Top 13 mistere în artă

Multe mistere au fost, puține au rămas și cercetătorii încă nu se lasă până nu vor avea o explicație la absolut orice! Ei bine, ar fi interesant să ajungă și pe ale noastre meleaguri românești…asta provocare! (glumă în loc de introducere…zâmbește!). Cu siguranță ai văzut, cel puțin o dată în viața ta, un tablou asemănător: 

poza

Imagine 1. Oare?!

Mai mult ca sigur te-ai întrebat “oare ce a vrut să zică autorul?!” și ai arătat exact ca tipul din poză (fie, mai chipeș…), ori chiar știai despre ce este vorba și eu, iar, fără simțul umorului. Dar indiferent de răspuns, vă prezint TOP 13 MISTERE ÎN ARTĂ!

1. A fost odată ca niciodată Michelangelo Buonarroti…unul dintre cei mai importanți artiști ai Renașterii, care și-a imaginat facerea lui Adam astfel. Însă nu vi se pare nimic ciudat în ceea ce îl privește pe Dumnezeu? Ei bine, acesta este realizat pe o anumită formă asemenea unui creier uman. Probabil a dorit să mărească importanța picturii iconografice, îmbinând arta cu anatomia. Mulți experți au afirmat faptul că această structură nu are doar forma unui creier, ci și elementele din care este alcătuit biologic, precum cerebelul, glanda pituitară, chiasma optică, chiar și artera vertebrală, interpretată sub forma unei eșarfe verzi. Pictorul a fost extrem de pasionat de anatomia umană, astfel că a realizat o serie de disecții de cadavre de-a lungul vieții și probabil știa  exact cum arată secțiunea unui creier. Voia să ne transmită oare că pictura semnifică cunoașterea divină sau că Dumnezeu este o creație a creierului uman?!…numai el știe.  Nouă ne-a luat în jur de vreo 500 de ani să observăm doar forma.

p 3Imagine 2. Adam

2. Maestrul Michelangelo, a avut un alt hobby, pe lângă pictură, sculptură, scriere, anatomie, arhitectură, etc., acela de a insera în fiecare reprezentare câte un element greu de identificat, unele în spirit intelectual, altele strict pentru propriul amuzament, bănuiesc. De pildă, cunoașteți această pictură? Ea se află deasupra ușii pe care intra în Capela Sixtină Papa Iulius al-II-lea, zis și Papa al-II-lea cel Teribil. Michelangelo l-a pictat pe profetul Zaharia făcându-l să semene cu Papa Iulius, iar în spatele lui se află doi îngeri, unul dintre ei arătându-i “degetul” (pe atunci era de ajuns doar degetul arătător îndoit, în caz că nu înțelegeți). Fiind la o distanță mare, pictorul a putut lăsa acest “detaliu nesemnificativ” acolo.

Ea se află deasupra ușii pe care intra în Capela Sixtină Papa Iulius al-II-lea, zis și Papa al-II-lea cel Teribil. Michelangelo l-a pictat pe profetul Zaharia făcându-l să semene cu Papa Iulius, iar în spatele lui se află doi îngeri, unul dintre ei arătându-i “degetul” (pe atunci era de ajuns doar degetul arătător îndoit, în caz că nu înțelegeți). Fiind la o distanță mare, pictorul a putut lăsa acest “detaliu nesemnificativ” acolo.

p4Imagine 3. Profetul Zaharia

3. Deoarece Michelangelo a avut multă inspirație, călătoria în lumea enigmatică a lucrărilor acestuia continuă. Facem un popas la inegalabila sculptură a lui David. Cu siguranță o recunoașteți!Cercetările din ultimii ani au demonstrat faptul că, opera de artă, nu este doar perfectă din punct de vedere anatomic, ci și faptul că expresia facială și poziția corpului lui David erau a unei persoane plină de frică. Ce-a vrut să spună autorul? Teoria este că David “se afla” în fața gigantului Goliath și ca orice om normal, se temea pentru viața lui. Această privire terifiată este extrem de interesantă, deoarece se poate observa doar de la nivelul ochilor…nu de jos, unde ne aflăm noi, oamenii de rând, ci de sus de acolo de unde numai Goliath ar fi observat.

