You are currently viewing DADA BRANCUŞI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zgondoiu

DADA BRANCUŞI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zgondoiu

Vineri, 26 februarie 2016, ora 19.00, la sediul din str. C.A. Rosetti nr. 2-4, Galeria de artă GALATECA, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din București, Asociația Euro CulturArt și Asociația Culturală Neo Art România, vernisează programul interactiv „DADA BRANCUSI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu & Mihai Zgondoiu”.

În contextul celebrării a 100 de ani de DADA-ism (la 5 februarie 1916 s-a înființat „Cabaret Voltaire” la Zurich) şi a celor 140 de ani care au trecut de la naşterea lui Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876), galeria Galateca împreună cu scriitorul Dan Mircea Cipariu şi artistul vizual Mihai Zgondoiu propun un program-experiment de recitire a textelor, creațiilor și imaginarului sculptorului Constantin Brâncuşi printr-un filtru DADA. Citatele lui Brâncuşi, selectate din antologia „Brâncuși inedit. Însemnări și corespondență românească”, Editura Humanitas, ediție de Doina Lemny și Cristian-Robert Velescu, traduse în română, franceză, engleză şi germană, vor fi utilizate de publicul vizitator pentru crearea unor colaje-poem DADA. Conceptul expoziţional va fi completat de câteva lucrări create de Mihai Zgondoiu (obiect, fotografie, video-art), precum şi de şapte pictopoeme semnate de Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zgondoiu.

Programul va cuprinde şi o conferinţă legată de avangarda naţională şi internaţională ţinută de doi cercetători şi specialişti români în Brâncuşi şi mişcarea DADA, universitarul și criticul de artă Cristian-Robert Velescu și curatorul, editor al revistei „Arta”, Igor Mocanu. Invitaţii speciali ai programului sunt muzicianul și poetul Ioan Bogdan Ștefănescu, regizorul David Esrig şi universitarul Timothy SHIPE, curator al International Dada Archive și Liaison for Arts and Literature, Colecții speciale, University of Iowa Libraries, și redactor-șef al revistei „Dada/Surrealism”.

Parteneri media: AgenţiadeCarte.ro, Radio România Cultural, Modernism.ro, revista BIZ, Senso TV, TV City, ArtClue, Revista ARTA, The re:Art, revista Urmuz.

„Așa cum este promovat pe media electronică și chiar în spațiul nostru public, Brâncuși pare, de cele mai multe ori, că este un mesager al naționalismului, un neo-pășunist, un artist care datorează spiritual și chiar creativ spațiului mioritic. Ne-am propus să recitim, în manieră DADA, gândurile și textele scrise de Brancusi, artistul lumii, fără diacritice, într-o manieră care a fost proteică și generatoare de idei novatoare prin manifest și prin felul în care este pus să lucreze hazardul, subiectivitatea și dicteul automat cu actul creației și chiar cu noi înșine. Astfel, o fărâmă dintr-un subiectiv lexic poetic și artistic al lui Brancusi ni se oferă celor care mai avem curiozități și incertitudini. Această recitire, trece, într-un fel spontan, de felul înțepenit, grandilocvent și iconic în care ne celebrăm marile noastre personalități artistice. Și astfel, consecvent spiritului lui Brâncuși, îl redecoperim pe un artist prin joc superior și ingenuitatea de a (re)experimenta”. Dan Mircea Cipariu

„O (re)citire și o reinterpretare de formulă DADA nu ironizează și nu pune în umbră opera marelui sculptor Constantin Brâncuși, cel ce a găzduit de nenumărate ori în atelierul său parizian artiști și scriitori avangardiști precum Marcel Duchamp, Francisc Picabia, Tristan Tzara, Marcel Iancu, ci, mai degrabă, subliniază prospețimea actului creator de vocație experimentală. Act ce stă, de cele mai multe ori, între hazard și contemplare sau între dicteul automat și cercetare.” Mihai Zgondoiu

Dan Mircea CIPARIU (n. 1972) este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi în Comitetul Director al USR. În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa: „singurătatea vine pe facebook”, Editura Tracus Arte, 2012. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în 2009 – 2015 proiectul MARATONUL DE POEZIE, BLUES ŞI JAZZ. În 2011 – 2016, de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010 – 2015. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ediţia a III-a, 2008, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, 4X4. Instalaţia de cARTE.

EURO CULTURART deţine o galerie dedicată tinerilor artişti – Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană, coordonat de artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Dan Mircea Cipariu este un apreciat comentator de artă contemporană, cu cronici apărute în revista „Arta” (revista Uniunii Artiştilor Plastici din România), „Cultura”, „Luceafărul”, „Altitudini” şi AgenţiadeCarte.ro. A fost curatorul unor expoziţii naționale și internaționale semnate de câţiva dintre cei mai importanţi tineri artişti vizuali din România: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Cristian Răduţă, Albert Sofian, Irina Tănase, Florin Tomescu, Bogdan Raţa, Miruna Moraru, Adrian Sandu, Anamaria Şerban, Daniel Brici, Virgil Scripcariu, Aurel Tar, Adrian Alexandru Ilfoveanu, Peter Madaras şi Dan Vişovan. Este directorul www.agentiadecarte.ro, spaţiu cultural virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă.

Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist vizual, asist. univ. drd. la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Design (din 2014), iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană din București (dec. 2009 până în prezent), inițiator și curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (din 2012 – 2014), co-curator Atelier în tranziție (2009-2013), Graphic Designer la Teatrul de Comedie din București (2005 – până în prezent). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 2005).

Oscilează cu lejeritate între experimental și tradițional, arta sa abordând o arie largă de genuri și tehnici artistice de la desen, colaj și gravură la new media, video-instalații, performance și artă urbană. Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: The Artist’s Golden Hand / Galeria FivePlus – Viena (2014) & Galeria Aiurart – București (2013), BreakBody / Muzeul de Artă din Timișoara (2012), Lenin’s Sleep / Piața Presei – Bucureşti (2011), The Red Line / Centrul Național al Dansului din Bucureşti (2011), The Red Carpet / Curtea Muzeului Schlooss – Linz, Austria (2011), Freedom as Visual Pattern / Galeria Hampden – Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts USA (2010), Me Matrix / Galeria Calina – Timișoara (2009), Me / Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu (2008). A mai participat în proiectele vizuale de grup: Transformation – Muzeul Beelden Aan Zee, Haga 2014, BB6 (Bucharest International Biennial for Contemporary Art #6) 2014, IEEB4 (International Experimental Engraving Biennial – Mogoșoaia 2010), Now Art Now Future (The International Biennial of print – Vilnius 2008), lucrările sale aflându-se în colecții particulare și de stat: Colecția de Artă „Luciano Benetton” (IT), Fundaţia „DFEWA” Stuttgart (DE), Colecția de Artă Herczeg (RO), Colecția Alain Servais (BE), Colecția de Artă Năsui (RO), Muzeul de Artă Vizuală, Galați (RO), Muzeul Florean de Artă Contemporană-Baia-Mare (RO), Muzeul Naţional de Artă-Satu Mare (RO).

Lasă un răspuns