Apel de comunicări pentru conferința științifică Art Out

Art Out

Apel de comunicări pentru conferința științifică

Trecut. Prezent. Viitor

Repere în artă, arhitectură, patrimoniu și restaurare în Europa Centrală și de Est”

  Art OutAsociația și revista Art Out invită cercetătorii, cadrele didactice, practicienii, dar și studenții din domeniile științelor sociale să propună contribuții științifice originale pentru a participa la prima ediție a Conferinței Științifice “Trecut. Prezent. Viitor. Repere în artă, arhitectură, patrimoniu și restaurare în Europa Centrală și de Est”. Evenimentul va avea loc în intervalul 22-25 noiembrie 2017, urmând să se desfășoare  în cadrul Universității București. În cadrul acestei conferințe ce se va desfășura în a doua jumătate a lunii noiembrie 2017 Asociația Art Out și revista Art Out doresc să aducă în prim plan o serie de prezentări privind practici de artă și arhitectură, practici de conservare, restaurare și practici de valorificare a patrimoniului. Temele care urmează a fi abordate în cadrul conferinței vizează aspecte ce țin de arhitectură, arte, urbanism și patrimoniu, cu aplicare pe spațiul Europei Centrale și de Est, fiind posibile atât abordări istorice, cât mai ales priviri contemporane.

  1. Particularități și practici în artă și arhitectură
  2. Arhitectura vizionară
  3. Regenerare urbană -metodologii de intervenție
  4. Conservare si restaurare a patrimoniului cultural
  5. Artele vizuale, marketing cultural și media

Propunerile de lucrări sunt așteptate la adresa asociatie@artout.ro până pe 1 noiembrie 2017 inclusiv. Acestea vor fi redactate în limba română şi trebuie să conţină numele, afilierea instituţională a autorului, titlul şi un rezumat (abstract) de 150-200 cuvinte cu 5 cuvinte cheie. Domeniile din cadrul cărora se pot trimite propuneri sunt următoarele: artă, arhitectură, urbanism, patrimoniu, conservare și restaurare,muzeologie și muzeografie,studii culturale,sociologie, istorie, relaţii internaţionale, jurnalism și științele comunicării, marketing cultural, politici publice, litere şi filosofie. Materialele nu trebuie să mai fi fost prezentate sau publicare în public. Fiecare autor poate trimite un singur material. Materialele se vor trimite pe mail, la adresa: asociatie@artout.ro, scriind la subiect “abstract conferința”. Încurajăm studiile interdisciplinare și multidisciplinare și studiile de caz. Candidaţii ale căror propuneri sunt acceptate vor fi anunțaţi prin e-mail până la data de 3 noiembrie 2017. Taxa de participare este de 150 RON pentru cercetători și practicieni, respectiv 100 RON pentru studenți, masteranzi, doctoranzi. Achitarea taxei se va face până la data de  17 noiembrie 2017. În cadrul festivităţii de încheiere, toţi participanţii vor primi o diplomă din partea Asociației Art Out. De asemenea, în urma evaluării Comitetului de organizare, cele mai bune lucrări vor fi publicate în volumul colectiv Trecut. Prezent. Viitor. Repere în artă, arhitectură, patrimoniu și restaurare în Europa Centrală și de Est (conference proceeding). Comitet de selecție Materialele vor fi selectate de juriul conferinței format din:

  • Ligia NiculaeIstoric,  Redactor-șef revista Art Out
  • Laura Lucia Găvan – istoric de artă și manager cultural,

Președinte Asociația Art Out, Redactor-șef adjunct revista Art Out

  • Simona Șerban – Manager departament Creație în cadrul Asociației Art Out, student arhitect.

  Pentru mai multe informații, vă rugam să ne contactați la:  asociatie@artout.ro.   Calendar Dată limită trimitere rezumat- 1 noiembrie 2017, ora 00.00 Selecție materiale pentru conferinte – 2 noiembrie 2017 Anunțare rezultat selecșie – 3 noiembrie 2017 Trimitere material final pentru conferință – 17 noiembrie 2017 Despre organizatori          Asociația Art Out este o organizație non-profit, non-guvernamentală și independentă, creată cu scopul promovării culturii și artei. Acțiunile asociației vizează sectoarele formativ-educațional, social, cultural-științific, artistic, sportiv și de tineret. Organizația are ca misiune susţinerea procesului de creaţie şi interpretare artistică prin organizarea de evenimente, prin acordarea de premii și burse și prin publicarea de cărți, periodice și materiale multimedia.   Asociația a dezvoltat de-a lungul celor șase ani de existență două proiecte editoriale ajunse deja tradiție culturală: revistele Art Out și Teen Art Out, cărora li se adaugă numeroase ghiduri și ediții speciale. Art Out este o revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare. Fondată în 2011, publicația, în cei în 6 ani de activitate, s-a remarcat ca un actor important pe scena presei, artei și culturii românești, fiind un promotor de evenimente remarcabile.

