You are currently viewing China restaurează poarta Oraşului Interzis

China restaurează poarta Oraşului Interzis

China restaurează poarta Oraşului Interzis cu ocazia unei parade militare

Autorităţile chineze vor restaura poarta de la Tiananmen, aflată la intrarea în Oraşul Interzis din Beijing, cu ocazia paradei militare de pe 3 septembrie, care marchează capitularea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial.

Până la finalizarea lucrărilor, poarta către Oraşul Interzis va fi acoperită de schele, cu excepţia părţii unde se află portretul dictatorului Mao Zedong, potrivit ziarului de stat People’s Daily.

Regiunea este nucleul oraşului, în special pentru turişti, întrucât aici se află Piaţa Tiananmen, Parlamentul Chinez şi Muzeul Naţional, precum şi bulevardul Chang’an, unde mii de soldaţi vor lua parte la parada de pe 3 septembrie.

Este de aşteptat ca mulţi lideri internaţionali să participe la acest eveniment, deşi confirmările oficiale nu au fost făcute încă.

Parada va fi prima de acest fel în China şi va marca victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, de acum 70 de ani.

Japonia a capitulat oficial pe 2 septembrie 1945, iar China a sărbătorit în ziua următoare, declarând 3 septembrie Ziua Victoriei.

Sursa : http://www.efe.com/efe/english/life/china-refurbishes-forbidden-city-gate-for-military-parade/50000263-2664509

Elisa Maxim

Lasă un răspuns