You are currently viewing Expoziţia Emil Ciocoiu: Natura – Omul – Universul

Expoziţia Emil Ciocoiu: Natura – Omul – Universul

Muzeul Naţional Cotroceni organizează, joi, 21 aprilie 2016, orele 18.00, în Spaţiile Cantacuzine ale muzeului vernisajul expoziţiei „Natura – omul – universul”, semnată de pictorul -Emil Ciocoiu.
Muzeul Naţional Cotroceni a organizat în cei 25 de ani de existenţă, expoziţii de artă contemporană, având în prim plan artişti care s-au format în România, dar care au cunoscut consacrarea după plecarea din ţară, în spaţii culturale de excepţie.

Expoziţia de pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni cuprinde un număr de 100 de lucrări din creaţia pictorului Emil Ciocoiu care reflectă, potrivit criticului de artă Marius Tiţa: „într-un discurs magistral, măreția Omului, perfecțiunea Naturii și splendoarea Universului”. Deşi trăieşte şi lucrează în Germania la Aachen, legătura pictorului cu România este una puternică, lucru subliniat şi de Marcel Philipp – primarul general al oraşului Aachen: „în suflet păstrează rădăcinile românești care îi poartă pașii înapoi spre țară. Arta lui emană optimism și totodată o profunzime strălucitoare. Ea aduce împreună oameni, religii, mentalități, transgresează granițele. La fel ca Artistul însuși”.

Emil Ciocoiu a absolvit în 1974 pictura la Academia de Artă „Nicolae Grigorescu” din București, la clasa profesorului Gheorghe Șaru, iar în 1980 s-a stabilit în Germania. A avut numeroase expoziții personale, participări la expoziţii de grup și evenimente artistice în: Germania, Italia, Franţa, Elveţia, Austria, Belgia, Monaco etc. În 1996 a revenit pe simezele din România cu o amplă expoziție personală la Muzeul Național de Artă al României. În 2008 realizează trei expoziții personale în România, la București, Cluj-Napoca și Craiova, iar în anul 2013 organizează o expoziție retrospectivă de pictură la Teatrul Naţional Bucuresti.

Lucrări semnate Emil Ciocoiu se găsesc în Colecţia Televiziunii din Köln, Colecţia Casei Regale a Olandei – Den Haag, Muzeul de Artă Sacră – Veneţia, Fundaţia Ludwig – Aachen, Muzeul Naţional de Artă al României – Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al Chinei, Beijing.
Potrivit criticii de specialitate româneşti şi străine pictura maestrului Emil Ciocoiu impresionează, luminează, îmbogăţeşte, „face nevăzutul văzut şi viitorul ni-l face prezent”.

Lasă un răspuns