Start Sibiu Jazz Festival

11988329_10153763062679734_1552630685308481911_n
Sfârșitul lunii octombrie vine în acorduri și ritmuri multicolore de jazz.

Orașul Sibiu va fi din nou gazda evenimentului Sibiu Jazz Festival care anul acesta împlinește 45 de ani de existență și a cărui primă ediție a avut loc în anul 1974. Evenimentul aduce și de această dată în fața publicului artiști valoroși ai genului din Italia, Madagascar, Mauritius, Cuba, România, Israel, America, Spania și Germania. Această manifestare efervescentă a jazz-ului a devenit un brand la nivel european și chiar global prin longevitate, calitate și invitați geniali aduși din toate colțurile lumii.

În primele două zile ale sărbătorii jazz-ului trupe talentate din Harghita, București, Cluj, Iași, Timișoara, dar și din Chișinău și Budapesta vor evolua în Concursul Sibiu Jazz Festival, aflat la a 15-a ediție, în fața unui juriu alcătuit din experți recunoscuți în domeniul muzicii jazz.
În a treia zi va avea loc Decernarea Premiilor și Gala Laureaților pentru cele două secțiuni: Interpretare și Compoziție. Pentru prima oară, Concursul SJF va fi transmis LIVE/în direct pe livestream.com, sibiujazz.eu și facebook.com/sibiujazz.

Săptămâna va continua cu un program inedit pentru scenele românești. Seara de vineri va fi deschisă de Dorantes – “InterAccion” și Edi Jak Neumann Quartet, iar sâmbătă seara spectatorii se vor delecta cu jazzul de inspirație evreiască a lui Amos Hoffman, urmat de concertul Soneros de Verdad, pentru prima dată în România. Seara de duminică ni-l aduce pe pianistul Sebastian Spanache și exotica trupă Island Jazz.

147814

La categoria European Union Jazz Residency vor evolua artiștii Sebastian Spanache (pian) și Alexandru Arcus (saxofon), alături de muzicienii iordanieni Atef Malhas (chitară) și Bashar Khries (percuție). Aceștia au creat un proiect unic ce va prezentat sâmbătă, 24 octombrie și în cadrul Amman Jazz Festival în aprilie 2016.

Sibiu Jazz Festival s-a dovedit a fi un promotor activ al mișcării jazzistice din România prin deschiderea față de spiritul și tendințele internaționale și mai ales prin promovarea tinerilor muzicieni din țară și din străinătate. Anul acesta se vor acorda premii în valoare de 2.100 €.

Pentru mai multe detalii și programul complet puteți accesa aici pagina oficială a festivalului: http://www.sibiujazz.ro
Vă așteptăm cu impresii de la concerte pe blogul nostru!

Sursa foto: http://www.calendarevenimente.ro/detalii.php?ev=147818

Madalina Panduru, studentă în anul III la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, Specializarea Engleză – Franceză

Print Friendly, PDF & Email

1 thought on “Start Sibiu Jazz Festival

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »