Sâmbătă, 26 Martie 2016 am participat la concertele #dinBasarabia dedicate împlinirii a 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Într-o atmosferă de căldură şi iubire au fost primite formaţiile care au concertat la Arenele Romane, din Bucureşti. Pe şcenă şi-a făcut debutul trupa Camera 107, care a deschis şirul concertelor din acea seară. Cu emoţii, dar încrezători în forţele proprii, ei au reuşit să destindă atmosfera. Seara a continuat cu recitalul Alexandrinei, care deja are un nume consacrat în Republica Moldova, dar şi în România. Cu vocea ei caldă şi melancolică a învăluit sala care a amuţit pe tot parcursul pieselor. Registrul a fost schimbat la apariţia pe şcenă a formaţiei Gândul Mâţei. Mulţi dintre cei veniţi erau fani ai formaţiei, le cunoşteau versurile şi cântau împreună cu ei. Ceilalţi care abia în acea seară au auzit de acei muzicieni de la Chişinău, sigur vor devei fanii lor, datorită melodiilor antrenante. Toţi membri trupei sunt plini de viaţă şi transmit o stare euforică.
Ultima şi cea mai aşteptată trupă a serii a fost Alternosfera, care a demonstrat de-a lungul carierei lor sale că îşi merită reputaţia. Marcel Bostan, solistul trupei, a fost în aceeaşi formă cu care ne-a obişnuit şi până acum. Sala a răsunat de vocile fanilor care au cântat melodiile deja iubite ale trupei. A fost o bucurie să auzim: “Ne uneşte ne desparte”, “Oraşul 511”, “Epizodia”, “Flori de mai” sau “Drumuri de noroi”. Concertul s-a prelungit cu mult după miezul nopţii, dar oamenii s-au hotărât greu să părăsească sala după ce trupa a cântat şi ultima melodie de la bis.
Organizarea a fost impecabilă, fără incidente. Pe tot parcursul serii se puteau observa prin mulţime paramedicii care ar fi putut interveni în cazuri speciale. La fel de prezentă a fost şi echipa de securitate care a coordonat foarte bine desfăşurarea evenimentului.
Cu sufletul în Basarabia, noi, fanii, aşteptăm următoarea ediţie a acestui festival în care se simte legătura de sânge dintre români şi moldoveni.