez SODA” sunt reunite un workshop şi o prezentare a coregrafei canadiene Allison Peacock şi spectacole şi prezentări realizate de portughezul Ivo Serra, englezul Andrew Kerton şi neo-zeelandezul Joshua Rutter.
„Sezonul berlinez SODA” este una dintre cele trei direcții principale ale programului curatorial al Mădălinei Dan. Celelalte sunt seria de workshop-uri pentru profesionişti susţinute de profesori de la cele mai importante şcoli europene de dans şi performance, între lunile iunie şi octombrie 2016, şi proiectul Amprenta, în cadrul căruia vor fi prezentate la CNDB cele mai recente lucrări ale Mădălinei Dan, în noiembrie 2016.
Allison Peacock va deschide „Sezonul berlinez SODA” cu workshop-ul „Intuitive Fitness”, programat între 1 şi 3 septembrie şi adresat reprezentanților noii generaţii de coregrafi şi dansatori ai scenei româneşti, apoi va susţine prezentarea „Nature Lovers – A lecture demonstration on Representing Nature in the Performative frame”, pe 4 septembrie, de la ora 19.00.
Pentru workshop-ul său, ea se inspiră din variatele sale influențe educative, precum compoziția în timp real, improvizația americană postmodernă, cursurile de balet din școala de anatomie funcțională, dansul jazz, Tehnica Klein, poezia și desenul.
Ivo Serra va susţine o prezentare pe 6 septembrie, de la ora 19.00, iar pe 7 septembrie va fi protagonist în spectacolul „P Dance”, care are ca punct de plecare dansul popular și costumul lui Careto, considerat un ritual inițiatic care simbolizează trecerea de la copilărie la maturitate în Podence, Portugalia. „De-a lungul P Dance, mișcările nudului creează un limbaj fizic visceral și implacabil, cu corpul meu ca punct focal și ecran pentru proiecții comunale”, spune artistul portughez.
Prezentarea lui Andrew Kerton va avea loc pe 8 septembrie, de la ora 19.00, iar pe 11 septembrie, de la ora 19.30, e programat performance-ul său, „Fieldnotes”. Artistul englez îşi descrie spectacolul ca pe „un exercițiu de personificare spațială sau poate o animație abstractă: acțiunea e limbaj limbajul e corp corpul e gândire gândirea e acțiune acțiunea e corp corpul e limbaj limbajul e gândire gândirea e corp corpul e acțiune acțiunea e gândire gândirea e limbaj limbajul e acțiune”.
Joshua Rutter va participa la „Sezonul berlinez SODA” cu performance-ul „Habitual Flux”, programat pe 9 septembrie, de la ora 19.30, şi cu o prezentare care va avea loc pe 10 septembrie, de la ora 19.00. Despre „Habitual Flux”, în care performează alături de dansatorul Oliver Connew, Joshua spune că: „Suntem în procesul de a dezvolta un mod de lucru care se află undeva între repetiție și performance, cu accent pe identificarea sau dobândirea unor obiceiuri și dorințe, pe antrenament și pe angajamentul față de influența obiectelor și a spațiilor”.
Spectacolele, prezentările şi workshop-ul programate în „Sezonul berlinez SODA” vor avea loc la Sala Stere Popescu de pe Bulevardul Mărăşeşti 80-82. Accesul la spectacole costă 25 de lei (preţ întreg) sau 15 lei (preţ redus), în vreme ce la prezentările artiștilor intrarea este liberă. Taxa de participare la workshop-ul lui Allison Peacock este de 100 de lei, iar înscrierea se face doar pe bază de CV în limba engleză, la adresa cursuri@cndb.ro. Persoana de contact este Ana Papadima (consultant artistic), la numărul 0740 276 865.
Master of Arts SODA (Solo/Dance/Authorship) este un program de master în domeniul dansului contemporan şi performance-ului din cadrul HZT (Inter-University Centre for Dance Berlin), o instituţie care funcţionează sub egida comună a Berlin University of the Arts (UdK) şi a Hochschule für Schauspielkunst „Ernst Busch“ (HfS), în cooperare cu TanzRaumBerlin, o reţea a scenei profesioniste de dans.
Orientat spre performance, este un program post-universitar pentru practicieni din sfere artistice variate care doresc să-şi extindă, să transforme, să completeze demersul artistic cu abordări teoretice, practice şi critice. SODA propune o investigare în domeniul dansului şi al practicilor performative în accepţiunea lor extinsă, aceea a întrepătrunderilor şi interferenţelor cu sfera mai largă a artei contemporane.
Despre „Sezonul berlinez SODA”, artistul asociat Mădălina Dan spune: „Pe de o parte, «Sezonul berlinez SODA» este un prilej de a prezenta publicului şi comunităţii artistice din Bucureşti lucrări coregrafice originale şi inedite şi de a oferi posibilitatea artiştilor invitaţi de a-şi prezenta lucrările după terminarea studiilor. Pe de altă parte, acest cadru vrea să devină o platformă de dezbatere şi de împărtăşire a proceselor artistice foarte specifice de la SODA şi de a le pune în dialog cu metodologiile şi problematicile artistice cu care practicienii din România sunt familiarizaţi”.
Mădălina Dan este laureată a Premiilor CNDB 2015. Ea a iniţiat şi produs o multitudine de spectacole, dezbateri şi ateliere de dans. O prezenţă constantă pe scena de dans din România şi unul dintre artiştii cei mai importanţi ai unei noi generaţii de dansatori şi coregrafi, artista a fost premiată pentru contribuţia sa în dans şi performance prin ateliere, laboratoare de creaţie şi proiecte de mentorat.