Centrul Naţional al Dansului Bucureşti reia cursurile de dans contemporan pentru copii

Cursurile de dans contemporan pentru copii, susținute de Centrul Național al Dansului în ultimii 4 ani, continuă în această toamnă pentru grupele de vârstă 6 – 8 ani şi 9 11 ani.

hdf

Bucureşti, 6 octombrie 2016 –Centrul Naţional al Dansului Bucureşti oferă în această toamnă două module de cursuri de dans contemporan pentru copii. Coregrafa Catrinel Catană îl va susţine pe cel destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani, în perioada 18 octombrie 6 decembrie 2016, în timp ce coregrafa Simona Paraschivu îl va susţine pe cel pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, în perioada 17 octombrie 5 decembrie 2016.

cursuri-de-dans-contemporan-pentru-copii

Ambele module se vor desfășura săptămânal pe parcursul a opt întâlniri și se vor încheia printr-un spectacol-prezentare, susținut de copii sub îndrumarea coregrafului. Cursul lui Catrinel Catană va avea loc în fiecare marţi, între orele 17.30 şi 18.30, iar cel al Simonei Paraschivu e programat în fiecare luni, în acelaşi interval orar.

Cursurile pentru copii îi ghidează pe cei mici către principiile de bază ale dansului contemporan. Ele abordează activități de mișcare creative, dezvoltă abilități fizice, ritmice și de coordonare, stimulând luarea de decizii și exprimarea la alt nivel decât cel verbal.

gfg
Cursurile încurajează participanții atât spre exprimarea individuală, cât și spre coordonarea și colaborarea cu ceilalți, prin activități de grup, şi sunt construite pentru a facilita înțelegerea principiilor dansului contemporan prin exerciții creative care dezvoltă abilitatea de a comunica, flexibilitatea și coordonarea.

Taxa pentru oricare dintre cele două module este de 300 lei. Poate fi achitată online 
pe kompostor.ro sau poate fi achitată și la sală, la începerea cursului – fie integral, la prima oră de curs, fie în două tranșe. În cazul fraților, unul dintre abonamente beneficiază de o reducere de 20%. Prețul unei ședințe individuale este de 50 lei.

Toate întâlnirile se desfășoară la sediul nostru din B-dul Mărășești 80-82 (Sala Stere Popescu).

Înscrieri și detalii la adresa cursuri@cndb.ro sau la telefon 0729 902 506 (Contact: Ana Papadima, Consultant artistic).

https://www.kompostor.ro/evenimente/6431-curs-de-dans-contemporan-pentru-copii-6-8-ani

https://www.kompostor.ro/evenimente/6432-curs-de-dans-contemporan-pentru-copii-9-11-ani

ahgf

Catrinel Catană este coregraf și profesor de dans. Susține cursuri și ateliere de dans pentru copii în grădinițe, școli și organizații neguvernamentale, înțelegând în profunzime și descifrând importanța mișcării și a jocului în viața lor. Catrinel a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, secția Coregrafie și are un master în „Artă Coregrafică”.

Desprecursulei, Catrinel spune: „Cel mai important element este joaca; ne jucăm, ne jucăm dansând și mișcându-ne armonios. Inventăm, învățăm propriul mod de a ne bucura de mișcare, de a comunica altfel. Urmărim cu atenție ce este în jurul nostru și cultivăm reacții sincere”.

Simona Paraschivu este coregrafă, dansatoare și profesoară de balet și dans contemporan la Liceul de Coregrafie Floria Capsali. Simona a absolvit Liceul de Coregrafie Floria Capsali, U.N.A.T.C., secția Coregrafie și Masterul în Coregrafie în cadrul aceleiași instituții.

Simona Paraschivu îşi descrie astfel metoda: „Ne jucăm și improvizăm pentru a descoperi corpul uman și pentru a spune și crea povești. Explorăm și concepem idei într-un cadru artistic, mizând mult pe senzații. Prin jocuri și exerciții de mișcare, copiii își exprimă liber imaginația, devenind realizări personale creative”.

vdssg
Detalii despre programele Centrului Național al Dansului găsiți pe www.cndb.ro.

Lasă un răspuns