MIRCEA VINTILĂ aduce savoarea Bucureştiului de altădată la Hard Rock Cafe, vineri, iar iubitorii de acorduri nostalgice s-au grăbit să îşi ia bilete: sunt deja epuizate biletele VIP şi cele din categoria 1. Pentru concertul programat pe 1 noiembrie mai sunt în vânzare doar bilete din categoria 2, la preţul de 40 lei, cu loc în sală.
În miezul toamnei, Lordul John vine să încălzească inimile şi să învăluie publicul în dulci acorduri de chitară ce istorisesc poveşti de iubire, de astăzi şi de altă dată. Cu fermecul său caracteristic, MIRCEA VINTILĂ îşi invită spectatorii la concertul din Hard Rock Cafe, pentru o incursiune muzicală într-o lume plină de culoare, în care tablourile din Bucureştiului interbelic alternează cu cele din învolburată perioadă hippie sau cu cele pe deplin ancorate în realitatea cotidiană.
În concertul programat pe 1 noiembrie trubadurul boem al Micului Paris îşi va răsfăţa pe cei îmbrăcaţi cu „blugii bleu-jandarm” cu cele mai iubite hituri din repertoriul său; acordurile îi vor purta pe cei prezenţi pe „Strada Popa Nan sau pe la „Hanul lui Manuc,” iar „Miruna” va însufleţi din nou celebra cămaşa de noapte, pe scena din Hard Rock Cafe, pe 1 noiembrie.
MIRCEA VINTILĂ concertează în Hard Rock Cafe alături de BRAMBURA, formula de acompaniament ce îi este alături de aproape 10 ani.
Pentru toate categoriile de bilete rezervarea mesei se face prin telefon, direct la Hard Rock Cafe.
Biletele se găsesc la Hard Rock Cafe, în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi Diverta, şi online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, şi www.myticket.ro
* Pentru pozele din cadrul sesiunii de meet & greet fiecare persoană este rugată să aibă propriul aparat foto.