Continue Reading

Asociația Art Out recrutează interni pentru marketing online și fundraising

Concept grafic - Doriana Mărășoiu

Cine suntem?

Asociația ART OUT este o organizație non-profit, non-guvernamentală și independentă, creată cu scopul promovării culturii și artei.

Acțiunile asociației vizează sectoarele formativ-educațional, social, cultural-științific, artistic, sportiv și de tineret.

doriana marasoiu

Ce căutăm?

  • Căutăm persoane în special din București, unde activăm preponderent, dar putem colabora și online cu cei din alte localități.
  • Studiile superioare în domeniu (în curs sau finalizate) sunt un plus, dar nu reprezintă un criteriu absolut necesar.

Profil

  • Creativitate și curaj
  • Atenție la detalii
  • Multitasking
  • Bune abilități de comunicare
  • Cunoașterea bună/ foarte bună a limbii engleze
  • Orientare către marketing-vânzări
  • Abilități de persuasiune

Ce vei face propriu-zis

  • Realizarea de oferte și materiale de promovare pentru proiectele asociației
  • Gestionarea bazelor de date cu firmele pe care le contactăm pentru colaborare și promovare
  • Dezvoltarea și actualizarea materialelor de prezentare ale departamentelor din asociație
  • Comunicare Social Media: postarea materialelor de promovare pe FaceBook, Instagram și Twitter, asigurarea unei prezențe constante în Social Media, cu un conținut relevant pentru organizație
  • Asistarea la organizarea de evenimente din cadrul asociației

Ce îți oferim?

  • Formare profesională, posibilitatea de a te implica direct, pe parcursul tuturor etapelor, astfel încât să înveţi lucruri noi prin practică.
  • Pachet financiar în funcție de rezultate.
  • Flexibilitate în programul de lucru – poate fi part-time sau full-time, tu alegi. Poți lucra de acasă sau la sediu.
  • Experienţe diverse, participarea la evenimente, colaborare cu o echipa de profesionisti.
  • Dezvoltarea abilităţilor de coordonare a echipelor și proiectelor.
  • Un mediu de lucru în care feedback-ul e important şi în care dezvoltarea personală este încurajată.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită la adresa asociatie@artout.ro un CV și o scrisoare de intenție în care să precizeze așteptările și motivațiile și de ce merită să fie aleși ca interni Art Out.

Mai multe informații despre noi găsești aici:

- pe pagina Art Out: https://www.facebook.com/ArtOutAssociation

- pe site: www.artout.ro.

-pe blog: http://artout.ro/reviste/blog.

Continue Reading

Campania de 2% pentru Asociația Art Out

Banner Asociatia Art Out

Redirecționează 2 % din impozitul pe venit pentru Asociația Art Out

 Alege să sprijini arta, cultura și educația! 

 Anual, avem ocazia de a ne implica activ în dezvoltarea comunității.

Dacă direcționezi 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, poți susține proiectele Asociației Art Out dedicate tinerilor artiști, industriilor creative, profesioniștilor și iubitorilor artei și culturii.

 Din ianuarie 2011 și până în prezent, proiectul Art Out a adunat rezultate deosebite, oferind reale oportunități de formare personală și profesională pentru sute de voluntari Art Out din București, din țară și din străinătate. Pentru că Art Out reprezintă un proiect unic la nivel național.

Peste 160.000 de persoane au beneficiat până acum de informare corectă, materiale jurnalistice de calitate, cele mai bune recenzii, interviuri, eseuri, documentare, anchete și reportaje, având posibilitatea de a citi gratuit revista Art Out, publicație dedicată artelor, arhitecturii, patrimoniului și restaurării.

Peste 150.000 de persoane au beneficiat până acum de cele mai noi și interesante materiale jurnalistice, cu recenzii, interviuri, eseuri, documentare, anchete și reportaje, având posibilitatea de a citi gratuit revista Teen Art Out, publicație culturală dedicată tinerilor, pentru a-și urma visele și a avea puncte de plecare în dezvoltarea personală.