David 4, googleImagine 4. David

4. Și dacă tot l-am analizat pe David și ne-am dat cu părerea, am crezut de cuviință să vedem și marea luptă. Din păcate nu este live, însă pictorul, pentru care deja am făcut o pasiune (din câte puteți observa), a ținut să ne arate cine a fost câștigătorul. V-ați dat seama despre ce este vorba, nu? Ei bine, Michelangelo, a avut o viziune artistică cu dublu sens, poziționând cele două personaje sub forma semnului puterii, în tradiția Kabbalah. Ori poate pur și simplu așa a vrut să picteze scena și noi doar exagerăm…?

p6

Imagine 5. Tradiția Kabbalah

5. Depășim momentul și trecem ușor la controversata pictură, Cina cea de Taină, realizată de Leonardo da Vinci…și el pasionat de mistere în artă. După 500 de ani s-a descoperit, practic, că felul în care sunt poziționate pâinile în tablou, reprezintă o compoziție muzicală. Inițial partitura nu avea nici un sens, până când s-a luat în calcul faptul că Leonardo scria absolut totul de la dreapta spre stânga (nimic ciudat…). Citite astfel, notele muzicale, formează o melodie mult prea perfectă pentru a fi doar o coincidență. Dacă Michelangelo îmbina anatomia cu pictura, Da Vinci îmbină pictura cu muzica, oferind, astfel, lucrării, o notă solemnă de liniște și pace.

cina

Imagine 6. Cina cea de Taină

În cazul în care sunteți fanii teoriei conspirației și mai doriți un subiect de discuții, uite aici! Pictura este intitulată Madona cu Sfântul Giovano și este realizată de Domenico Ghirlandaio. La prima vedere nu este nimic în neregulă, însă dacă aruncăm o privire mai atentă, vom observa un obiect neidentificat, înconjurat de lumini, pe cerul lucrării. Odată cu noi, cred că se întreabă “oare ce-o fi asta?!” și acel omuleț cu al său câine, din spatele Madonei, care este poziționat cu fața spre acel lucru. Pictura a fost realizată în secolul al XV-lea și chiar nu-mi pot imagina de ce nu ne vizitează și pe noi Extratereștrii…?!

x

Imagine 7. Mandona

7. Destul cu conspirațiile! De Van Gongh ați auzit? Poate vi se pare incredibil, dar această lucrare a pictorului, se spune că ar reinterpreta Cina cea de Taină (în varianta contemporană) la Cafenea. De altfel, acesta este și titlul lucrării -Noaptea la cafenea- unde sunt reprezentate 12 personaje, exact ca cei 12 profeți din pictura lui Da Vinci, în mijloc aflându-se acel personaj în veșminte albe, care ar putea fi chiar Iisus în viziunea lui Van Gongh.

vImagine 8. Cina cea de Taină la Cafenea

8. Trecem la lucruri puțin mai stranii (cel puțin pe mine mă cam înspăimântă pictura următoare) și anume, la Portretul lui Arnolfini, opera realizată de Jan van Eyck. Pictura care acum se află la Galeria Națională din Londra, ilustrează un cuplu, soț și soție (și un mic cățeluș care face tot tabloul…glumă). Partea înspăimântătoare, pe lângă fețele lor palide, este exact oglinda care reflectă întreaga scenă. Chiar dacă este greu să focalizezi până acolo, pe lângă cei doi se poate observa cel de-al treilea personaj, autorul tabloului, care stă cu o mână ridicată în semn de salut. De ce a trebuit să apară și el, în acest portret sumbru, cu mânuța sus în semn de salut…nimeni nu știe. Poate a fost mult prea narcisist?!

y

Imagine 9. Portretul lui Arnolfini

9. Primavera, opera lui Botticelli ne surprinde cu o suită de personaje frumos ilustrate…nimic deosebit, în afară de creaturi mitologice, precum ar fi Venus sau Mercur. Însă dacă aruncăm un ochi spre sol și vom da puțin zoom, vom observa o multitudine de specii de plante. În realitate, pictura este alcătuită din cel puțin 500 de specii de plante identificate de botaniști, precum și aproape 190 de specii de flori diferite. Sigur nu era femeie?!


