M-am dus la concertul Cargo crezând că știu ce urmează: un show care începe și se termină cu Ziua Vrăjitoarelor, presărat de melodii cunoscute și îndrăgite. Se face ora 22:00 și iată ca nu e așa. Concertul începe cu Destin. După cum am auzit pe cineva să spună „Tatăl Nostru sună bine când e cântat de Cargo”. Bine, dar un început ciudat, ziceam eu. În continuare, pentru prima oră a show-ului (care a durat 2 ore în total), Cargo a scos piese de la naftalina, piese mai vechi, mai rare, mai puțin cunoscute. Nu pot să spun decât că fanii înrăiți au fost foarte bucuroși, și pe unde te uitat mai vedeai pe cineva din cale afară de extaziat de concert, care voia neapărat ca toți cei din jur să afle că el e fan Cargo și suntem la un concert. Cei care îți pot numi doar câteva melodii se simțeau un pic în alt film. Sigur, mai auzisem de o „Frunză Verde”, poate câte ceva din „Zi după zi”. Printre melodii au fost intercalate și două solo-uri, unul de bas și unul de chitară, un pic prea lungi din punctul meu de vedere. Basistul părea că se distrează fenomenal, și poate avusese niște ajutor pentru asta înainte de show. Poate s-au gândit că vor să facă ceva mai special, că vor să lase tot ce e mai bun, sau mai cunoscut la sfârșit, să plece lumea încărcată de toate melodiile lor, pe o notă puternică. Părerea mea e că nu prea a ieșit pasiența, având foarte mulți oameni, desigur, dintre fanii puțin pătimași lăsați să se întrebe timp de o oră ce melodii ascultă. Partea a 2-a a început după un mesaj înregistrat despre cum iubirea este cea mai puternică forță din univers, iar acolo am demarat cu tot ce ne doream: Anarhia, Aproape De Voi, Călare pe Motoare, Doi pași în urma ta, mult-așteptata Ziua Vrăjitoarelor dar și mai noile Nu mă lăsa sa-mi fie dor și Nu pot trăi fără tine. Hiturile au fost unul după altul, publicul fiind viu, cântând, dând din palme. A fost ce știam noi toți că e un show Cargo. În stilul Cargo, s-au întors și la bis unde am putut fredona la unison. Să auzi o sală întreagă cum cântă Dacă ploaia s-ar opri au oricare altă melodie, este dovada clară a valorii Cargo, a prezenței lor care întrece cu mult alte formații. Cargo este o trupă care adună un public masiv de motocicliști, lucru care pare asociat cu rock-ul dar nu se întâmplă prea des la alte concerte. Au public fidel, care îi urmărește, la care formația reușește să ajungă foarte bine, piesă dupa piesă. Sala a fost plină, după cum ne-am așteptat. Mult respect pentru faptul că au permis accesul fotografilor în photo-pit pe toata durata concertului. Felicitări Cargo pentru show și Metalhead pentru organizare.