Fotografia este un mod de a simţi, de a iubi… Ce ai surprins prin obiectivul camerei, rămâne imortalizat pentru totdeauna, spunea Aaron Siskind.
Joi, 18 februarie 2016 de la orele 19.00 sunteţi invitaţi la vernisajul Primei Expoziţii Anuale care va avea loc la galeria Art Yourself din Bucureşti. Expoziţia organizată de BULB (Bucureşti Urban – Liga Fotografilor din Balcani) va fi deschisă până pe 29 februarie 2016.
Expozitia este cu vanzare!
Fotografiile prezente în expoziţie exprimă viziunea artistică a fotografilor BULB asupra zonei Balcanilor, într-o încercare ambiţioasă de a nu reda realitatea imediată ci frumuseţea suprarealistă a acestei contradictorii şi fascinante părţi a lumii.
Galeria Art Yourself va fi doar prima oprire a expoziţiei cu vănzare, dar şi singura din România, urmând ca aceasta să fie vernisată apoi în alte câteva oraşe din spaţial balcanic pe parcursul anului 2016.
Colectivul BULB întruneşte fotografi activi în spaţial urban şi rural cu o înclinaţie predominantă spre imagini poetice şi de înaltă ţinută estetică.
Fotografii BULB împărtăşesc aceeaşi viziune dar nu şi aceleaşi perspective, ceea ce confera polifonia necesară acoperirii tuturor aspectelor neorealiste ale Balcanilor.
Semnăturile lor vizuale aspiră la crearea unor imagini iconice şi la metamorfozarea aspectelor vieţii de zi cu zi din această parte a lumii.
Fotografii participanţi sunt:
Adrian Andrunachi
Leontina Chiricioiu
George Dobre
Dragos-Radu Dumitrescu
Marcel Eremia
Sorin Hasu
Delia Herman-Oprescu
Rafael Ianos
Michail Moscholios – Grecia
Andreas Neophytou – Cipru
Stela Patrulescu
Corneliu Sarion
Thanos Savvidis – Cipru
Stavros Stamatiou – Grecia
Ioannis Stamatogiannis – Grecia
Iris Maria Tusa