Tarja Turunen, îndrăgita solistă finlandeză, va reveni în România în cadrul ARTmania, eveniment care va avea loc la Sibiu, în perioada 28-29 iulie 2017. Pe lista celor mai recente confirmări se află și trupele Beyond The Black și Walkways.
Regina rock-ului simfonic promovează albumul „The Shadow Self„
”Sper să vă revăd curând” – spunea Tarja la finalul celui mai recent concert pe care l-a susținut în București. Consecventă acestei promisiuni, soprana finalndeză revine pentru a-și promova noul album, „The Shadow Self„, în Transilvania. Concertul Tarjei va avea loc sâmbătă, 29 iulie, în Piața Mare din Sibiu.
Întâmpinat cu aplauze de public și critică deopotrivă, albumul „The Shadow Self” (august 2016) reprezintă o aventură introspectivă, o explorare a zonelor de umbră din interiorul unui suflet, acele colțuri care găzduiesc fantome și din care, spune Tarja, și-ar putea trage seva forța creatoare și inspirația artistică.
“Deși sunt o persoană pozitivă, este ceva întunecat care mă face să scriu și să creez în general. Tind să cred că este vorba despre un întuneric frumos”, spunea Tarja pentru Blabbermouth.
După mai multe concerte memorabile în România, printre care faimosul spectacolul din 2005, susținut alături de trupa de rock simfonic care a consacrat-o, Nightwish, Tarja a bifat o serie de apariții notabile pe scenele din România, printre care și spectacolul de Crăciun susținut în 2015 pe scena Ateneului Român din București.
Beyond the Black – Metal simfonic din Germania
Formația și-a câștigat o uriașă popularitate în scurta sa istorie, suficient cât să urce în topurile de specialitate și să se numere printre favoriții marilor festivalurilor lumii, începând cu marele Wacken Open Air. Beyond the Black este, așa cum remarca întreaga critică europeană, o trupă care a reușit peste noapte să urce de la zero până la statutul de eroi ai scenei rock europene.
Pe primele locuri în topurile germane și austriece, Beyond the Black sunt vârf de lance în muzica metal germană, spune critica, estimând că cel mai recent album al lor, “Lost in Forever”, este o incredibilă demonstrație de virtuozitate, o explozie de sensibilitate creativă, un sound complex, încununat de vocea incredibilă a vocalului Jennifer Haben. Mai în formă ca niciodată, Jennifer se potrivește perfect întregului concept, un mix bun de metal simfonic cu compoziții extreme, de la părți de o fragilitate extraordinară, până la secvențe heavy, executate în forță.
Show-ul Beyond the Black în România va avea loc sâmbătă, 29 iulie, pe scena amenajată în Piața Mare din Sibiu.
Walkways: drumuri către geniul rock
Știm destinația, dar care e drumul? Fiecare e liber să-și aleagă propriile cărări pentru a ajunge departe, spun cei de la Walkways, care fac din propria muzică un permanent proces de autocunoaștere și de devenire. Cu un mix uluitor și unic de metale grele și părți emoționale de o delicatețe remarcabilă, alături de o varietate genială de stiluri și tipuri de voci, Walkways este, fără îndoială, trupa iconică a noului val de rock alternativ din Israel. Răsfățați ai festivalurilor internaționale și preferații publicului rock din Europa, Walkways își înțelege muzica și mesajul ca pe un drum către autocunoaștere și devenire, declarând că arta lor îi ajută să rămână sănătoși și rezonabili, ba chiar mai mult, să devină mai buni, mai morali și mai umani.
„Creăm pentru a ne descărca, pentru a inventa o supapă care să ne ajute să facem față sentimentelor, mai ales agresiunilor. Altfel, poți să o iei razna. Nimeni nu are dreptul să-și lase propriul ego nesupravegheat, lipsit de control. Nimeni nu este justificat atunci când se dezlănțuie, chiar dacă, din păcate, prea mulți o fac în vremurile astea. Avem, de fapt, posibilitatea alegerii. Iar noi alegem să nu acționăm în versiunile noastre cele mai sălbatice. Alegem să avem control și să ne ridicăm deasupra acestor impulsuri, fără scuze, indiferent de traumele pe care le avem în trecut. Trecutul nu este viitorul nostru”, spun cei de la Walkways.
Despre acest proces vorbește, încă din titlu, și albumul pe care rockerii istraelieni îl vor prezenta pe scena ARTmania de la Sibiu, „Safe In Sound„.
Bilete Festival ARTmania la Sibiu:
- Abonament – 190 lei