Noi confirmări pentru Rockstadt Extreme Fest 2014: DAGOBA (Franta), MORS PRINCIPIUM EST (Finlanda) si GRANDEXIT (Suedia)

Noi confirmări completează afişul ediţie din 2014 a festivalului Rockstadt Extreme:
pe scena de la Râşnov vor ajunge DAGOBA (Franţa), MORS PRINCIPIUM EST (Finlanda) şi GRANDEXIT (Suedia).

DAGOBA (Franţa) se numără printre formaţiile de top de pe scena new metal franceză, criticii spunând adesea că muzicienii, animaţi de ambiţie, talent şi devotament rivalizează cu Gojira. Showurile DAGOBA degajă forţă pură şi energie dezlănţuită prin intermediul riffurilor furioase, pasajelor expresive şi soundului răvăşitor.

MORS PRINCIPIUM EST (Finlanda) se manifestă în peisajul death-ului melodic scandinav şi convinge printr-o abordare tipică pentru acest curent, înviorată de riffuri apăsate, armonii foarte tehnice, pasaje agresive cu tranziţii distonante, solouri de clape şi sample-uri neconvenţionale ce îmbogăţesc identitatea sonoră a formaţiei.

GRANDEXIT (Suedia) vine tot din peisajul scandinav şi propune celor care vor fi prezenţi la Rockstadt Extreme Fest 2014 un thrash metal modern cu influenţe prog şi o interpretare vocală agresivă şi plină de personalitate.

Rockstadt Extreme Fest, singurul festival de metal extrem din România, îşi continuă parcursul cu ediţia din 2014. Aceasta va avea loc în perioada 14 – 16 august la Râşnov. Abonamentele pentru Rockstadt Extreme Fest 2014 sunt deja în vânzare, la următoarele categorii de preţ:

9 septembrie 2013 – 31 decembrie 2013: 100 lei
1 ianuarie 2014 – 13 iulie 2014: 130 lei
14 iulie – 16 august 2014: 150 lei

Categoria VIP Backstage – 250 lei – acces backstage, poze cu artiştii, abonament pentru ediţia din 2015 + tricoul festivalului.

KATATONIA (Suedia), una dintre cele mai apreciate trupe de pe firmamentul metalului extrem modern, şi ROTTING CHRIST (Grecia), legenda elenă a scenei black metal, sunt celelalte trupe deja confirmate la Rockstadt Extreme Fest 2014.

Biletele pentru Rockstadt Extreme Fest 2014 se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi Diverta, şi online pe Biletoo.ro, BLT.ro, MyTicket.ro, IaBilet.ro, Metalhead.ro/bilete şi Eventim.ro.

Lasă un răspuns