Tușe prin lumea cărților de colorat pentru adulți. Un interviu cu Corina Dorobanțu, inițiatoarea liveincolors.ro

Culoare, linii și relaxare. Cam așa s-ar putea rezuma o activitate la granița dintre hobby și artă care a căpătat o amploare din ce în ce mai mare în ultimul timp la noi: coloratul în rândul adulților. Titluri care te duc în natură, lumi magice, geometrii fascinante se transformă în adevărate portaluri atunci când li se alătură câteva creioane colorate și dorința de liniște și armonie.

Corina Dorobanțu a simțit potențialul acestui domeniu atunci când era abia în primele etape la noi în țară. Îi plăcea să coloreze, o relaxa extraordinar după o zi lungă la birou, iar satisfacția unei planșe terminate și în care nuanțele se îmbinau elegant nu se compara cu nimic. Așa că a pornit alături de soțul ei, Silviu, primul site din România dedicat cărților de colorat pentru adulți, unde atât cei mari, cât și cei mici pot găsi cărți și nenumărate accesorii.

Am stat de vorbă cu Corina despre colorat ca și terapie, reacția publicului din România la așa ceva, provocările pe care le aduce site-ul și viitoare titluri pe care le va adăuga colecției care numără deja 200 de titluri pe liveincolors.ro .

Povestea Corinei și a cărților de colorat începe în septembrie 2015, atunci când a dat la întâmplare peste o carte de colorat într-o librărie. A intrigat-o. ”Nici nu ma gandeam ca exista asa ceva. Mi-a placut ideea si mi-am cumparat, și nu stiam pe nimeni dintre prieteni care sa coloreze.”

Deși unele persoane s-au arătat reticente față de această nouă activitate, Corina nu s-a oprit. Spune că atunci când lasă urme colorate pe foaie, se relaxează, se destinde. ”Este bine pentru oameni să mai lase telefoanele și alte device-uri care ii acaparează zilnic. Despre efectele coloratului s-a vorbit concret de la Jung încoace și există studii care spun ca ar reduce anxietatea si stresul.”

DSC_0485_watermark

Cu toate acestea, au fost unele voci care au spus că totul nu este decât o joacă de copii, sau că unele planșe sunt mult prea complicate pentru a putea duce la efectul de relaxare mult dorit. Corina a zâmbit ușor. Nu a intrat în defensivă, ci pur și simplu a spus că oamenii respectivi ar trebui să încerce, că la ce varietate este în prezent de cărți de colorat, este imposibil să nu găsească ceva care să li se potrivească și care să-i liniștească.

Și…poate ar ajunge la o colecție impresionantă, așa cum a ajuns și ea. ”Am multicele, mă abțin cu greu să nu adaug altele și altele colecției personale. De obicei colorez seara, dupa o zi lungă la birou, dar colorez și în weekend și în vacanță. Îmi place să-mi iau cu mine o carte de colorat și creioanele și să colorez la malul mării sau într-o ceainărie la munte. În vacanța de Crăciun, am colorat cu prietena mea la un ceai, la o cafea și a fost foarte fun. ” Preferatele ei rămân însă ”Floribunda” și ”Cele cinci regate magice”.

Nu s-a oprit la a colecționa cărți de colorat pentru adulți și la a se relaxa insuflându-le culoare, așa că a pornit o afacere alături de soțul ei. Liveincolors a devenit astfel primul site de profil din țară și s-a lansat pe 20 septembrie, incluzând, pe lângă cărți de colorat pentru cei mari și cei mici și accesorii, o secțiune de blog unde se postează diverse tutoriale și articole.

Nu a fost ușor. Au trebuit să cerceteze mult până au ajuns la cele 200 de titluri și colaborările cu editurile din Marea Britanie și Statele Unite, au trebuit să pună la punct un plan de afaceri, o strategie de marketing. Dar totul a dat roade în final, site-ul fiind foarte bine primit de către comunitatea online din ce în ce mai numeroasă. Iar coletele ce promit să livreze magie și culori sunt mereu expediate cât mai rapid (uneori chiar de către Silviu personal), iar ambalajele produselor sunt individualizate și înviorate cu hârtie de calitate și stickere, astfel încât până acum, cei doi nu au primit absolut nicio reclamație cu privire la packaging.

Pe site apar însă și autori româniGizella Popescu este creatoarea Celor Cinci Regate Magice, prima carte de colorat pentru adulți de autor român, iar Ana Ștefania Andronic (Buzu) a creat Imaginarium. Cartea Gizellei se găsește în exclusivitate pe liveincolors.ro și este cel mai popular titlu de acolo.

DSC_0483_watermark

În ultima parte a discuției am vrut să o întreb pe Corina despre cât de ”artă” este o planșă colorată și despre sfaturi pe care le-ar da începătorilor. A mărturisit că inițial nu s-ar fi gândit că o planșă colorată poate fi catalogată drept artă, însă ”acum, când văd ce colorează unele persoane din grupurile de specialitate la care am aderat, spun da, ar putea fi considerată așa”.

Cât despre tehnici și tutoriale? Corina spune că este util ca oamenii să se uite și să mai deprindă 2-3 metode de lucru, însă viziunea proprie este cea mai importantă, pentru că la urma urmei ”colorăm ca să ne simțim bine, să ne relaxăm, și nu este sănătos să ne comparăm planșele cu cele ale altora. La urma urmei, este ceva ce facem în intimitatea noastră.”

Iar pașii printre culori nu se vor opri aici. Corina a reușit să aducă în România o carte feerică, numită ”Magical Delights” (autoare Klara Markova din Cehia), urmând ca în viitorul apropiat să negocieze pentru niște titluri de la două autoare suedeze, respectiv Maria Trolle și Hanna Karlzon. Cu toate acestea, spune că ar vrea să descopere și să încurajeze cât mai mulți autori români către acest nou domeniu hobby/artistic.

DSC_0476_watermark

Corina emană o energie și o poftă de viață minunate, iar acest lucru se transmite și în pasiunea și energia pe care le dedică site-ului său. Deși în prezent lucrează în media, iar soțul său are experiență în project management și analiză de vânzări, Corina a reușit să pună pe picioare un proiect inedit la noi în țară și să îl facă de succes, insuflând în comunitatea online dragostea pentru culoare, relaxare și creativitate.

Eu am terminat de scris, mă duc să încep o nouă planșă…hmn, albastrul acesta parcă arată bine aici…

Articol scris de Miruna Găman

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »