Timp de douăsprezece ori – pe toată durata anului calendaristic –, exact în perioada cînd luna își iese din matcă relevîndu-și petele întunecate (de la resturile de serotonină neutilizate, rămase peste zi? Nu m-aș mira dacă oamenii de știință vor fi avansat și acestă teorie!), Adono Costenar își consumă din plin beneficiile rezultate de la porecla ”supraterestru”, fără a poseda însă și symbola:  parola secretă (pentru atîția muritori ignoranți!) de trecere nepedepsită spre alte tărîmuri ontologice intangibile. Aici observațiile mele au atins cote perfect statistice! În timp ce sîngele oamenilor, înnobilat de dramele zilnice, obișnuiește să curgă vertical din corpul femeilor în perioada ciclului, iar pe bărbați îi trage la podea constant din patul conjugal sau din micile tocmeli zilnice cu moartea (uneori și cu iubirile pierdute la cărți), la Costenar plasma roșiatică e distribuită variabil, scăldată preponderent în O3. Sîngele lui, lichefiat pînă la o stare gazoasă de o substanță necunoscută încă ignoranților tereștri, pornește de la tălpi, apoi se pierde pe parcursul funcționării pulmonare, se întărește ceva mai spre creștet, pentru a căpăta forma alungită a capului devenită deja familiară: ca într-un mausoleu mirific cameral. În aceste zile speciale (pentru noi toți, dar cu motivații atît de diferite sificiente să ne despartă ontologic!), văd cum omul meu iese – sau mai curînd ieșind – de la mansarda celui mai înalt bloc din oraș, pe care o populează exclusiv împreună cu un papagal intens colorat și un porcușor de Guineea.

(Thriller serotonin)

 

Ca să fiu sincer pînă la capăt, trebuie să mărturisesc că nu mă pot plînge pe lipsă de prieteni și distracție continuă. Grupul-nostru-de-vineri (care își trage seva evident de la valențele planetei Venus, dar ”cimentat” de relații pur bărbătești!), se menține în ”albia” prieteniei nu o singură decadă deja. O partidă de joc de dame e principalul pretext al socializării tipic masculine. Aproape fiecare weekend se termină cu ”barbecue” și zeamă de varză murată. Evident, spre dimineața zilei următoare. Cea mai specială varză murată din lume obișnuia să ne-o aducă Zac, chiar de la soacra lui preferată. Asta pînă de curînd. Pentru că fericirile mărunte se termină mai abrupt ca jocul de dame!

[Venus în casa mea

(mai mult noroc decît miopie)]

 

 

Important e ca figura ta clară de bărbat (dar niciodată clarificată pe deplin de femeia care te iubește!) trebuie să aibă (în geografia ei mentală virilă!) un semn: orișicît de mic dar semn să fie, de sînge proaspăt. De la aparatul de ras, evident. Altfel femeia – intrată în viața ta pînă la identificarea reciprocă a corpurilor ca și cancerul mamar–te poate bănui, și pe bună dreptate, de trădare supremă, nesupusă vreodată iertării: că nu te-ai putea sacrifica bărbătește, la fel de mult pe cît de adînc, și pentru dragostea ei onestă, diseminată fără limite în ființa ei. Și pentru care își permite să piardă, lunar și irecuperabil, sînge din trupul ei angelic. Salvarea ta secretă de bărbat vine din tocmai faptul că ”tu ești de pe Marte, iar ele – de pe Venus”. De aceea, în viața ta marțiană tu nu poți ieși, de pe orbita lor de interes afectiv, aproape niciodată silit. În schimb întotdeauna o poți lua în toate direcțiile, inclusiv pe contrasens: pe banda lor de circulație feminină. Vitală. Adică circulația. Pentru că e în puterea ta să fii zilnic ”Marte în mișcare retrogradă”.

 

Iar Venus, se știe, acceptă garantat cardul Visa: valabil pe toate planetele cu eliptica de sînge.

(Marte în mișcare retrogradă)

 

NATURALUL ȘI FIRESCUL sunt fenomene total diferite, chiar dacă simbolismul lor mistic e consumat adesea de ignoranții existențiali ca pe un meniu gastronomic disociat, cu o pedanterie demnă de o cauză mai bună.

 

Cine înțelege această taină existențială – e mîntuit pe deplin. Chiar cu riscul, deloc digerat pe deplin de stomacul înfometat de cunoaștere, ca marea minune să i se fi întîmplat direct în Dormitor: în detrimentul Băii sau Bucătăriei. Ca niște spasme prelungite ale corpului, aperitivul rece, ciorba și desertul își dau tîrcoale, se înghesuie în lupta pentru supremație: anticipări fulgurante pentru Iadul încins, Purgatoriul inevitabil sau Raiul care îngrașă doar partea religiozității pure.

[Bucătărie mobilată

(Scurt tratat asupra inocenței feminine)]

 

 

”Dar ele? Ele de ce se poartă de parcă nu numai s-ar fi născut în rai, dar ar mai trăi încă acolo. Încearcă numai să le propui un inel de logodnă sau, doamne ferește, de căsătorie! O fac pe inabordabilele. Uite, de exemplu, Robin Simone Givens. Dar vine bătăușul cela de Mike Tison și oricînd te poate lăsa cu buza umflată. Sau cu buzele umflate, mai curînd…”

”Nu crede bîrfelor lui ”Bad Santa”: buzele mele au fost dintotdeauna naturale…”

”Nici Jill Schoelen nu e de lepădat. Asta o știu la sigur. Juliette Lewis și Gwyneth Paltrow i-ar face cu greu concurență…”

(Bradul verde, încă netăiat, al Angelinei)

 

 

DUPĂ CE AU VIZIONAT – cu brațele alăturate dar fiecare pentru motive și pretexte diferite – unul dintre obișnuitele episoade tonice ale serialului american, avîndu-i ca protagoniști pe remarcabilii Pamela Anderson și David Hasselhoff în tinerețea lor de stele de cinema în devenire, George și Maria s-au îndreptat spre patul, amplasat în micul dormitor care mai cumula, din restricții spațiale, și funcțiile sufrageriei.

(Bath watch)