You are currently viewing O Vara urbana provocatoare

O Vara urbana provocatoare

O Vara urbana provocatoare:

 Aventuri culturale in iunie – la Fundatia Calea Victoriei

 Iti propunem un inceput de vara cu multa energie, inspiratie si proiecte personale noi si pasionante. Inainte de a pleca in vacanta de vara sa te relaxezi, poti cunoaste oameni noi si te poti deconecta de zgomotele si agitatia orasului, experimentand atelierele pe care le organizam la Fundatia Calea Victoriei.

Cursuri de vara in Bucuresti-iunie

Fie ca doresti sa iti dezvolti anumite abilitati artistice, sa cunosti oameni entuziasti, sa iti extinzi cultura generala sau pur si simplu sa te relaxezi intr-un mediu care iti provoaca imaginatia si creativitatea, atelierele din luna iunie te ajuta sa incepi vara cu multa bucurie si culoare. Partenerii tai in aceasta aventura culturala sunt lectori alesi pe spranceana, care te vor incuraja sa te exprimi liber si sa evoluezi in directia in care doresti. Vei interactiona cu persoane diferite si interesante, care vor experimenta alaturi de tine noi domenii si pasiuni.

 

Din programul cursurilor noi de la Fundatia Calea Victoriei, va invitam sa incercati:

 

Timp de patru saptamani, poti aprofunda arta de a stabili si mentine RELATII. Indiferent daca lucrezi intr-o corporatie, esti antreprenor sau student, acest atelier va functiona pentru tine,  avand in vedere ca vei lucra in grup, dar, mai ales, vei lucra cu tine insuti.

 

Iti propunem o introducere destinsa si relaxanta in arta aranjamentelor florale. De-a lungul celor trei intalniri, vei invata care sunt elementele de baza in DESIGN-ul FLORAL (forma, textura, spatiul si culoarea) si vei concepe diferite tipuri de aranjamente, care iti vor infrumuseta casa si propria viata.

 

·         Scoala de vara de desen: Creion, carbune, pastel, cu Teodora Varzaru, din 23 Iunie

Daca iti place sa te exprimi prin culoare si forma, atunci scoala de desen este locul potrivit pentru tine. La finalul acestui curs de desen vei avea informatiile si abilitatile necesare pentru a concepe o LUCRARE ARTISTICA originala, fie ca este vorba despre o pictura sau o lucrare de grafica.

·         Curs de initiere in fotografie: Tehnica Portretului, cu Marius Iacob, din 16 Iunie

Poti participa la un curs intensiv de fotografie, care imbina notiuni teoretice de fotografie cu activitatea practica si raspunde atat intrebarilor de ordin tehnic, cat si estetic. Acest curs de vara este adresat incepatorilor si contine informatiile generale de baza, plus exercitii practice pentru FOTOGRAFIA de PORTRET.

 

La sfarsit de iunie poti calatori pe alte continente culturale, exotice si pline de simboluri ascunse, alaturi de unul dintre cei mai interesanti lectori ai nostri. La acest curs, poti descoperi cateva POVESTI profunde si simple, impreuna cu personajele lor intelepte si curajoase, care dezvaluie extraordinara lume a Islamulului.

·         De la Art Nouveau la Art Deco. Artă, modă și societate, cu Monica Neatu, din 30 Iunie

Daca esti pasionat de design, costum si istoria artei, poti explora Europa culturala de la inceputul sec XX, marcata de doua curente fermecatoare: Art Nouveau siArt Deco. Vei descoperi, cu ajutorul a numeroase imagini, documente si fragmente muzicale, modul in care societatea de la 1900 a reactionat in fata modernizarii, vei intelege sensibilitatile si extravagantele din Belle Epoque si din perioada interbelica.

In Popa Soare 40, pe una dintre cele mai frumoase strazi din Bucurestiul lui M. Eliade, vei descoperi o casa boiereasca cu gradina, unde poti bea limonada la umbra cu prietenii si poti sta la povesti despre “lucrurile cu adevarat importante”!

 

Inscrierile la cursuri se fac la contact@victoriei.ro

Vezi programul complet al cursurilor din luna iunie.

Mai multe detalii despre www.victoriei.ro

Lasă un răspuns