Interviu cu Loredana Banu – Un manager implicat, un exemplu de urmat
– Un material de Codruța Guzischi
Loredana Banu, manager al departamentului de HR din cadrul Art Out, este o persoană perseverentă, organizată și implicată. Este cea care organizează campaniile de recrutare și elaborarează strategiile de HR, alături de echipa departamentului pe care-l coordonează.
Este prima persoană cu care intri în contact, dacă alegi să devii voluntar Art Out.
Pe lângă activitatea profesională, este o colegă ambițioasă, prietenoasă și foarte implicată. Gata mereu să ajute, este energia și îndrumarea de care avem nevoie, cea alături de care vrem să glumim, să povestim și…să scriem proiecte. Am învățat de la ea că distanța nu e un impediment și dacă vrei să te implici cu adevărat, poți fi sufletul organizației, indiferent de locul în care te aflii. Atentă către nevoile oamenilor, a fost și este implicată în proiecte de voluntariat, dar și în campanii sociale/ evenimente caritabile.
Pentru mine și pentru colegi este întotdeauna o plăcere să stăm de vorbă cu ea. Mai jos, ne-am propus să aflăm mai multe despre Loredana, atât ca și manager HR, cât și ca persoană.
Guzischi Codruța (G.C): Ce cuvânt te caracterizează cel mai bine și de ce?
Loredana Banu (L.B): Perseverența – pentru că îmi place să fac lucrurile foarte bine și până la capăt, nu cu jumătăți de măsură.
Guzischi Codruța (G.C): Cum ți-ai început activitatea la AO? Ce te-a determinat să alegi departamentul HR?
Loredana Banu (L.B): Activitatea în Art Out mi-am început-o în iunie, 2016. Țin minte că am văzut afișul de recrutare voluntari la facultate și îmi doream de ceva timp să fac voluntariat, să câștig puțină experiență și aveam totodată nevoie de stagiu de practică.
Guzischi Codruța (G.C): Care sunt abilitățile pe care le deții și care te ajută în procesul de recrutare a voluntarilor?
Loredana Banu (L.B): Organizare, multitasking și comunicare.
Guzischi Codruța (G.C): Cum a fost parcursul tău profesional la AO? Cum ai ajuns manager HR?
Loredana Banu (L.B): Am început prin a face practică în Art Out, pe postul de asistent HR. Trecerea de la asistent, la manager HR a fost un pas foarte important pentru mine. Abia atunci mi-am descoperit anumite calități care s-au dovedit indispensabile în conducerea echipei de voluntari.
Guzischi Codruța (G.C): Având în vedere că locuiești in Timișoara, iar Asociatia AO este deschisă colaborărilor online, cum este cooperarea prin această modalitate?
Loredana Banu (L.B): Cred cu tărie că este cea mai bună oportunitate de a face voluntariat pe care o poți găsi în momentul de față. Spun asta deoarece majoritatea ofertelor de voluntariat îți cer prezență fizică într-un anumit loc, la o anumită oră. Asta a fost primul lucru care m-a fascinat, faptul că nu mi se impunea cât să lucrez și unde. Dacă eram la facultate și voiam să lucrez la task-urile pentru departament, o puteam face. S-a dovedit nu o dată, ci de mai multe ori a fi foarte eficiente colaborările online, am avut voluntari din Anglia, Franța, Portugalia și eu am fost plecată pentru o perioadă în Grecia și în Portugalia, dar asta nu mi-a afectat activitatea din departament.
Guzischi Codruța (G.C): Care a fost cea mai dificilă situație pe care ai întâmpinat-o în cadrul asociației? Dar cea mai amuzantă?
Loredana Banu (L.B):Nu pot spune că am avut situații dificile pentru că tot timpul am avut echipa în spate și cel mai important am avut-o pe Laura (președinta asociației Art Out) care tot timpul a fost și este alături de noi.
Guzischi Codruța (G.C): Cum se derulează actuala campania de recrutare și care sunt criteriile de selecție a voluntarilor?
Loredana Banu (L.B): Până în prezent am avut deja trei runde de interviuri, oamenii selectați și-au început activitatea în asociație și în continuare campania de recrutări va rămâne deschisă până în octombrie.
Pentru selecția voluntarilor urmărim în permanență atitudinea lor de la interviu, capacitatea de a lucra în echipă, seriozitatea și creativitatea în rezolvarea probelor, competențele, dar și experiența anterioară pe care aceștia o au. De departe, cel mai important este pentru noi să vedem dorință de implicare, motivație, ambiție, dorință de cunoaștere, de a dezvolta proiecte și comunități.
