Călătoria porneşte atunci când vrem să pornească şi se termină atunci când vrem să se termine

 

– Corina Raiciu – Calatoria –

proiect master

         Ceea ce propune Corina Raiciu îmi place pentru că este foarte bine argumentat şi pentru că nu este doar o simplă reinterpretare a unor surse bibliografice sau vizuale, ci ajunge să fie o logică proprie, transpusă pictural. Corina a vrut dintotdeauna să aibă acel univers al său. Ştia că trebuie să urmeze un drum greu pentru a (re)descoperi acel univers. Se pare că mai mult decât orice altceva, filmul Ashes and snow şi fotografiile lui Gregory Colbert au constituit pentru ea acel element declanşator, şi aceasta încă de la începutul primului an de master. Dacă vizionăm filmul, e absolut răscolitor. Ne face să înţelegem de ce tocmai acest film a fost cel care a condus-o pe Corina pe tot acest parcurs spre (re)găsire.

Trebuie mult curaj pentru a lăsa în plan secund căutarea de tip ştiinţific sau istorist şi a-ţi propune ca ţintă principală căutarea de sine, călătoria interioară. Corina Raiciu dă dovadă de curaj şi îşi găseşte acea lume proprie. Lucrările ei sunt de fapt concluzii ale acestei căutări, sunt stări pe care le-a încercat în tot acest timp în care ea şi-a urmat acest drum.

După părerea mea, seria Journey călătoria şi lucrarea Cum să faci portretul unui elefant clorofilă sunt cele care exprimă stilul său. Întâlnim îngemănare între desen, linie şi culoare, întâlnim permanentă trimitere către oriental, exotic, mit(ic), întâlnim joc, dar şi seriozitate, dovedită prin stabilirea unui program artistic pe care l-a urmat de la început şi până la sfârşit, fără a-şi schimba ţinta sau obiectivele.

 

Şi-a permis să se joace, poate şi pentru că jocul făcea parte din călătoria pe care ştia că trebuia să o urmeze. Nu s-a ancorat în vreun curent artistic, nu a căutat să urmeze reguli sau canoane. Lucrările au o singură regulă: libertatea personală, mentală şi vizuală. Povestea trăită, simţită şi/ sau imaginată de Corina Raiciu devine singura logică în pictura ei. O logică de la care nu se abate. Călătoria este secvenţială, ni se arată ca nişte perioade bine stabilite cromatic, ca nişte anotimpuri.

Poate că în lucrarea The journey of thousand steps begins now on the back red of an elefant regăsim trimiteri către picturile lui Chagall din perioada în care el a stat în Vitebsk: cromatică, jocul cu rigoarea sa, sinuozitatea liniei, un anume dans al formei, dacă putem spune aşa.

Poate că în Journey 5 şi Journey 6, prin modul în care sunt ţesute şi întrepătrunse culorile şi forma, desenul rămânând în plan secund, regăsim ecouri ale picturii lui Klee.

 

Însă cumulate, scenă cu scenă, secvenţă cu secvenţă, lucrările Corinei Raiciu devin un limbaj prin care ea transmite despre sine impresii către sine însăşi, dar şi către noi, privitorii.

Găsim aşadar în acest periplu numit Journey Călătoria un limbaj propriu, căutat, (re)găsit, construit şi însuşit de-a lungul timpului, guvernat doar de o singură idee: libertatea deplină a jocului, prin curaj, experiment şi sinceritate în exprimare, lăsând orice teamă deoparte. Nu mai există acel “e bine” şi “oare va fi bine”, şi nici încrâncenarea de a rămâne în nişte standarde sau repere bibliografie ori din istoria artei. Există doar o călătorie şi un drum de urmat.

Lucrările Corinei Raiciu ne arată cum călătoria porneşte atunci când vrem să pornească şi se termină atunci când vrem să se termine, în viaţă şi în artă.

Laura Lucia Mihalca

 

Nota:  Imaginile sunt reproduse cu acordul Corinei Raiciu. Textul apartine Laurei Lucia Mihalca si redactiei Art Out. Drepturile de multiplicare sau reproducere apartine doar autorilor.