Andy Warhol, povestea celui care a deschis drumul spre Pop Art

Regizor, pictor, fotograf și scriitor, Andrew Warhol, este un unul dintre cei mai mari artiști ai secolului trecut. Warhol este precursorul a ceea ce numim astăzi arta advertisingului, oferind pentru prima oară în istorie accesul oricui la artă.

Povestea celui care a deschis drumul spre conceptul de Pop Art este una cu adevărat surprinzătoare.

1000509261001_1283298450001_bio-mini-bio-andy-warhol-sf

Sursă foto: http://www.biography.com/people/andy-warhol-9523875/videos/andy-warhol-mini-biography-2168460552

Andrew Warhol se naște la Pittsburgh, in 1928. Este cel de-al patrulea copil al soților Ondrej și Julia Warhol. Părinții artistului sunt doi emigranți dintr-un orășel sărăc din Sud – Estul Slovaciei. Tatăl acestuia era un miner obsedat de disciplină și cu un mare respect față de biserică. De altfel, biserica St. John Chrysostom, va fi locul în care Andy iși va petrece o bună parte a primilor săi ani din viață.

Pe când se afla în școala primară, Warhol, a fost diagnosticat cu o formă rară de coree reumatică, o boală a sistemului nervos. El este exclus din activitățile sociale ale colegilor săi de școală și își petrece cea mai mare parte a timpului acasă. În această perioadă Warhol începe să colecționeze cărți poștale, să deseneze și să asculte multă muzică. Ulterior avea să numească acestă perioadă una ‘esențială în dezvoltarea personalității mele’.

După terminarea liceului alege să studieze la Carnegie Institute of Technology, cu gândul de a deveni profesor. După ce își primește diploma in domeniul artelor, în 1949, Andrew se mută la New York. Tot aici își schimbă și numele, devenind cel pe care astăzi îl cunoaștem sub numele de Andy Warhol.

La primul său loc de muncă, Andy, realizează ilustrații pentru diverse jurnale de modă și decorează vitrinele magazinelor. Prin talentul său, se face destul de remarcat și începe să expună în diverse galerii de modă.

Warhol nu privea opera de artă ca pe un produs finit, ci ca pe un obiect ce a rezultat în urma unui proces ce acceptă, și chiar implică, eroarea și imperfecțiunea.

În acestă perioadă, Warhol, pictează celebrele sale cutii de supă, sticlele de Coca-Cola, celebrități precum Marilyn Monroe, Elvis Presley sau Elisabeth Taylor, dar și titluri din ziare.

476.1996.1-32

Sursă foto: https://www.moma.org/explore/inside_out/2015/04/29/serial-singular-andy-warhols-campbells-soup-cans

În 1962, Muzeul de Artă Modernă din New York, organiza primul simpozion din lume dedicat curentului Pop Art. Artiștii precum Warhol sunt atacați virulent de criticii locali, fiind acuzați de a fi ‘capitulat în fața consumerismului’.

Este momentul în care America începe să înțeleagă că urmează o uriașă schimbare cu privire la modul în care arta va fi percepută în viitor. Warhol devenea centrul acestei schimbări. Arta este acum eliberată de criteriile considerate prea stricte, de modelul său standard de lucru și este mai aproape ca niciodată de public.

La mijlocul anilor 1960, celebritatea lui Warhol atingea punctul culminant. Oamenii îl iubeau sau îl detestau, iar operele sale se vindeau cu sume exorbitante. Pentru a avea aproape cercul său de prieteni faimoși, acesta se decide să deschidă un local în inima New York-ului. The Factory, după cum avea să fie numit, devine loc de întalnire pentru lumea boemă a orașului.

În 1964 înființează trupa Velvet Underground, considerată, astăzi, una dintre cele mai influente din istoria muzicii rock. Tot în aceasta perioadă se apucă și de regie de film. În fapt, filmele sale sunt niste experiențe extreme:  ‘Sleep’, îl prezintă pe scriitorul John Giorno, dormind timp de șase ore, iar ‘Empire’, conține opt ore de material cu Empire State Building la apus.

Pe data de 3 iunie 1968, Valerie Solanas, o feministă radicală, l-a împușcat pe Warhol chiar în localul său din New York. Solanas, era o figură cunoscută în The Factory, darmarginalizată. Lumea și-o amintea din diverse discuții în care milita pentru eliminarea definitivă a barbaților din societate, dar și dintr-un rol secundar într-unul dintre filmele lui Warhol.

Solanas, avea să fie diagnosticată ulterior cu grave probleme psihice. Ea îi înmânase artistului un scenariu, rătăcit intre timp de acesta, despre care ea credea ca i-a fost furat, pentru a fi folosit ulterior fără știrea ei. Solanas a fost acuzată de omor în acest caz și a pledat vinovată.

Rana rezultată în urma împușcăturii a fost una extrem de gravă. Warhol a petrecut săptămâni întregi în spital pentru recuperarea fizică. Psihic, acesta nu a mai fost niciodată la fel. The Factory s-a golit peste noapte, rămând acolo doar oamenii în care artistul avea deplină încredere.

Incidentul a rămas in istorie ca fiind ‘sfârșitul marii epoci Andy Warhol’.

La începutul anilor 1980, Warhol și-a mutat atenția spre televiziune. El a fost gazda a două programe tv: ‘Andy Warhol TV’ și ‘Andy’s Warhol 15 Minutes on MTV’.

Andy Warhol,  se stinge din viață pe 22 februarie 1987, la New York. Acesta amânase destul de mult tratarea unor probleme biliare. Recuperarea lui decurgea normal, dar o aritmie cardiacă post-operatorie a produs decesul în timp ce dormea.

În 1994, în Pittsburg, în casa unde artistul a copilarit, a fost înființat muzeul ce poartă numele acestuia. Tot acolo se găsește și cea mai mare parte a operelor sale.

Articol realizat de Loredana Gheorghe

Un adevărat revoluționar în sfera artelor vizuale, Andy Warhol, a surprins America ca nimeni altul.  Considerat cel mai influent artist al celei de-a doua jumătăți a secolului 20, având în permanență expoziții deschise în diverse colțuri ale lumii și lucrări ce se vând cu zeci de milioane de dolari, Warhol rămâne un personaj cheie în istoria artei moderne care fascinează neîncetat fiecare nouă generație.

Luna trecută s-a anunțat faptul că actorul american Jared Leto, va interpreta rolul lui Warhol, într-un film despre viața cotroversatului artist. Pelicula se va numi simplu, ‘Warhol’. Scenariul filmului va avea ca punct de reper cartea biografică a lui Victor Bockris,  numită ‘Life and Death of Andy Warhol’.

Lasă un răspuns