Piano&mime – The Fly, un spectacol unic de pian și pantomimă

Spectacolul The Fly este o premieră pe scena românească prin îngemănarea inteligentă și minuțios explorată artistic a pianului și a pantomimei, într-un duo efervescent, plin de umor, fantezie și note de jazz.

În urma acestui „art fusion” dintre muzicianul Marius Vernescu și actorul Alexandru Pribeagu rezultă un spectacol modern, unic la nivel de reprezentare în România. Povestea proiectului The Fly pornește de la dorința celor doi artiști de explorare creativă a diverselor linii de expresivitate umană și are la bază un crez comun: încrederea în complexitatea naturii umane.

Marius Vernescu si Alexandru Pribeagu in spectacolul The Fly Credit Foto Adi Tudose

Spectatorul se descoperă într-un mod natural la îmbinarea dintre auditiv și vizual. Spontaneitatea muzicală dublată de o prezență scenică vibrantă și puternic articulată, ofera publicului român șansa unei duble întâlniri spectaculoase ce poate reprezenta începutul, atât al unei instrospecții cât și al unei extrospecții umane, plecând de la o zona artistică cu o sensibilitate aparte.

Pianul produce emoția unei întâlniri cu sinele care este apoi remodelată prin forme de expresivitate vizuală si gestuală.Muzica este o amprentă puternică a trecutului, a acelor povești ce au luat naștere în diverse vremuri, ce poate astăzi sunt uitate sau ascunse undeva în subconștientul nostru. Toate acestea se contopesc și se sedimentează într-un tablou al orașului care are o bogată întindere cronologică. Repertoriul muzical ne introduce în atmosfera și farmecul unei cronologii artistice despre trecut în măsura în care registrul de expresiei al pantomimei adâncește extrospecția prin raportarea la oraș, întâmplări, drame și povești cunoscute și mai puțin cunoscute din spatele melodiilor ce au animat sufletul urban din trecut până în prezent.

Spectacolul The Fly este o incursiune către acele locuri comune care ne definesc viața, ce-și propune să gloseze trăirile, experiențele și idealurile sufletului uman într-un mod cât mai original și firesc cu putință.

Trailerul spectacolului poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=ytepO20iEtY

Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/The-Fly-339832269851706/?notif_id=1518282140475235&notif_t=page_fan&ref=notif

Marius Vernescu este considerat unul dintre cei mai străluciți muzicieni de jazz din România. Este câstigător al prestigiosului Montreux Jazz Festival, Elveția., fiind dealtfel singurul român care a reușit această performanță pe plan mondial. “Marius Vernescu este unul dintre cele mai mari talente de jazz ale Europei” a declarat Quincy Jones, Preşedintele Juriului de la Montreux Jazz Festival. A mai câstigat concursul Niedersachsen Jazz (Germania), de asemenea a câstigat Marele Premiu în cadrul Festivalului Internațional de Jazz Django Reinhardt (Italia), Premiul pentru “Cea mai valoroasă performanță externă a unui muzician român” în cadrul Galei Premiilor de Jazz (România). A susținut numeroase concerte în țara și mai ales în afara țării, printre care: Invitat al Festivalului George Enescu și al Bucharest Jazz Festival; Concert Neppi, Italia; Concert la Alexannder Platz si Sala Grande Auditorium (Roma, Italia); Concert în celebrul club de jazz “Porgy and Bess” (Viena, Austria); Invitat special la Radio Hall Viena (Austria) și Radio Hall Budapesta (Ungaria); Invitat special la “Piano Songs Steinway & Producers” (Bilbao, Spania), etc.

Alexandru Pribeagu este un actor și artist-mim. A început să joace de foarte tânăr în trupa de teatru a liceului Francez din București. A studiat la Paris la Universitatea Sorbonne-Nouvelle, Universitatea Vincennes Saint-Denis și la Academia Europeană de Teatru Corporal Magenia. Pentru a-și perfecționa tehnica de joc a participat la mai multe stagii Actor Studio și Grotowski. În 2017 a început un Master de Art-Terapie în cadrul Universitatii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC).

Alexandru a urcat pe scenele pariziene în multe spectacole alături de trupa de teatru Le Collectif du K (Le songe du réverbère, Rob et Mime), cu trupa Magenia (Le mime fait un tabac, La goitte d’eau, etc..), cu teatrul Le vent se lève, Theatre 12, Theatre du Gymnase, Mairie de Paris, și cu alte proiecte personale. Întors în România, după aproape zece ani petrecuți la Paris, a creat asociația și compania de teatru Imaginabil. Alexandru joacă și în seriale de televiziune, scurt metraje independente, videoclipuri și reclame.

Pe lângă meseria de actor, Alexandru predă teatrul și pantomimă. A început să predea în mai multe școli și centre culturale din Paris unde a susținut cursuri atât pentru copii cât și pentru adulți. Începând din 2011 a devenit asistentul Ellei Jarosewicz, începând astfel să formeze profesioniști din domeniul spectacolului și artelor vizuale.

Întors în România Alexandru colaborează cu mai multe instituții și școli printre care Liceul Francez Anna de Noailles, Fundația Calea Victoriei, Ministerul Educației și al Învățământului, dar şi în producții ale Operei naționale, Teatru de Operetă, Opera comică…

Credit Foto: Adi Tudose

Pentru mai multe detalii vă rog să contactați:

Alexandru Filimon

0766 703 909

pianomimethefly@gmail.com

 

 

Lasă un răspuns