Art Out vă invită la Expoziţia de grafică Blind Spot

COMUNICAT DE PRESĂ
Art Out vă invită la Expoziţia de grafică Blind Spot – Voicu Dragomir
17 octombrie – 14 noiembrie 2014
Curator: Laura Lucia Mihalca

Vernisaj: Joi, 17 octombrie 2013, ora 19.00: Vă invităm la vernisajul expoziţiei de grafică Blind Spot – Voicu Dragomir in Londophone pub (str. Ioan Zalomit nr. 2, Bucuresti).
După vernisaj, începând cu ora 20.00, veţi putea asista la un concert de muzică contemporană internaţională al tinerei Andra-Maria Măciucă (intrarea libera!).

Expoziţia prezintă cel mai recent proiect al artistului contemporan Voicu Dragomir: Blind Spot, o serie de 30 de lucrări de grafică care problematizează la nivel vizual o serie de simboluri devenite imagini metaforice, pline de mister, semne ale unei viziuni iconice a lumii.
Curatoarea expoziţiei, Laura Lucia Mihalca, explică modul în care a primit această propunere de colaborare, spunând că: „Voicu este exemplul unui tânăr pasionat de experiment, fiind autorul unor serii de lucrări extrem de promiţătoare, in cadrul cărora el abordează genuri diverse, de la fotografie, la sculptură, pictură şi instalaţii.
Proiectul Blind Spot reprezintă prima sa apropiere de lumea graficii şi vom vedea că apropierea nu este întâmplătoare. Rezultatele nu întârzie să apară şi să ne surprindă. Lucrările din seria Blind Spot au multiple surse şi puncte de plecare, de la lumea măştilor, a ritualurilor, a magiei şi a tarotului, la lumea publicităţii.
Ideea colaborării cu Andra Măciucă pentru vernisaj a venit imediat ce am văzut imagini cu spaţiul Londophone, un mediu cald, noncoformist, primitor. Mi-am dat seama că muzica Andrei va da o notă nostalgică evenimentului, creând o atmosferă de neuitat.”
Despre această serie, Voicu Dragomir scria:
„Punctul orb (blind spot) este o obturație normală a câmpului vizual, rezultând din lipsa fotoreceptorilor dintr-o zonă a retinei. Informația omisă este completată cu datele celuilalt ochi sau prin aproximare, astfel încât nu vom percepe punctul orb. Dar dacă acest mecanism de corecție nu ar funcționa, atunci imaginația ar întregi țesătura realității cu un material stilizat și ambiguu. Aceasta a fost provocarea seriei de desene Blind Spot: inventariind surse diverse, de la modele etno la fotografii din natură sau diagrame ezoterice, am căutat contururi simple și forme geometrice închise, ținând culoarea captivă între granițele desenului. Din postura de creator, am urmărit ca fiecare desen să fie diferit, păstrând aceeași convenție stilistică și tehnică. Ca privitor însă, am mereu impresia că, în ciuda abstractizării pe care am impus-o acestei grafici, ea tinde mereu să revină la figurativ, să își caute izvoarele. Titlurile lucrărilor sunt doar un joc de asocieri post-factum, întrucât orice contur ne cere inconștient să identificăm obiectul căruia îi aparține. A nu găsi un corespondent real poate fi o frustrare, dar și o plăcere – aceea a jocului imaginației în punctul orb.”

În cadrul vernisajului, vă invităm să păşiţi în lumea tainică şi plină de subiectivism a lui Voicu Dragomir, având posibilitatea de a-l cunoaşte într-un cadru nonformal, prietenos, alături de lucrările sale.
Vă aşteptăm la vernisaj cu lucrări de o certă valoare, cu muzică bună, cu iz de poveste şi…cu multă voie bună!

Harta locului: https://maps.google.com/maps?f=q&source=embed&hl=en&geocode=&q=Londophone,+Bucharest&aq=&sll=37.0625,-95.677068&sspn=58.467737,135.263672&ie=UTF8&hq=Londophone,&hnear=Bucuresti,+Romania&ll=44.435159,26.094439&spn=0.002681,0.00456&z=17

Contact (Pentru detalii, întrebări, relaţii cu presa şi confirmare prezenţă) – curator, Laura Lucia Mihalca: laura@artout.ro.

Portofoliul artistului îl puteți consulta la: hwww.voicudragomir.com.

Lasă un răspuns