QB IX BUCUREȘTI, o quest-iune de neuitat

QB IX BUCUREȘTI, o quest-iune de neuitat

 QUEST-iunea Bucureşti, Ediţia a XI-a- „Exploratori urbani”

 

Vineri seara, pe 9 mai, și sâmbătă, în ziua de 10 mai, oricine a participat la Questiunea București IX organizată de AEGEE, ar putea să confirme că am avut parte de workshop-uri interesante și de o zi nemaipomenită de City Rally. Ar fi foarte multe de spus despre ce a însemnat cu adevărat QB IX, însă în câteva cuvinte aș putea spune că a fost o experiență de neuitat pentru că am cunoscut oameni noi, am învățat lucruri interesante, am văzut Bucureștiul cu alți ochi, dintr-o nouă perspectivă, am descoperit cu adevărat locuri prin care am trecut de nenumărate ori, am urmat un drum al indiciilor și al descoperirilor, iar totul a fost foarte plăcut şi bine organizat

Dacă ar fi să descriu pas cu pas toată Questi-unea, ar trebui să încep cu workshop-urile deosebite de vineri seara organizate de AEGEE la Dianei Patru. Începând cu ora 18,  worksopul ţinut de tânărul artist Andrei Cojan a dezvăluit tuturor celor prezenţi noţiuni de bază şi secrete din arta fotografică susţinute de explicaţii şi exemple foarte sugestive care au facilitat o înţelegere mai bună a celor prezentate. Pentru început, speakerul a purtat un dialog deschis şi prietenos cu cei care aveau curiozităţi legate de arta fotografică, iar mai apoi a continuat cu prezentarea despre tips&tricks. Mai departe, ni s-a explicat cum să interpretăm histograma pentru a realiza fotografii bune, care să nu fie nici supraexpuse, nici subexpuse, plus alte noțiuni tehnice care să ne ajute. Deasemenea, am aflat cum ar trebui să fie compoziţia, cadrul, simetria, diagonalele şi liniile într-o fotografie pe lângă alte informații interesante. Am descoperit că într-o fotografie cu o structură bună poţi să identifici cu uşurinţă eroul acesteia, iar compoziţia trebuie să te conducă acolo unde a vrut fotograful să te uiţi şi, chiar dacă aparatul nu vede precum ochiul uman este foarte important ceea ce transmite o fotografie reuşită.

Workshop-ul care a urmat, „Învăţare prin mişcare”, susținut de speakerul norvegian Per Markussen  ne-a surprins în mod foarte plăcut încă de la început prin energia pozitivă și motivația pe care a transmis-o. Acesta ne-a împărtăşit din secretele vieţii sale echilibrate descoperite după o perioadă de excese, despre importanţa sportului, a unei gândiri şi a unei atitudini pozive. Ne-a dezvăluit încercările prin care a trecut şi care l-au făcut mai puternic pentru că, după ce a învins cancerul, a continuat să trăiască pe principiul „Carpe diem!”, adică trăieşte clipa indiferent de situaţie. Ne-a motivat să facem alegeri cu mai multă uşurinţă, să privim viaţa cu alţi ochi,dintr-o perspectivă pozitivă, punând mai mult accent pe creativitate, pe comunicare şi pe entuziasmul pentru mişcare. Astfel, datorită lui Per Markussen, am încheiat seara de workshopuri cu o doză semnificativă de motivaţie şi cu lecţii de viaţă care nu trebuie uitate.

Sâmbătă, pe 10 mai, de la ora 10, ne-am început ziua la sediul AEGEE de pe Str. Frumoasă nr. 31, analizând peisajul urban bucureștean alături de Cristian Radu care ne-a prezentat „Maşina timpului”. Am aflat că el este inițiatorul laturii de istorie bucureșteană a blogului Rezistența Urbană, care promovează în rândul bucureștenilor și nu numai o atitudine critică privind starea deloc bună a Capitalei. Datorită prezentării sale am pornit pe firul istoriei, descoperind factorii și neregulile care au intervenit de-a lungul timpului în modelarea aspectului urban bucureștean. Astfel, prin imaginile sugestive arătate alături de informaţiile prezentate, am redescoperit Bucureștiului vechi şi importanţa istoriei clădirilor din zone semnificative ale oraşului care au fost transformate în timp.                Ziua de sâmbătă a continuat cu formarea echipelor pentru City Rally, după care fiecare echipă a trebuit să scrie, într-un timp foarte scurt, un număr cât mai mare de capitale europene şi astfel a început concursul. După ce am primit foile cu indicii şi provocări, s-a dat startul cursei contra cronometru, iar echipele au pornit la 10 minute distanţă una faţă de cealaltă. Eu şi colegele mele am pornit primele conform ordinii stabilite, iar pe parcurs am realizat că am descoperit multe şi am avut ocazia să fac echipă bună cu persoane deosebite, fără să ne fi cunoscut dinainte. Noi nu am descoperit la pas numai orașul, ci  am descoperit pas cu pas lucruri importante pentru fiecare, ne-am motivat reciproc, ne-am pus voința, creativitatea și mintea la contribuție pentru a atinge toate scopurile pe care le aveam de îndeplinit și, într-un final a ieșit ceva special. Mă bucur că de acum încolo pot spune că pe colegele mele de echipă, Miruna și Alexandra, cât și pe coordonatoarea noastră, Irina  le-am cunoscut la Questiunea București pentru că, după ce am atins  toate cele 26 de ţinte și am îndeplinit toate provocările am realizat că ne-am distrat, iar acesta poate fi doar începutul unor noi  descoperiri prin vechiul oraş.

Cu toate că ne-am întors obosite la sediul AEGEE după câteva ore bune de urmărit indicii prin București, mulțumirea și bucuria cea mai mare a venit la final când am aflat că am câștigat premiul I. Deși nu am scos cel mai bun timp, am rezolvat task-urile şi provocările în totalitate pentru că ne-am străduit să realizăm totul cât de bine am putut şi astfel am avut cel mai bun punctaj la final. Din toate acestea am învățat și am înțeles cu adevărat că nu contează neapărat cât de încet înaintezi, important este să nu te oprești și să-ți păstrezi motivația de a da tot ce e mai bun și de a reuși.

                                                                                    Anca Irimia

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »