Înșir’te mărgărite
Am fost invitată la piesa „Inșir-te mărgărite”, dupa Victor Eftimiu, în regia lui Dan Puric, în Sala Mare, la Teatrul Național București. A fost o bucurie în sine doar să pășesc în sala proaspăt deschisă după cei patru ani de renovare și modernizare ai clădirii, fiind ca o a doua deschidere a Teatrului Național I.L. Caragiale. Este o sală elegantă, cu adevărat spectaculoasă, îmbrăcată complet într-un roșu regal. Este impresionantă capacitatea sălii, capabilă să găzduiască 950 de locuri, cât și dimensiunea scenei a cărei deschidere este de 10 m. De remarcat sunt și dotările sceno-tehnice. Sala Mare dispune de un sistem de iluminat performant, care în același timp conferă un aspect elegant tavanului.
Piesa s-a bucurat de un public numeros și entuziast, așa cum merita. Am avut plăcerea să urmăresc un spectacol impresionant atât prin povestea simbolică, cât și prin punerea în scenă a personajelor îmbrăcate în costume superbe semnate de Doina Levința și a numerelor deosebite de dans și coregrafie. „Inșir-te mărgărite” este un basm modern despre valori morale și iubire. Deși este un basm, interpretarea este una dramatică, cu scene și referințe de o profunzime matură. Dan Puric reușește să reinterpreteze textul original în viziunea sa, aducând astfel în fața spectatorilor o poveste actuală, cu inserții de simboluri religioase dar și unele moderne cum ar fi cautarea cu GPS-ul, folosirea telefonului pentru a face selfie-uri, ș.a.m.d. Se păstrează totuși simbolistica personajelor clasice basmelor românești, Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos, Zmeul Zmeilor, Zâna Florilor.
Piesa se prezintă ca o combinație de teatru cu momente emoționante de dans contemporan, tango, flamenco, dans popular românesc, balet și step. Poate cele mai reușite momente au fost cele de coregrafie, cum ar fi scena duhurilor rele care “joacă” în ritmul Zmeului Zmeilor. Acesta a fost un moment impresionant de step și pantomimă, cu un joc de lumini magnetic.
Recomand tuturor să-și rezerve timp pentru a se bucura de artă, să iasă din când în când din rutina cotidiană și să se lase transpuși în lumea creată de artiști. În plus, recomand teatrul pentru că reușește să transmită cel mai direct emoțiile actorilor și ne ajută să ne re-descoperim, iar piesa „Inșir-te mărgărite” este cu siguranță o piesă capabilă să inducă toate aceste emoții și trăiri, într-un decor fermecător.
Înșir`te mărgărite
după Victor Eftimiu, versiune scenică de Dan Puric
Regia: Dan Puric
Scenografie: Doina Levintza
Muzica originală: Gheorghe Zamfir
Asistent regie: Dragoș Huluba
Ilustrație muzicală: Dan Puric
Coregrafie: Svetlana Zotina, Gabi Blodoi
Asistent coregrafie: Eduard Adam
Coregrafie step: Dan Puric, Gabi Blodoi
Asistent coregrafie step: Ana Pepine
Coregrafie dans popular: Costică Bălărău
Asistent coregrafie dans popular: Cristina Mărghidan
Arte marțiale: Maestrul Zhu Rong Fu
Animație: Sergiu Negulici, Ioana Nicoară, Manuela Marcovici, Ruxandra Corduneanu, Laura-Anca Adăscăliței
Light design: Alin Popa
Sound design: Alex Băisan
Regizor scenă: Luțu Scobeniuc, Costică Lupșa
Data premierei: 19.04.2015
Durata: 3 h 10 min /
Pauză: Da
Sorana Dinu