Guzischi Codruța (G.C): Care sunt abilitățile pe care le apreciezi cel mai mult la un voluntar?
Loredana Banu (L.B): Adaptabilitate, creativitate, spiritul de echipă și energia. Sunt punctele pe care le urmăresc la fiecare voluntar. Dacă astea le îndeplinești, m-ai convins că poți activa ca voluntar în organizația noastră.
Guzischi Codruța (G.C): În opinia ta, care sunt oportunitățile pe care Art Out le oferă voluntarilor?
Loredana Banu (L.B): Oportunitățile pe care le poate accesa un voluntar Art Out sunt foarte multe. Celor care chiar își doresc să se implice, noi le oferim o paletă largă de proiecte, activități, evenimente la care pot participa. Pe lângă acestea, primim oferte de la organizații partenere pentru diferite evenimente, workshop-uri, ateliere, vernisaje, proiecte, etc la care voluntarii noștri pot merge gratuit în calitate de partener medi. Au astfel acces la oportunități de formare personală și profesională și pot interacționa direct cu profesioniști în industrii creative, reprezentanți ai presei, instuțiilor publice, ONG-urilor și companiilor.
Guzischi Codruța (G.C): Pe plan profesional, care este cea mai mare reușită a ta? Dar pe plan personal?
Loredana Banu (L.B): Cea mai mare reușită pe plan profesional este faptul că am avansat de la asistent HR la manager HR. Din punct de vedere personal cea mai mare realizare ar fi buna relație avută și păstrată cu oamenii/colegii/clienții cu care am intrat în contact.
Guzischi Codruța (G.C): Cum arată o zi normală din viața ta? Care sunt activitațile pe care le realizezi cu plăcere?
Loredana Banu (L.B): În principiu o zi normală pentru mine înseamnă ,,muncă’’ la laptop, fie lucrez pentru asociație, fie lucrez la proiecte personale, tot timpul sunt într-o activitatea continuă. Nu cred că există activitate pe care să nu o fac cu plăcere. Sunt genul de persoană care pune tot sufletul și toata pasiunea, chiar și dacă e vorba de spălatul vaselor :)) .
Guzischi Codruța (G.C): Care este citatul după care te ghidezi în viață?
Loredana Banu (L.B): Dacă crezi că poți, sau crezi că nu poți, în orice caz ai dreptate – Henry Ford.
Guzischi Codruța (G.C): Poți să ne recomanzi un film de la care ai învățat ceva?
Loredana Banu (L.B): Există un film care m-a marcat ,,Yes Man’’ ce are la baza romanul autobiografic omonim al scriitorului Danny Wallace. Ideea filmului este aceea că omul este singurul său arbitru și doar în mâinile lui stă puterea de a-și schimba viața. Comedia prezintă povestea unui om cu o viață monotonă, care respingea orice propunere primea. În momentul în care a avut curajul să spună ”Da” tuturor provocărilor vieții, soarta lui s-a schimbat total, ajungând să aibă prieteni, iubită și să își trăiască viața la maximum.
Guzischi Codruța (G.C): Pe plan profesionalși personal, ce așteptări ai de la tine în viitor?
Loredana Banu (L.B): Să mă depășesc în fiecare moment.
Guzischi Codruța (G.C): În final, spune-ne 5 motive pentru care merită să te înscrii ca voluntar Art Out.
Loredana Banu (L.B): Contrar a ceea ce cred multe persoane, voluntariatul nu este așa zisa „muncă pe gratis”. Experiența de a fi voluntar, dezvoltare personală, posibilitatea de a pune în practică idei, pasiuni, dezvoltarea abilităților sociale și practice, descoperirea activităților care te atrag cel mai mult, oportunitatea de a lucra cu oameni cu experiență, de la care poți învăța, acestea sunt doar câteva din motive. Un sfat celor care vor să aplice pentru un program de voluntariat, înainte de a te ,,angaja’’ în orice organizație pune-ți următoarele întrebări: ‘De ce vreau să fac voluntariat?’’ ,,Am timp să fac asta?’’ și răspunde-ți sincer. Voluntariatul nu ar trebui să fie acel ceva pe care îl faci ,,pentru că ai auzit că e bine’’, ci, din contră, să fie o experiență frumoasă, din care ai învățat, te-ai descoperit și ai contribuit prin acțiunile tale în societatea în care trăiești.