Zilnic, prin platformele de care dispunem (rețele sociale și blog), informăm peste 11.500 de persoane, aducând știri, analize, sinteze, interviuri, recenzii și recomandări din domeniile de interes general: artă, cultură, educație, societate, politică, economie, relații internaționale, evenimente, divertisment etc.

Oferim continuu oportunități de educație informală și nonformală, organizate atât în București, cât și în țară: cursuri, ateliere, workshopuri și traininguri pentru copii, tineri și adulți. Acestea vizează domenii diverse: artă și istoria artei și a arhitecturii, comunicare și branding personal, leadership și dezvoltare personală, public speaking, scrierea și managementul proiectelor, organizare de evenimente etc.

Aducem arta și cultura mai aproape de public, promovând tinerii artiști, dialogul între generații și interacțiunea directă între public și reprezentanții scenei culturale contemporane.

Pe scurt, despre Asociația Art Out

Asociația ART OUT este o organizație non-profit, non-guvernamentală și independentă, creată cu scopul promovării culturii și artei. Acțiunile asociației vizează sectoarele formativ-educațional, social, cultural-științific, artistic, sportiv și de tineret. De-a lungul timpului, Art Out a organizat:

  • Expoziții de arte vizuale
  • Concursuri de artă
  • Concerte și party-uri
  • Cursuri, ateliere, traininguri și workshopuri
  • Conferințe și sesiuni de comunicări științifice
  • Evenimente festive – premiere și Gala Art Out
  • Evenimente caritabile

 Alege să sprijini arta, cultura și educația! 

Redirecționează 2 % din impozitul pe venit pentru Asociația Art Out

 Prin direcționarea celor 2 % către asociație,sprijini cultura și accesul tinerilor către artă și către oportunități de educație și, totodată, sprijiniți dezvoltarea proiectelor editoriale – Revistele Art Out și Teen Art Out și platforma de informare Art Out Lounge.

Vom putea astfel să continuăm activitățile și proiectele noastre, pentru a oferi formare profesională pentru generațiile de voluntari Art Out; cursuri, workshopuri și traininguri de cea mai bună calitate; știri și materiale de presă scrise profesionist, echilibrat și echidistant; proiecte și evenimente culturale de amploare, de reală utilitate.

Cum te poți implica?  E simplu:

- completează Formularul 230 (dacă în 2016 ai avut venituri din salarii și pensii) – îl găsești aici -

http://artout.ro/reviste/230%20(1).pdf 

Durată de completare: 4 minute. Motivul colectării informației: Informațiile colectate sunt necesare direcționării sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii. 

- completează Formularul 200 – dacă în 2015 ai realizat venituri (și) din activități independente (profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii).

Formularul: http://artout.ro/reviste/200%20(1).pdf

Durată de completare: 7 minute. Motivul colectării informației: Informațiile colectate sunt necesare definitivării impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice.

Notă: Se declara următoarele categorii de venituri: a)activităţi independente; b)cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă; c)activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; d)piscicultură şi/sau silvicultură; e)transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare; f)jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice că urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker; g)alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei. Depun declaraţia şi persoanele cu handicap scutite de impozit dacă realizează aceste venituri. Prin formularul 200, pot direcționa 2 % și cei care dețin PFA.

 

Completează formularul urmărind instrucțiunile de la finalul documentului descărcat (datele Asociației Art Out sunt precompletate).

Formularul completat poate fi depus până la data de 25 mai 2017 inclusiv la una din variantele:

- Voluntarilor Asociației Art Out, dacă ai mai multe formulare strânse de la familie și prieteni. Contactează-ne la 0747060128 sau la asociatie@artout.ro și găsim o soluție împreună.

- Administrația Financiară (ANAF) de care aparții, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată

- sediul Asociației Art Out (adresa -  Calea Vitan nr. 109, București, cu un telefon în prealabil), urmând ca formularul să fie depus de către noi la ANAF

- Folosind serviciul ANAF “Spaţiul privat virtual”.

 

Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donație privată și nu costă nimic. Dacă acești 2% nu sunt redirecționați, banii rămân statului.

 

Datele de identificare ale Asociației Art Out sunt:

Denumire entitate non-profit: Asociația Art Out

C.I.F.: 36087831

Cont: RO24BTRLRONCRT0340140201

Banca Transilvania, Agenția Vitan, București

 

Îți mulțumim că susții Art Out!

- Asociația Art Out – www.facebook.com/ArtOutAssociation

- Revista Art Out – www.facebook.com/artoutmagazine

- Revista Teen Art Out – www.facebook.com/Teen.Art.Out

- Art Out Lounge – www.facebook.com/artoutlounge

 

Continue Reading