a

Imagine 10. Primavera

10. De Henry Green Dony ați auzit? A fost un pictor englez, mai puțin cunoscut și autorul operei John Dee. Pictura învelită în mister, îl ilustrează pe faimosul ocultist englez, John Dee, în fața reginei Elisabeta I. Cercetătorii au radiografiat tabloul cu raze X și au constatat un indiciu terifiant, faptul că John Dee, a fost înconjurat, inițial, de 3 cranii umane. Dacă și acest pictor a vrut să-și îmbunătățească mesajul picturii, sau nu, încă nu se știe…


f

Imagine 11. Elisabeta I

11. Pentru că nici o operă de artă nu le-a scăpat specialiștilor, Pablo Picasso le-a cam dat de furcă puțin. Pictura intitulată Bătrânul Chitarist, a fost analizată cu ajutorul razelor X, în urma cărora s-au constatat și alte siluete în imagine. Probabil, s-au gândit că au deslușit cine știe ce mister al autorului, însă Picasso, la vremea respectivă, doar nu avea suficienți bani să cumpere alte șevalete și picta pe cele vechi ( #viațădestudent).

q

Imagine 12. Bătrânul Chitarist

12. În cele ce urmează, vă voi face cunoștință cu Danae…vă rog să-i scuzați goliciunea. Este una dintre cele mai frumoase opere de artă ale lui Rembrandt și ilustrează personajul mitic, mama lui Perseu, așteptându-l pe Zeus. Inițial, pictorul, a avut-o drept model chiar pe soția sa Saskia, dar după moartea acesteia, renumitul artist s-a gândit că mai bine îi schimbă chipul cu cel al actualei sale iubite, Geertje Dircx. Mai bine ar fi revenit la original…zic și eu.


s

Imagine 13. Danae

13. Cu siguranță nu există pe această planetă om care să nu fi auzit de celebra și înspăimântătoarea operă a lui Edvard Munch, Țipătul. Ce l-a determinat pe celebrul artist să picteze asta?Cercetătorii norvegieni vin cu o nouă teorie! După cum se poate observa în imaginea alăturată, există un personaj terifiat, în pragul agoniei și deasupra acestuia, cerul plin de dungi colorate. Cercetătorii presupun că, pictorul, plimbându-se liniștit înainte să apună soarele, a constatat un fenomen, care la vremea aceea a fost inexplicabil, un fenomen rar al norilor stratosferici polari. Artistul își notase în propriul jurnal, ce a simțit vis a vis de această experiență, citez: ,,Am mers împreună cu doi prieteni pe un drum, soarele apunea. Cerul a devenit dintr-o dată roşu sângeriu. M-am oprit m-am sprijinit de un gard şi am privit norii incendiaţi, fiordul albastru şi oraşul. Prietenii mei au mers înainte, însă eu am rămas acolo înfricoșat şi am simţit acest ,,ţipăt” infinit al naturii.”…și bineînțeles, a decis să picteze senzația.


oImaginea 14. Țipătul

După acest lung șir de enigme pline de inspirație și frumos, călătoria noastră în lumea artei controversate se oprește aici, la numărul 13. Nu-ți va aduce ghinion, ci doar un plus de cultură generală. Toate aceste opere de artă, mai sus prezentate, sunt dovada vie că orice lucru poate fi cu mult îmbunătățit dacă lași o urmă de mister, construind, pe lângă frumusețea picturală, un puzzle pentru privitori, o hartă a unei comori îngropate. Ție cât de importante ți se par misterele în artă?!

Articol realizat de: Aldea Cristiana Sabrina

Surse bibliografică:

https://estisuperba.ro/timp-liber/10-mistere-ascunse-in-spatele-picturilor-faimoase-secretul-de-la-numarul-8-te-va-soca/
https://www.youtube.com/watch?v=l2iRZYmlcwI
https://www.youtube.com/watch?v=V6dz0t-cDio
www.descopera.ro
www.historia.ro
https://www.oddee.com/item_98643.aspx
https://www.therichest.com/expensive-lifestyle/entertainment/the-10-most-famous-paintings-with-hidden-codes/

 

 

Lasă un răspuns