Expoziţia: „Io Şerban Cantacuzino voievod, din mila lui Dumnezeu domn şi oblăduitor al Ungrovlahiei”

Comunicat de presă
24 octombrie 2013

Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Patriarhia Română, Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Muzeul Municipiului Bucureşti organizează marţi, 29 octombrie 2013, orele 18,00, în Spaţiile Cantacuzine ale muzeului, expoziţia: „Io Şerban Cantacuzino voievod, din mila lui Dumnezeu domn şi oblăduitor al Ungrovlahiei” – o domnie între tradiţie şi inovaţie”.
Evenimentul este dedicat aniversării a 325 de ani de la tipărirea Bibliei în limba română şi de la sfârşitul domniei lui Şerban Cantacuzino, la data de 29 octombrie 1688, când voievodul s-a stins din viaţă.
Expoziţia îşi propune să prezinte într-o manieră obiectivă rolul domnitorului Şerban Cantacuzino (1678 – 1688) în societatea românească a epocii, prin realizările sale în plan politic, cultural şi spiritual.
Voievodul Şerban Cantacuzino a fost ctitor al Mănăstirii Cotroceni şi ocrotitor al Bisericii, prin donaţiile şi beneficiile acordate nu doar lăcaşurilor de cult din Ţara Românnească, ci şi celor de la Sfintele Locuri – Muntele Athos, Sfântul Mormânt, Patriarhiilor din Constantinopol, Ierusalim, Alexandria. A fost iniţiator şi susţinător al introducerii limbii române în cancelaria domnească şi în Biserică şi apărător al creştinătăţii, urmărind cu perseverenţă înlăturarea dependenţei faţă de Imperiul Otoman.
Voievodul Şerban Cantacuzino a susţinut traducerea şi tipărirea în limba română a principalelor cărţi sfinte, aducându-şi astfel o contribuţie majoră la transmiterea către credincioşi a mesajului divin. Printre cele mai reprezentative tipărituri din Ţara Românească, apărute între anii 1682 – 1688, care vor figura în expoziţie amintim: Evanghelie (1682), Apostol (1683), Biblia (1688) tipărite din iniţiativa şi cu susţinerea financiară a lui Şerban Cantacuzino. Biblia de la Bucureşti monument de limbă, credinţă şi cultură, la realizarea căruia au contribuit cei mai de seamă învăţaţi români şi greci ai timpului a fost finalizată în septembrie 1688, chiar în ajunul morţii domnitorului.
În cadrul expoziţiei vor figura şi obiecte liturgice din argint care au aparţinut Mănăstirii Cotroceni – candele, anaforniţă, cruce de mână, alături de strane, broderii, cărţi vechi, stampe de epocă, manuscrise – Miscelaneu (1682), Tetraevanghel, (1686), Dioptră sau Oglindă, (1688), Cazanie, (1688) Catastif cu moşiile lui Şerban Cantacuzino, primite ca moştenire, (1667), Catastiful averii lui Şerban Cantacuzino voievod, (1680), documente emise de cancelaria domnitorului Şerban Cantacuzino etc.
Expoziţia „Io Şerban Cantacuzino voievod, din mila lui Dumnezeu domn şi oblăduitor al Ungrovlahiei” – o domnie între tradiţie şi inovaţie” iniţiată şi organizată de Muzeul Naţional Cotroceni, ilustrează faptul că domnitorul Şerban Cantacuzino rămâne o personalitate marcantă a timpului său, aşa cum remarcaseră şi unii dintre contemporani: „era dotat cu toate acele prerogative care sunt într-adevăr demne de un mare Principe”.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 29 octombrie 2013 – 13 ianuarie 2014, şi va putea fi vizitată de marţi până duminică între orele 9.30 – 17.30

Parteneri: Apa Nova, Konica Minolta

Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă „Agerpres”, Radio France International, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Bucureşti Fm, Agenţia de presă Rador, Şapte Seri, ArtOut, Căminul, Port.ro, Business Woman, Q Magazine, Artindex, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo, Modernism.ro., TVCity, SensoTV.

Persoană de contact:
Ştefania Ciubotaru
021/3173106
relatiipublice@muzeulcotroceni.ro

Lasă un răspuns