Expozitia Simboluri

Simboluri

Vineri, 1 martie 2013, ora 18.00, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București va găzdui vernisajul expoziţiei Simboluri, proiect iniţiat şi realizat de Grupul 4 ART (Cristian Crestincov, Alina Manole, Răzvan Stanciu) împreună cu invitaţii lor, profesorii universitari George Moscal, Lisandru Neamțu, Tudor Șerban, Iulian – Dalin Toma şi absolventul Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, Cosmin Matei. Publicul poate vizita expoziţia în perioada 1 – 15 martie.
Este vorba despre o expoziţie ce reuneşte semne şi imagini tratate ca procedee expresive, ce reprezintă în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice, obiecte, ființe, noțiuni, idei, însușiri sau sentimente legate de un numinos de sorginte creştină şi precreştină. Motive sacre, de la crucea greacă înscrisă athonită până la cele corespunzătoare numerologiei sacre sau cabalistice devin elemente ale unor lucrări aparţinând exclusiv zonei vizualului, într-un discurs deloc redundant şi în nici un caz expoziţional. Temele corpusului de lucrări şi nu în ultimul rând asocierea propusă, ţin nu atât de subiect, cât de linii, forme, cromatică şi compoziţie. Relaţiile stabilite între imagini şi sursele literare sau de antropologie culturală care le alimentează, deschid însă un cu totul alt capitol.
Mihai Plămădeală, critic de artă

Lasă un răspuns